Cehov neașteptat – 3 scrisori necenzurate

Iată că au trecut nu mai puțin de 110 ani de la moartea lui Anton Pavlovici Cehov și încă mai există texte necunoscute ale lui. Texte necunoscute nu neparat pentru că au fost pierdute sau rătăcite până acum ci necunoscute pentru că au fost cenzurate. Ne-am aștepta ca un scriitor atât de important să nu mai fie cenzurat la 110 ani după moartea lui și în plin secol 21, dar uite că se poate.

Despre Anton Pavlovici Cehov, de mult timp un clasic, am crede că se știe deja totul, și acest tot este adevărul adevărat. Bazându-ne pe ce s-a publicat în România de-a lungul anilor aceasta este impresia generală. Imaginea lui Cehov s-a format cu mult timp înainte și așa a rămas până în ziua de astăzi. Nu pretind că am făcut un studiu exhaustiv despre tot ce s-a scris în România despre Cehov, dar din ce știu pot să descriu în câteva cuvinte părerea, senzația pe care dintotdeuna am avut-o despre Cehov. Repet că este o imagine cât se poate de subiectivă si neprofesională.

Deci, Cehov este unul din marii scriitori ai tututuror timpurilor (fapt confirmat si de multe topuri internationale ale ultimilor ani), un scriitor genial în proză scurtă, unul dintre cei mai importanți și influenți dramaturgi ai lumii, un scriitor de profesie doctor, neexprimând de manieră directă în operele lui idei politice sau sociale (spre deosebire de marii lui contemporani ruși Dostoevski și Tolstoi), în ciuda multor nuvele umoristice un mare nostalgic și pesimist, de unde și apariția adjectivului `cehovian`, sleit de boală, un veșnic îndrăgostit platonic (fără succes la femei ca multe personaje din opera sa) și aproape abstinent sexual, mort tânăr la 44 de ani de tuberculoză la Berlin, rostind ultimele lui cuvinte („Ich sterbe”=mor) în germană (în realitate au fost penultimele, ultimele au fost „De mult nu am mai băut șampanie”) și revenit în Rusia într-un vagon frigorific pe o grămadă de stridii (originea acestei informații, oarecum inexacte, este Gorki-foarte bun prieten cu Cehov-, care asistând la intrarea trenului în gară, a scris soției sale:”…Anton, care a detestat toată viață vulgaritatea a fost adus într-un vagon pe care scria ‘ Pentru transportul  stridiilor proaspete‘  și a fost înhumat lângă mormântul văduvei unui cazac, Olga Kukaretkina…”), toate acestea neîmpiedicandu-l (ci mai degrabă ajutându-l) să devină o statuie și un mit național atât în perioada țaristă imediat după moarte cât mai ales în perioada comunistă.

Cam asta este, în mare, ce știam eu până nu demult și probabil și ce se știe, când se știe, în general în România. Tot ce s-a publicat în românește până la ora actuală, din ce știu eu, nu ne îndreptățește în nici un fel să ne schimbăm opinia, măcar pe alocuri, în special despre persoana și viața lui privată în legătură cu opera scrisă. Deși a fost publicată bigrafia lui, scrisă de Henri Troyat, la Editura Albatros în 2006, pe lângă că a trecut ca și neobservată, oricum nu avea cum să schimbe prea mult din ce se știa despre scriitor , deși bine și antrenant scrisă, nu aduce mai nimic nou ci doar pune în ordine cronologică ceea ce, în mare, se știa deja. În afară de operele literare publicate și republicate de multe ori în ultimii 100 de ani, scrierile subiective, scrisori, însemnări, practic nu există în românește, cu excepția volumului 11 (Insula Sahalin și însemnări) și volumului 12 (Scrisori) din marea ediție de la Cartea Rusă din anii 1954-1961, volume de mult inaccesibile publicului (doar în unele biblioteci publice se mai găsesc spre consultare). Dar până și aceste două volume nu ne sunt de foarte mare ajutor, fiind extrem de cenzurate, în special scrisorile.

E drept că mare vină nu au editorii români dat fiind că edițiile rusești după care s-a tradus sunt ele însele cenzurate…cenzurate până în ziua de astăzi. Prima ediție, cuprinzând 72 de scrisori, a fost publicată la nici 2 ani, în 1906,de la moartea lui. Apoi au urmat: o ediție în 6 volume de opere cuprinzând și scrisori 1912-1916, o ediție în 8 volume cu 4195 scrisori 1944-1951 și ediția din anii 1974-1983 cuprinzând 4468 de scrisori.

Bazându-mă pe un studiu introductiv la volumul „Cehov- o viata in scrisori” la Editura Penguin  și pe biografia „Cehov- o viața” publicată de Donald Rayfield în 1997 (despre care puteti citi o cronica din NYTimes aici)  pot să afirm că încă nu există o ediție completă a scrisorilor păstrate și nici măcar o antologie necenzurată a scrisorilor lui Cehov, nici în rusește și nici în altă limbă. În plus, dacă ne uităm la cărțile de literatură subiectivă ale celorlalți mari scriitori ruși ai secolului 19, Tolstoi, Dostoevski, Gogol, nu am cunostiinta că ar fi ceva încă cenzurat și neaccesibil publicului larg, și deasemenea biografiile lor au fost descusute și prezentate până în cele mai mici pliuri și detalii.

Faptul că nu există încă o ediție completă a scrisorilor lui Cehov ar mai fi de înțeles dat fiind că era un scriitor de scrisori împătimit (1), dar faptul că încă nu avem o antologie cu cele mai interesante scrisori complet necenzurate este, aș spune eu, inacceptabil. Dorința de a citi un mare scriitor în scrierile lui subiective necenzurat nu decurge din nevoia de senzațional ci din necesitatea de a descoperii adevărata față a scriitorului și resorturile din spatele operei, felul cum opera a reflectat viața și personalitatea autorului, felul cum s-a distilat o viață cu toate ale ei în operă(2). Toate acestea pentru că o operă nu se naște din vid și sunt convins că există o legătură organică între viață și operă, mai ales în cazul scriitorilor fini psihologi și mari cunoscători ai sufletului uman cum este și cazul lui Cehov. De exemplu, cât de săraci am fi dacă alături de scrierile `literare` ale lui Kafka nu am avea acces la Jurnalul și scrisorile lui? Indiscutabil există mari scriitori care sunt de-a dreptul neinteresanti și inexpresivi în scrisori sau jurnal, dar există, nu puțini, și mari scriitori care rămân mari și în literatură lor subiectivă. Eu sunt de părere că printre ei își are locul și Cehov.

Dar cine l-a cenzurat și încă îl mai cenzurează pe Cehov?

