Viitorul liberului-arbitru
Era teologilor
Libertatea de a decide este indicată de prezenţa actului voluntar: de vreme ce îmi pot „porunci“ să ridic braţul drept, înseamnă că voinţa mea este suverană. Doar o disfuncţie gravă a creierului poate întrerupe circuitul între centrul care iniţiază acţiunea şi cel care o execută. Însuşi conceptul de paralizie (ca patologie) pune în lumină caracterul firesc al determinării personale. Dar psihologia actului liber implică şi o altă noţiune, a gratuităţii: animalul, chiar cel situat pe o treaptă înaltă a evoluţiei, nu comite acte voluntare, de vreme ce toate acţiunile lui au o finalitate biologică, fiind puse în slujba supravieţuirii sau a reproducerii. Animalul este programat integral (psihologia mai recentă este în măsură să amendeze distincţia prea categorică om-animal).Ceea ce iese în evidenţă când vorbim despre om este posibilitatea gratuităţii. De aceea actul voluntar trebuie să fie şi gratuit (pentru a dovedi prezenţa libertăţii de decizie): ridic braţul nu pentru că actul mi-ar fi util, ci pentru că aşa vreau eu în acest moment.
Ion Vianu,
Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri.
Polirom, Iaşi, 2015
Rezultă din observaţia imediată că actul voluntar este o „structură elementară“ a liberului-arbitru şi nu poate fi confundat cu ea. Noţiunea de liber-arbitru implică o dimensiune majoră a existenţei, nu poate fi redusă la un simplu joc în care marionetele decid că trebuie să acţioneze singure, nu la comanda păpuşarului.
Pe o anumită treaptă a evoluţiei, omul şi-a dat seama că există o legătură necesară între liberul-arbitru şi responsabilitate. Ascultarea oarbă pe care o datorează sclavul stăpânului îl scuteşte de răspundere. Dar societatea dezvoltată (cel puţin din neolitic) nu poate să funcţioneze numai cu sclavi. Deciziile se bazează pe asumarea răspunderii de către individul liber, iar răspunderea derivă în mod direct din liberul-arbitru. Viaţa (elementul biologic) trebuie să ţină seama de vieţuire (element complex, cuprinzând supravieţuirea, reproducerea, familia, societatea). Pentru a domina sarcinile vieţuirii, omul trebuie să edifice un sistem de teorii şi credinţe. Ele implică liberul-arbitru.