De-a lungul scurtei sale vieți, Cehov, a acordat o atenție specială și mult din puținul lui timp corespondenței. La un moment dat, probabil în ultimii 10 ani ai vieții lui, clasa în cutii speciale, pe autori, datându-le atunci când nu era marcată data de către autor, scrisorile primite de la numeroșii lui corespondenți (peste 10.000 scrisori păstrate). Din păcate nu mulți dintre acești corespondenți au fost la fel de atenți cu scrisorile primite de la el. Și totuși au supraviețuit în jur de 4-5 mii. Cele mai multe sunt cele dintre membrii familiei. Majoritatea celorlalte sunt din ultimii ani, ani în care, conștient că în viitor, după moartea lui, sunt șanse mari de a ajunge publice, s-a autocenzurat în ceea ce spunea, era mult mai ferit în exprimarea părerile personale. Și-a păstrat sinceritatea doar pentru câțiva interlocutori, in primul rand Alexandru Suvorin (destinatarul celor 3 scrisori traduse in acest articol) si, probabil, Isaac Levitan, un important pictor impresionist rus al sfârșitului de secol 19. O încercare de sinucidere a lui la marginea unui lac, prins fiind într-un triunghi amoros, a fost utilizată de Cehov în „Pescărușul”. Levitan a fost un prieten foarte apropiat al lui Cehov, și se pare că îi scria `fără perdea`, complet eliberat de teama ajungerii în domeniul public a părerilor lui intime. Din păcate după moarte, în 1900, fratele pictorului, la indicațiile exprese ale destinatarului a ars toate scrisorile primite de la Cehov. Aceiași soartă au avut-o și scrisorile primite de către Olga Kundasova, o admiratoare și prietenă intimă de lungă durată în viața lui Cehov. În ultimii ei ani, înainte de 1947, după ce a refuzat constant să facă publice sau să fie studiate de exegeți scrisorile primite de la Cehov, au fost arse. Pe lângă aceste pierderi ireparabile, se pare că mai există câteva loturi de scrisori încă nedate publicității de deținătorii lor aflați în afară Rusiei, cum ar fi scrisorile primite de trei dintre femeile din viață lui, printre care și prima logodnică, logodnică practic necunoascuta de publicul larg, Dunia Efros, refugiată în Franța după Revoluția bolshevica, sfârșindu-și viață, asasinată ca evreică, la 82 de ani în 1943 în lagărul nazist de la Treblinka…

De vor fi publicate vreodată, probabil că vor oferii surprize plăcute din categoria `Scrisori de dragoste cehoviene` deși acest adjectiv `cehovian`ar trebui, un pic măcar, redefinita…dupa citirea scrisorilor necenzurate ale lui Cehov. Dar, totuși, să fiu drept și să accept că acest adjectiv, `cehovian`, în înțelesul lui actual este corect pentru ultimii lui ani, când din cauza tuberculozei avansate era efectiv lipsit de energie fizică și probabil că și din acest motiv refuza să se mai implice în orice aventură amoroasă, fie ea și epistolara(3) (de aceea, cred eu, i-a și convenit relația cu soția lui, Olga Knipper, el la Yalta, ea la Moscova (4), în plus astfel putea răspunde diplomatic diplomatic veșnicelor admiratoare care îl asaltau, `sunt căsătorit și nu mai sunt disponibil`), era foarte nostalgic privindu-și tinerețea și viața dispărând din ființa lui și nu avea nici un dubiu că se apropie de sfârșit.

După cum se vede și din această fotografie, făcută de fratele lui cel mare, Alexandru, (de unde și relaxarea în trăsăturile lui) Cehov era un bărbat frumos și extrem de atrăgător … în realitate se pare că nici o femeie cu care și-a intersectat viața nu a rămas indiferentă, cele mai multe îndrăgostindu-se de el și amintindu-l cu extremă căldură la mulți ani după dispariția lui…deci cehovianul Cehov, îndrăgostit platonic și fără succes la femei…nu este decât o imagine prefabricată, prefabricată și cu ajutorul cenzurii scrisorilor lui.

După această autocenzură în ultimii lui ani și după ce s-au pierdut în diverse feluri multe din scrisori, ce a rămas la moartea lui a trecut prin furcile caudine ale cenzurii familiale sau de stat, statul sovietic și se pare că și statul postsovietic.

Persoana ce s-a ocupat cel mai mult (fiind ajutată și de o lungă viatza, 94 de ani până în 1957) atât de destinul operei lui scrise cât și destinul imaginii lui publice a fost Masha Cehova, sora scriitorului. Fiind desemnată (neexistând un testament valid) legatarul operei, bunurilor și drepturilor de autor (la care toți ceilalți frați și soția Olga au renunțat) Masha Cehova, imediat după moartea fratelui ei, a început să strângă tot ce a ramans scris de el, despre el și mai ales scrisorile. Pe deținătorii lor i-a convins cumva să i le cedeze sau le-a cumpărat, întocmind destul de rapid o prima culegere, 1906. Nu cunosc în detaliu ce scrisori cuprindea această prima antologie și toate celelalte ediții ce au urmat, dar, din diverse indicii explicate în prefața cărții de la Penguin și din biografia lui Cehov scrisă de Donald Rayfield, nici o ediție nu a rămas necenzurată. Primul cenzor a fost chiar sora lui, destul de pudibonda și hiper atentă cu imaginea celebrului sau frate. Astfel au dispărut în primul rând toate expresiile triviale, sau considerate așa de către Masha (ca de exemplu fraza dealtfel inocenta a lui Cehov despre cum l-au ciupit țânțarii de fund făcându-și nevoile în padure…fraza scoasă la lumina doar după caderea…comunismului), toate referințele și părerile personale despre femeile concrete din viață lui (inclusiv, evident, descrierile vizitelor la bordelurile Rusiei de pe la vârsta de 14 ani, trecând prin cele din Extremul Orient și ajungând la cele din Franța și Italia), lăsând despre femei doar generalități, au dispărut de asemenea referințele negative despre membrii numeroasei lui familii (în plus Masha a cenzurat și pasaje din scrisorile sau memoriile fraților ei, pasaje nefavorabile imaginii de familie pe care vroia să o lasă posterității…de exemplu practic a rupt orice legătură cu Alexandru (5), fratele mai mare,… neducandu-se nici la înmormântarea lui dupa ce acesta a publicat amintirile din copilărie unde erau descrise abuzurile de autoritate ale tatălui lor, au dispărut rarele opinii politice ce apăreau pe ici pe colo, păreri ce erau contrare opiniilor oficiale despre țarism, și mai apoi, în perioadă sovietică, părerile negative despre Rusia și rușii în general.  Au fost păstrat intacte, în general, părerile despre artă și viața literară, despre viata țăranilor și a tuturor obidiților soartei. Și soția lui, Olga, în momentul publicării corespondenței ei cu Cehov, a tăiat multe pasaje din scrisorile lui și mai ales din scrisorile ei… și acest schimb epistolar își așteaptă publicarea necenzurat.

După Revoluția bolșevică, având în vedere că …era deja mort, că avea o origine sănătoasă și arătase în multe din nuvelele sale viața grea a țăranilor ruși sub vechiul regim precum și datorită imaginii caricaturale a burgheziei ruse regăsită în scrierile sale, Cehov a fost adoptat ca scritor oarecum proletar și astfel a fost periat și mai mult, în special scrisorile. Cum spuneam, nici până astăzi nu știm cu certitudine tot ce a scris Cehov în multele sale scrisori. O ediție necenzurată încă își așteaptă ziua când va putea să apăra.

Rezultatul acestor nenumărate și multiple cenzuri? Un Cehov foarte …cehovian avant la lettre, înțelept, având o vorba bună pentru toată lumea, o disponibilitate fără limite în a-și ajuta familia, prietenii și pe oricine îi cerea ajutor, un medic entuziast ce trata bolnavii de dimineață până seara, un scriitor ce crea o lume din nimic (în realitate pentru majoritatea nuvelelor și pieselor de teatru au existat fapte reale, a căror publicare, fie ea și distilată artistic, nu a amuzat deloc pe prietenii și mai ales pe prietenele lui) un îndrăgostit platonic scriind doar poetic și literar, închis până la ultimii nasturi ai gulerului. În excelenta lui biografie, Donald Rayfield, demontează bucată cu bucată toată această constructie…nu neapărat în sensul că toate aceste dimensiuni și fețe ale lui Cehov nu ar fi adevărate, ci o deconstrucție prin adăugarea și a altor dimensiuni ale lui Cehov, noile dimensiuni întregind imaginea realului Cehov.

Și ce rămâne după această deconstrucție/întregire?

Ramane… Anton Pavlovici Cehov un artist genial și în primul rând un om, aproape, la fel ca toți oamenii, cu toate defectele și calitățile lor, nu un supraom și în nici un caz un clișeu cehovian.

Și mai rămâne, nedescifrat, cum altfel?, secretul geniului cu care Cehov a distilat din viața lui scurtă dar extraordinar de plină, viață cu toate ale ei, o operă literară ce, de peste un secol, ne emoționează și ne fascinează încă, pe noi toți, cei ce am pierdut cel puțin odată în viață, o livadă de vișini…

Ultima fotografie a lui Cehov la Yalta înainte să plece în ultima lui călătorie …

Note:

(1)     De exemplu într-o perioadă de aproape 8 luni la Nisa (Oasis, 23 rue Gounod – un hotel, fostă pensiune rusească, preferat și de …Lenin câțiva ani mai târziu) scrie nu mai puțin de 237 de scrisori (doar atâtea s-au păstrat, deci probabil că au fost mai multe)

(2)     Cehov răspunde la  mirarea prietenilor că, fiind la Nisa, nu scrie nimic”internațional” ci doar „rusește” într-o scrisoare către Fiodor Batiushkov:” Pot să scriu doar din amintiri, și nu direct după ce un eveniment se produce. Ceea ce observ și văd trebuie să fie filtrat de memorie, astfel memoria acționează că o sită alegând doar ce este important și caracteristic”/ Fiodor Batiushkov (1957-1920) scriitor, critic literar

(3)     despre Cehov în Nisa și complexul joc pe viu și în corespondența cu mai multe admiratoare în același timp, atât de caracteristic lui, un un foarte interesant studiu puteti citi aici

(4)    dealtfel aș spune că și-a programat chiar, cu 3 ani înainte să o întâlnească pe Olga Knipper, felul de căsătorie pe care eventual l-ar accepta, în anul 1895 îi scria astfel aceluiași Suvorin :`Deci așa, trebuie să mă însor dacă asta dorești. Dar o voi face doar în următoarele condiții: totul trebuie să rămână neschimbat ca mai înainte, cu alte cuvinte, ea trebuie să locuiască la Moscova și eu la țara și, atunci când am chef, o să o vizitez eu. Nu o să fiu niciodată în stare să îndur acea fericire ce durează zi după zi, o dimineață după alta. Promit să fiu un soț splendid, dar pentru asta să îmi dai o soție care, ca luna de pe cer, să nu apăra deasupra mea în fiecare zi. Dar ce e clar este că, fiind însurat, nu o să scriu în nici un caz mai bine. `

În plus, încă și cu mai mulți ani înainte, în 1883 când avea doar 23 de ani, într-o scrisoare adresată fratelui sau mai mare, Alexandru, și primei lui soții, Anna, își exprima încapacitatea de a se legă pe o perioadă mai mare de o femeie (biograful Rayfield crede că această caracteristică a lui Cehov – asemenea gheparzilor asiatici ce după prima întâlnire sexuală devin, într-un fel, impotenți, nemaifiind atrași sexual de aceiași parteneră – ar putea să își afle originea, sau urmărea, în frecventarea bordelurilor din fragedă tinerețe):” Nu cred că este nici o șansa să mă leg la cap cu vreo femeie, chiar dacă există o groază de oportunități…mă culc odată cu ea și a două oară nu mai pot …am tot echipamentul necesar, dar nu funcționează- talentul îmi este astfel cu totul inutil…curtez acum o grecoaică…scuză-mă, geloasă Anna, că îi scriu așa despre grecoaice, pacientului tău, bolnavul Alexandru”

Pentru curioși, se poate citi aici o cronica/sinteza a lui William Boyd din The Guardian despre viața amoroasă a lui Cehov.

(5)     Alexandru Cehov (1855-1913) fratele mai mare al lui Cehov, și el scriitor și mai apoi publicist, ale cărui scrisori către Anton, încă nepublicate în totalitate, judecând după fragmentele înserate în biografia scrisă de Donald Rayfield, sunt extrem de interesante, deșuchiate și pline de umor negru. Se pare că se lucrează în Rusia la o ediție a lor necenzurate. El este tatăl lui Mihail Cehov ajuns actor în Teatrul de Artă al lui Stanislavski si Vladimir Nemirovich-Danchenko  în zilele Revoluției (pentru a înlocui o parte din trupa de teatru, printre care și văduva lui Cehov, ce se afla prinsă de războiul civil în sudul Rusiei și apoi în exil prin Europe până în 1922), excelent actor de teatru, mai apoi, dupa plecarea din Rusia la mijlocul anilor 20, regizor, profesor de teatru influent (a predat metoda Stanislavski în Lituania, Anglia și America) și actor la Hollywood unde a fost nominalizat pentru Oscar în rol secundar în filmul lui Hitchcock, Spellbound. Prima lui soție, o altă Olga Knipper (nepoată de frate a soției lui Anton Cehov) plecata in 1921 din Rusia, a ajuns o actriță în vogă în Germania interbelică și chiar în timpul celui de al doilea război mondial, a fotografiată în preajma lui Hitler, apoi dând autografe soldaților germani în Parisul ocupat, și, se pare, si in slujba sovieticilor  (altfel nu se explică de ce, adusa pe sus la Moscova în 1945, a fost lăsată în viata, ba chiar, dupa cateva luni de zile, a plecat înapoi, pentru totdeauna în Germania).

Cele trei scrisori necenzurate sunt adresate lui Alexei Suvorin și le-am tradus după ediția amintită de la Penguin. Le-am ales pe ele pentru că erau indicate că fiind, în fine, întregite prin munca unor cercetători în arhivele rusești. Sunt traduse din engleză, deci o traducere la mâna a două. Sunt convins că o traducere după originalul rusesc o să fie, când va fi făcută, mult mai reușită și mai aproape de Cehov. Sper că o ediție a scrisorilor lui Cehov va fi realizată în curând și în românește, de dorit după o ediție rusă necenzurată, dar fie și așa cenzurate (găsiți o astfel de ediție, gratuită, aici) și tot merită să fie publicate în românește. Și, deasemenea, biografia lui Donald Rayfield merită cu vârf și îndesat să fie tradusă. Numărul celor care îl iubesc pe Cehov în România îndreptățește un astfel de eveniment.

I.

24/25 Noiembrie 1888, Moscova

Către Alexei Suvorin (1)

Femeile care fac dragoste pe orișice veche canapea nu sunt cu nimic mai nebune decât niște pisici nimphomane. Canapeaua este cea mai incomodă mobilă pentru o astfel de activitate, mult mai puțin utilizată în realitate decât se pretinde. În viața mea doar odată am făcut-o pe o canapea și după aceea am avut toate motivele să o blestem.

Am văzut femei decăzute și am păcătuit de multe ori, dar îmi permit să îl contrazic pe Zola și să mă îndoiesc de existența femeii care îți spune în față: `Hai să ne-o tragem!`. Oamenii vicioși și scriitorii cărora le place să se dea drept gurmeți și fini cunoscători în ale sexului – ei sunt îndrăzneți, deciși, descurcăreți, fac sex în 33 de poziții diferite, în toate locurile posibile mai puțin pe o lamă de cuțit – spun doar prostii, în realitate tot ceea ce fac este să și-o ia la labă și să viziteze bordeluri dărăpănate.

Toți scriitorii mint. Nu e atât de ușor, pe cât pretind cărțile lor, să faci dragoste cu o femeie într-un oraș. Nu am vizitat niciodată în viață mea un apartament (unul respectabil bineînțeles) în care să fi fost posibil să răstorni o femeie îmbrăcată doar într-un corset, cămașa și sutien, pe o comodă sau pe o canapea sau  direct pe pardoseală și să i-o tragi fără să atragi atenția servitorilor. Toate aceste povești de cum să faci sex în picioare sau așezat etc, etc, sunt dea dreptul prostii. Cel mai bun loc este în pat și celelalte 33 de poziții, fie ele simple sau complexe sunt potrivite pentru camere de hotel sau pentru un grajd.

Să ai o aventură cu o femeie dintr-un mediu respectabil poate fi o afacere lungă și epuizantă. În primul rând trebuie să aibă loc noaptea, în al doilea rând trebuie să te deplasezi până la un hotel, în al treilea rând când ai ajuns acolo îți spun că nu mai au nici o cameră liberă, deci trebuie să te apuci să cauți un alt cuib pentru a duce la îndeplinire `misiunea`, în al patrulea rând, când, în sfârșit ați găsit o cameră liberă respectabila doamnă își pierde curajul, o cuprinde remușcarea, începe să tremure și exclamă : ` O, Dumnezeule, ce sunt în stare să fac!?Nu! Nu!` și apoi îți pierzi o oră întreagă vorbindu-i și dezbrăcând-o. În al cincilea rând, pe drumul de întoarcere  doamna ta are o expresie pe față de parcă ai fi violat-o și murmură încontinuu : ` Nu, nu o să îmi iert asta niciodată!`.Deci, după cum vezi, în realitate toată povestea e tare îndepărtată de acel `Hai să ne-o tragem!`

Bineînțeles că există momente când un bărbat poate păcătui la fel de ușor ca un pocnet de pistol -€“ bang, bang – dar aceste momente sunt atât de rare încât nici nu merită menționate. Nu crede toate poveștile pe care le auzi! Crede în poveștile amoroase tot atât de mult cât crezi în poveștile vânătorești. Adu-ți aminte vorba : `Omul în durere intotdeuna se plânge`. Cu cât un bărbat este mai cast, cu atât mai mult îi place să vorbească despre aventurile sale amoroase și cele 33 de poziții în care ele au avut loc. Nimănui nu-i place  să se laude cu viața lor sexuală mai abitir decât domnișoarelor bătrâne și văduvelor care nu mai au nici un amant. Scriitorii trebuie să se îndoiască mereu de poveștile bătrânelor doamne cu romantismul lor cu tot.

Dacă Zola, el însuși, ar fi avut parte de sex fugar pe mese, sub mese, pe garduri, în cotețul câinelui, prin trăsuri, sau dacă a văzut cu ochii lui astfel de lucruri, ei, atunci poți să crezi în romanele sale, dar dacă s-a bazat doar pe bârfele și anecdotele prietenilor atunci a fost grăbit și superficial.

A, dar să vezi ce povestire nemaipomenită am început! ( `Duelul`) Trebuie să o aduc cu mine negreșit și sper că o să o citești. Subiectul este dragostea și am decis să îl prezint în forma unui imaginar schetch satiric. Un bărbat onorabil se încurcă cu nevasta unui alt bărbat onorabil și pune pe hârtie părerea lui despre ce se întâmplă : el trăiește cu ea, părerea lui, s-au despărțit, părerea ei. În povestire mai vorbesc în treacăt despre teatru, despre prejudecățile cuprinse în `nepotrivirile de caracter`, despre Drumul Militar Georgian(2), despre viața de familie, despre neputința intelectualilor contemporani de a aborda `tema rușinii`, despre Peciorin, Oneghin și muntele Kazbek (3)…Doamne Dumnezeule ce mai salată rusească! Aripile creierului meu se agită furios dar nu am nici o idee unde încearcă ele să mă poarte.

Spui că scriitorii sunt aleșii Domnului. Nu am nimic de obiectat. Shcheglov (4) mă numește `Potemkinul Literaturii`, deci, evident, nu îmi este dat mie să mă pronunț despre calea spinoasă și plină de dezamăgiri a Literaturii. Eu nu pot să spun că am suferit în viață mai mult decât un cismar, matematician sau decât un cantonier de cale ferată și nici nu știu dacă prin gură mea vorbește Dumnezeu sau o altă ființă mai prejos decât el. Singura mică neplăcere pe care mă simt îndreptățit să o declar este una pe care bănuiesc că și tu o resimți. Este următoarea : amândoi iubim oamenii obișnuiți dar în același timp suntem iubiți deoarece lumea ne consideră a nu fi în nici un caz oameni obișnuiți. De exemplu, eu sunt invitat mereu în diverse case, numai bun să fiu îndopat cu mâncare și vin  pe post de general ce, vorba aceea, este obligatoriu la orice nuntă. În plus soră mea este indignată când este mereu invitată împreună cu mine  doar pentru că este `sora scriitorului`. Nimeni nu este instare să ne iubească ca pe niște oameni obișnuiți, și dacă se întâmplă ca într-o bună zi `prietenii noștrii dragi` să ne vadă drept ceea ce suntem cu adevărat, muritori obișnuiți, brusc nu o să ne mai iubească ci or să ne plângă de milă. Oribil. E oribil pentru că ceea ce-i determină să ne placă sunt exact acele calități pe care le avem și mai întotdeauna nu ne plac și nu le respectăm noi înșine. E oribil când îmi dau seama că am avut dreptate în ceea ce am spus în acea discuție despre celebritate, discuție între inginerul și profesorul din povestirea `Pasager la clasa întâi`.

Vreau să mă duc și să mă ascund undeva în provincie în vreo casă de țăran. La dracu cu toți! Cel puțin tu ai ascunzișul tău la Feodosia (5). Apropo de Feodosia și de tătari. Tătarii au fost deposedați de pământurile lor și nimeni nu spune nimic în apărarea și întru bunăstarea lor. Au nevoie de școli. Ar trebui să scrii un articol în care să ceri ca banii băgați aiurea în Universitatea Dorpat (6) a cârnaților construită pentru inutilii studenți germani să fie utilizați pentru a construi școli pentru tătari, tătari care pot fi utili Rusiei. Aș scrie eu acest articol dar nu mă pricep.

Leikin (7) mi-a trimis o foarte amuzantă comedie la care lucrează. El este cu adevărat o figură.

Să fi bine și fericit

Al tău A. Cehov

Spune-i lui Maslov (8) că tocmai se decide soarta piesei lui. Ori da ori ba. Au pus deja în scenă o piesă `spaniolă` și nu prea a avut succes, deci se stă pe gânduri dacă să se mai încerce cu încă una.

—-

Note:

(1)       Alexei Suvorin (1834-1912) = Scriitor, dramaturg, publicist, editor născut într-o familie de țărani devine prin forțe proprii unul din primii `magnați media` ai Rusiei având multe conexiuni în sferele puterii rusești cât și în lumea literară și teatrală (a construit propriul lui teatru, aflat si azi in functiune la Petersburg ) cunoscând personal sau fiind prieten cu majoritatea scriitorilor importanți, printre care și Dostoevski și Tolstoi. Ideile lui politice în tinerețe liberale, cu trecerea anilor, se apropie din ce în ce mai mult de naționalism și antisemitism. Cehov, cu 26 de ani mai tânăr, găsește în Suvorin, din 1886, cel mai apropiat prieten pe care l-a avut în întreagă lui viață. Rămân foarte apropiați până în 1898, când Cehov începe, în tăcere, să se distanțeze (atunci s-au înfruntat din cauza afacerii Dreyfus, Cehov fiind de partea bună) și public în 1899 când preferă să își vândă drepturile de autor pentru întreaga operă unui alt editor. Se distanțează de el dar nu a existat niciodată o adevărată despărțire, rămânând cu certitudine cel mai apropiat și influent om din viață lui. În mod bizar împărțeau și o ciudată pasiune…vizitau cimitire(*), oriunde calatoareau împreună, în Europa – practic majoritatea călătoriilor europene ale lui Cehov s-au făcut împreună și pe banii lui – și în Rusia, la Moscova sau la Petersburg, făceau lungi plimbări prin cimitire, în plus locul ales la Yalta de Cehov pentru vila sa era gard în gard cu un…cimitir tătăresc. Suvorin este cel care dea lungul timpului, pe lângă că a fost un Mecena pentru  Anton, a ajutat și pe frații și pe sora lui, ba chiar și pe alți prieteni și prietene,  să obțină slujbe sau să fie publicați și tot el este cel ce se va ocupa cu organizarea și cheltuielile funerare la moartea scriitorului. După această moarte, Suvorin a luat sub aripă sa pe Vasile Rozanov. S-au păstrat multe și extrem de importante scrisori ale lui Cehov către el. Deasemenea au existat și multe scrisori ale lui Suvorin către Cehov. Aceste scrisori ale lui Suvorin (împreună cu o parte a Jurnalului lui,  partea existența a acestui jurnal fost publicată, într-o ediție confidențiala, jurnal de certa valoare documentara despre ultimele decenii ale secolului 19 rusesc) s-au pierdut sau rătăcit probabil în 1919 în Serbia unde urmașii magnatului s-au refugiat din calea bolșevicilor (se bănuiește că încă ar există uitate prin vreo arhivă sârbeasca). Se consideră că erau extrem de interesante și importante, întratât de importante încât Suvorin, la aflarea știrii decesului lui Anton Cehov în Germania a trimis în grabă pe fratele cel mare, Alexandru Cehov, din Petersburg la Ialta să-i recupereze scrisorile din arhiva scriitorului (tentativă nereușită în acest moment ci mai târziu când a negociat retrocedarea lor direct cu Masha)…dealtfel din această cauza Alexandru a și ratat înhumarea lui Anton la Moscova.

Mai multe informatii despre Suvorin gasiti aici .

(*) fragment dintr-o scrisoare scrisă în Nisa, ianuarie 1898:

„Cimitirul rusesc este splendid. Drăguț, cald, verde și poți să vezi și marea din el. Altfel nu fac mai nimic, doar dorm, mănânc și aduc ofrande Zeiței Iubirii. Actuala mea franțuzoaică este o ființă simpatică, 22, cu o splendidă figură, dar acum sunt plictisit de toate astea și vreu să mă întorc acasă”

(2)     Drumul Militar Georgian = o străveche rută comercială ce face legătura între Rusia și Caucaz, modernizată de Imperiul Țarist după anexarea Caucazului, pentru detalii aici

(3)     Kazbek = munte impunător (5047m), prezent și în multe cărți poștale de epocă, aflat în Georgia- Caucaz, pentru detalii aici

Ca anecdotă, un câine, ogar afgan, al lui Picasso, purta acest nume și apare într-o celebra  fotografie după eliberarea Parisului, alături, printre alții, de Camus, Lacan, Leiris, Sartrea… o puteti vedea aici 

(4)     Shcheglov = pseudonimul lui Ivan Leontyev (1856-1911), scriitor umorist al vremii, pentru detalii aici

(5)     Feodosia = localitate pe țărmul Mării Negre situată în peninsula Crimea, nu departe de Ialta, fostă colonie grecească și genoveză cu numele Caffa, pentru detalii aici

(6)     Universitatea Dorpat = pentru detalii aici

(7)     Leikin = Nikolay Leikin (1841-1906) : scriitor și editor, apropiat al lui Cehov căruia îi publică în ziarul lui din Petersburg aproape 200 de nuvele, pentru detalii aici

(8)     Maslov = probabil un dramaturg al epocii despre care nu am găsit vreo informație pe internet

=============================

II.

27 Iunie 1890, Blagoveshchensk (1) (in drum spre Sakhalin)

Către Alexei Suvorin,

Salutări trimit celui mai drag prieten. Amurul este, cu adevărat, un foarte frumos fluviu. Din întâlnirea cu el am primit mai mult decât m-aș fi putut aștepta și am tot vrut să îmi împart încântarea cu tine dar de 7 zile vaporul ăsta rablagit mă zdruncină atât de tare încât nu am putut să îți scriu. Și nu numai din cauza asta nu am putut să îți scriu ci și pentru că îmi este peste puteri să descriu frumusețea malurilor pe lângă care am trecut și tot ce am putut face a fost să îmi las mâinile să cadă și să îmi mărturisesc neputința. Păi cum aș putea oare să descriu peisajul? Imaginează-ți Suram Pass din Caucaz (2)turnată în forma unui țărm de fluviu și asta îți va da o idee de cum arată Amurul. Faleze înalte, roci prăbușite, păduri, mii de rațe, bitlani și tot felul de păsări mici, toate aceste înconjurate de un peisaj sălbatic. În stânga este țărmul rusesc și în dreaptă cel chinezesc. Mă uit ori în Rusia ori în China după plac. China este sălbatică și nelocuită, la fel ca Rusia, doar câteodată vezi sate și posturi de gardă, dar nu foarte des. Mintea mi se învârte în loc și creierii mi s-au făcut pulbere și nu va mirați de asta Altețea Voastră! Am navigat mai mult de 600 de mile în jos pe Amur și înainte de asta a fost Baikalul și Trans Baikalul…am văzut atâtea și am simțit o așa ruptură încât moartea nu mă mai sperie. Oamenii ce trăiesc dea lungul Amurului sunt foarte neobișnuiți și au o viață interesantă, în nici un caz ca a noastră. Singurul subiect de conversație pe care îl au este aurul. Aur, aur și nimic altceva. Mă simt stupid și fără nici un chef de scris, deci îți scriu foarte pe scurt și cam cu picioarele. Îți trimit astăzi 4 pagini despre Enisei și taiga și, mai târziu, o să îți mai trimit despre Baikal, Trans Baikal și Amur. Nu arunca nimic din ce îți trimit, o să le adun pe toate și o să le folosesc ca note prealabile la ceea ce o să îți povestec în persoană și nu sunt capabil să le pun pe hârtie. Am tot schimbat vapoare și acum sunt pe Muravyov, despre care mi s-a spus că zdruncină mult mai puțin, deci poate o să fiu în stare să scriu.

Sunt îndrăgostit de Amur și aș fi fericit să stau aici vreo câțiva ani. E frumos, cu vaste spații deschise, cu libertate și, în plus, este cald. Elveția și Franța nu au cunoscut niciodată atâta libertate, cel mai sărac exilat respiră mai liber pe Amur decât cel mai important general în Rusia. Dacă ar fi să trăiești aici ai scrie o groază de lucruri splendide care ar încânta pe cititor, în schimb eu nu aș fi instare de așa ceva.

După Irkutsk începi să întâlnești chinezi, și când ajungi aici unde sunt acum sunt mai mulți decât muștele. Chinezii sunt niște oameni buni de la natură. Dacă Nastya și Borya (3) ar cunoaște niște chinezi și-ar lasă măgarii în pace și și-ar transfera afecțiunea către ei. Sunt niște animale simpatice și destul de docile.

Japonezi începi să întâlnești la Blagovechchensk, sau mai bine spus, japoneze, brunete micuțe cu mari, ciudate, coafuri. Au niște fețe frumoase și, din ce mi-am dat eu seama, sunt scurte în pulpe, în schimb sunt splendid îmbrăcate. Sunetul „ts” este cel mai des auzit din gura lor. Când, asta așa ți-o spun pentru ați satisface curiozitatea, te culci cu o japoneză începi să îl înțelegi pe Skalkovsky(4) despre care se spune că a fost fotografiat cu o prostituată japoneză. Camera în care am fost primit de japoneza mea era foarte curată și ordonată, cu un aer sentimental în manieră orientală, plină de bibelouri, nu avea nici lavabo, nici obiecte făcute din cauciuc și nici portrete de generali. Avea un pat larg cu o singură pernă. Perna era pentru mine, fata japoneză își punea un suport de lemn sub cap pentru a nu își strica coafura, suport care arată astfel__ (în manuscrisul scrisorii există un desen nereprodus în antologia americană, și cum am mai spus, nicăieri altundeva). Partea din spate a capului se așează în partea concava a suportului. O fată japoneză are propria ei părere despre modestie. Ține lumina aprinsă și când o întrebi care este cuvântul japonez pentru asta sau pentru ailaltă îți răspunde direct, și pentru că nu știe mai deloc rusește, îți arată cu degetul sau chiar pune mâna și mai ales nu își dă aere așa cum fac femeile rusești. Râdea tot timpul și scotea un continuu flux de sunete „ts”. Avea o incredibilă măiestrie în arta sa, părea că nu își utiliza corpul ci ai impresia că mai degrabă iei parte la o demonstrație de călărie de înaltă clasă. Când ajungi la apogeu, fata japoneză scoate cu dinții o cârpă de bumbac din mânecă, ți-l cuprinde pe „bătrânel” (ți-o amintești pe Maria Krestovskaya? (5)) și cumva neașteptat ți-l șterge gâdilându-te pe burtică cu cârpa. Și toate astea făcute cu înaltă cochetărie acompaniată de râsete și melodia cântată a sunetelor „ts”.

Când am invitat un chinez într-o cârciumă la un pahar de vodkă, și-a ridicat paharul către mine, către barman și către chelneri și înainte de a bea a zis „foalte flumos, mănâncă!”. Asta e formalitatea chinezească. Nu a băut paharul dintr-o singură sorbitură așa cum facem noi ci în mici sorbituri, ciugulind ceva după fiecare sorbitură. După aceea mi-a mulțumit dăruindu-mi  ceva monede chinezești. Uimitor de politicoși oameni!. Nu cheltuiesc mult pe haine dar sunt îmbrăcați foarte frumos și mănâncă într-un fel ceremonios alegind cu grijă bucatele.

Nu este nici un dubiu, chinezii ne vor lua Amurul. Sau mai degrabă alții îl vor lua pentru ei, englezii de pildă, care controlează deja China și își construiesc poziții puternice pretutindeni. Oamenii care trăiesc de-a lungul Amurului sunt foarte sardonici, ei găsesc de-a dreptul amuzant că Rusia este atât de implicată în Bulgaria, care nu valorează mai mult decât o bășină răsuflata, și nu dau nici o atenție regiunii Amur. Asta este o atitudine prostească. Dar să lăsăm politica pe mai târziu când ne vom întâlni.

Mi-ai trimis o telegramă spunându-mi că ar trebui să trec prin America la întoarcere. Și eu m-am gândit la asta dar oamenii mă descurajează să fac acest voiaj din cauza costului ridicat al călătoriei. Nu numai în New York poți să îmi trimiți bani ci și în Vladivostok prin Banca Siberiei din Irkutsk – m-au primit cu căldură când am trecut pe acolo. Încă mai am ceva bani rămăși dar îi cheltuiesc așa cum beau apă. Am pierdut mai mult de 160 de ruble când mi-am revândut trăsura și, colegii de călătorie, locotenenții, m-au costat mai mult de 100 de ruble. Cu toate astea nu cred că o să am nevoie de alți bani. Dacă se va întâmpla să îmi trebuiască o să te anunț la timp.

Mă simt extrem de bine. Gândește-te, în realitate, trăiesc afară în aer liber, zi și noapte, de mai mult de două luni. Și, în plus, în tot acest timp fac exercițiu fizic continuu.

Mă grăbesc să termin această scrisoare pentru că vaporul Ermak trebuie să plece înapoi pe Amur cu poșta peste o oră. O să primești scrisoarea asta cam pe la sfârșitul lui august.

Îi sărut mâna Annei Ivanovna (6) și mă rog cerului pentru sănătate și fericirea ei. Mă întreb dacă te-a vizitat Ivan Pavlovich Kazansky, acel student  cu hainele călcate așa de bine de te-a deprimat nespus?

De-a lungul drumului am făcut puțin și pe doctorul. În Reinovo, o așezare micuță pe Amur locuită în exclusivitate de negustori de aur, am fost rugat de unul dintre ei să-i consult nevasta însărcinată. Când am terminat și plecam din casa lui mi-a îngrămădit în mână un teanc de bancnote. M-am simțit rușinat și am încercat să i le dau înapoi spunându-i că sunt un om bogat și nu îmi trebuie bani. Într-un final am reușit să i dau banii înapoi dar cumva tot am rămas în mână cu 15 ruble. Ieri am consultat un băiețel și am refuzat cele 6 ruble pe care mamă lui a încercat să mi le dea. Îmi pare rău acum că nu le-am luat.

Să fi bine și fericit. Scuză-mă că îți scriu așa cu picioarele și fără prea multe detalii. Mi-ai trimis vreo scrisoare în Sakhalin?

Am innotat în Amur. Să te îmbăiezi în Amur, să stai la masă și la vorba cu contrabandiști de aur, nu este asta o viață interesantă? Trebuie să mă grăbesc pentru Ermak. La revedere!

Mulțumiri pentru știrile despre familia mea pe care mi le-ai trimis.

Al vostru

A Cehov

—-

Note:

(1)     Blagoveshchensk = oraș pe Amur, despre care Cehov credea, cu Amur cu tot, că va intra sub stăpânire chinezească, nu s-a întâmplat așa, politic vorbind, ci numai economic în ultimii 20 de ani când acest oraș rusesc a devenit un fel de suburbie a vecinului lui chinezesc în plină dezvoltare, pentru detalii aici

(2)    Suram Pass = trecătoare în Caucaz, ce desparte Georgia de est de cea de vest

(3)    Nastya și Boria – probabil cei doi copii mai mici ai lui Suvorin, mult timp Suvorin a sperat că Nastia va fi soția lui Cehov

(4)    Konstantin Skalkovsky (1843-1905)- inginer minier și scriitor minor

(5)    Maria Krestovskaya (1862-1910) –  scriitoare – pentru detalii  aici

(6)    Ann Ivanovna = mult mai tânăra soție a lui Suvorin

=============================

III.

9 Decembrie 1890, Moscova (proaspat sosit din lunga calatorie in insula Sakhalin)

Către Alexei Suvorin,

Salutări prietenului meu cel mai drag!

Ura! În sfârșit iată-mă aici așezat la biroul meu rugându-mă pentru amărâții mei pușcăriași și scriindu-ți ție.  Mă simt atât de bine de parcă nu aș fi fost plecat niciodată de acasă. Sunt bine și fericit până în măduva oaselor. Îți scriu o foarte scurtă dare de seamă.

Nu am petrecut 2 luni în Sakhalin, așa cum a apărut în ziarul tău, ci 3 luni și 2 zile. Am muncit din greu și am întocmit un recensământ foarte detaliat al întregii populații din Sakhalin. Am văzut totul cu excepția unei pedepse cu moartea. Când o să ne vedem o să îți arăt o ladă plină de lucruri legate de viața într-un lagăr de pușcăriași, toate cu o mare valoare documentară și în stare neprelucrată. Am aflat multe dar am adus în același timp cu mine multe amintiri neplăcute. Cît am locuit pe insulă Sakhalin singura senzație de care eram conștient era o stare neplăcută în stomac ca și când aș fi mâncat unt rânced, și doar acum, privind în urmă retrospectiv, pot să văd mai clar, Sakhalin îmi pare ca un adevărat infern. Primele două luni am muncit fără răgaz și fără să mă gândesc nici un moment la mine însumi, dar în a treia lună deja nu mai puteam să suport gustul amar de care îți spuneam, nici plictiseala tracasanta și nici gândul că poate holera care amenința să se întindă de la Vladivostok la Sakhalin o să mă oblige să petrec iarna într-un lagăr de pușcăriași. Dar, Slavă Domnului, holera s-a oprit din drumul ei și pe 13 Octombrie am părăsit insula pe un vapor cu aburi. După aceea am fost în Vladivostok. Despre toată regiunea extrem estică a Rusiei cu tot cu țărmurile ei maritime de la Pacific, cu flotele ei, cu problemele și aspirațiile ei specifice am doar atât de spus: sărăcie de necrezut! Sărăcie, plictiseală și barbarism îndeajuns pentru a îți pierde mințile. Numai un om din o sută este un om onest, ceilalți 99 sunt niște hoți  care dezonorează numele de rus…

Am ratat Japonia din cauza holerei care face ravagii acolo, deci nu ți-am cumpărat nici o japonerie, cele 500 de ruble pe care mi le-ai dat să cumpăr cadouri i-am cheltuit pentru mine, o crimă pentru care ai tot dreptul să mă trimiți în exil în Siberia.

Primul port străin unde am pus piciorul în acest voiaj a fost Hong Kongul. Golful este splendid. Niciodată, nici măcar în poze, nu am văzut o așa mare activitate portuara, străzile sunt excelente, tramvaie trase de cai, un funicular cu care urci sus pe munte, muzee și grădini botanice peste tot, pretutindeni vezi dovezi de cât de bine au grijă englezii de popoarele care lucrează pentru ei. Există până și un club al marinarilor. Am fost purtat cu rișca, un fel de scaun tras pe roate de un om, am cumpărat mărunțișuri chinezești și mi-a sărit țandăra când i-am auzit pe companionii mei de drum ruși criticând modul cum englezii îi exploteaza pe băștinași. Și mi-am zis, da, englezii poate îi exploatează pe chinezi, pe sepoy(1) și pe hinduși dar în schimb le dau drumuri, apa curentă, muzee, Creștinism.

Voi deasemenea exploatați popoare dar ce le dați în schimb?

De cum am lăsat în urmă Hong Kongul, vasul a început să se balanseze foarte tare. Pentru că nu avea încărcătură a început să se încline ajungând uneori până la 38 de grade încât ne-a fost frică că o să se răstoarne. Cu ocazia asta am descoperit cu încantare că nu sufăr de rău de mare. Doi pasageri au murit înainte să ajungem la Singapore și corpurile lor au fost aruncate peste bord. Când vezi un om mort înfășurat în pânză marinărească rastunat peste bord ești șocat când îți dai seamă că fundul mării este undeva la câteva mile adâncime și nu poți să nu te gândești că și tu poți să mori oricând și să fi aruncat în mare. Vitele cornute de la bord s-au îmbolnăvit și, la ordinul Doctorului Shcherbak cât și al meu, umilul D-voastră servitor, au trebuit să fie sacrificate și aruncate, deasemenea, în mare.

Nu îmi amintesc prea bine de Singapore, pentru că în timp ce făceam turul insulei am devenit brusc trist și aproape am izbucnit în lacrimi. După aceea a venit la rând Ceylonul, care în schimb a fost un paradis. Am călătorit mai mult de 70 de mile cu trenul și mi-am făcut plinul de crânguri de palmieri și femei cu pielea bronzată. Când o să am copii o să fiu în stare să mă laud în față lor: „hei nemernicilor, pe vremuri m-am culcat cu o fată hindu cu ochii negrii, și unde credeți voi că s-a întâmplat asta? într-un crâng de palmieri sub lumina lunii!” (2)

După Ceylon am navigat alte 13 zile și nopți fără să ne oprim nicăieri încât aproape ne-am pierdut mințile de plictiseală. În schimb căldură nu m-a deranjat. Marea Roșie este un loc deprimant, dar mi-am dat seama că am fost emoționat când am văzut de departe Muntele Sinai.

Lumea creată de Dumnezeu este o lume bună. Numai un lucru în ea este detestabil: noi înșine. Cât de puțină dreptate și umilitate există în noi, cât de sărăcăcioasă este ideea noastră de patriotism! Un bețiv stricat și ruinat poate că își iubește nevasta și copii, dar la ce bun această iubire? Toate ziarele ne spun mereu cât de mult iubim noi Patria Mumă, dar în ce fel ne exprimăm noi această iubire? În loc de învățătură există neobrăzare și aroganța fără limite, în loc de muncă există lene și bestialitate; nu există dreptate și ideea de onoare nu merge mai departe decât ” mândrie în uniformă” – uniformă care este întâlnită în primul rând pe banca acuzaților prin tribunale. Ceea ce trebuie să facem este să muncim, și să lăsăm tot restul să se ducă la dracu. În primul rând să fim cinstiți și apoi totul va veni de la sine.

Vreau neapărat să stăm de vorba. Sufletul îmi e un cazan în fierbere. Nu vreau să stau de vorba cu nimeni altcineva decât cu tine. Pleshcheyev (3)să se ducă dracului. Și actorii deasemenea.

Am primit telegramele tale, dar erau așa de mototolite încât nu am putut să le descifrez. Am călătorit de la Vladivostok la Moscova cu un ofițer naval, fiul Baronesei Ikskul (una și aceiași persoană cu Muskrat). Mama lui stă la Hotelul Slavyansky Bazar(4) și îndată o să plec să o vizitez la cererea ei. Este o persoană bună, cel puțin fiul ei, un tânăr decent și bine crescut, o adoră.

Sunt foarte bucuros că m-am descurcat în Insula Sakhalin fără ajutorul lui Galkin-Vraskoy!(5) Nu a trimis nici o scrisoare de suport și am ajuns pe insulă ca un necunoscut cu totul fără importanță.

Când crezi că o să pot să te văd pe tine și pe Anna Ivanovna? Ce mai face? te rog scrie-mi și spune-mi totul în cele mai mici detalii, pentru că se pare că nu o să fiu capabil să ajung la tine înainte de Sărbători. Salutările mele lui Nastya și lui Borya; când, în sfârșit, o să ajung la voi o să mă reped la ei vânturând un cuțit și urlând înfiorător, astfel convingându-i că am stat cu adevărat într-un lagăr de pușcăriași. Și ar mai trebui să dau foc camerei Annei Ivanovna și apoi să țin o pledoarie în fața nefericitului procuror public Kostya, pledoarie în care să propovăduiesc răzvrătirea.

Te îmbrățișez cu căldură pe tine și întrega ta familie cu excepția Rezidentului (??) și a lui Burenin (6), pe care nu i-aș prea saluta și în plus cred ar fi meritat să fi fost trimiși de mult în Insula Sakhalin. O să am câteva ocazii să vorbesc cu Shcherbak despre Maslov, pe care îl admir mult.

Să te țină Cerul sănătos.

Al tău

1. Chekhov

——

Note:

(1)     Sepoys =  soldați indieni folosiți în armata engleză (și nu numai) pe post de infanterie, detalii gasiti aici

(2)    au rămas mărturii ale unor cunoscuți ai lui, că Cehov, odată reîntors în Rusia, la un pahar de vodkă, s-a lăudat de cateva ori cu această experiență spunând că rămâne cea mai interesantă experiență sexuală pe care a avut-o, și, deasemenea, există într-o scrisoare către același Suvorin un paragraf complet șters (irecuperabil) de pe manuscrisul scrisorii, probabil de către sora lui, Masha, paragraf în care tocmai începea să își spună părerea despre tinerele femei, această părere, oarecum, poate fi bănuită din lungul șir al legăturilor feminine ale lui Cehov precum și dintr-un fragment de scrisoare primită în ajunul plecării la Nisa în 1897 de la Lika Mizinova, femeia care a fost cel mai mult alături de el, nu mai puțin de 10 ani a sperat că va deveni soția lui, Cehov a cerut-o chiar în căsătorie de vreo două sau trei ori, apoi s-a răzgândit…tot ea este și prototipul Ninei, pescărușul, sedusă și abandonată cu un copil (copil ce mai târziu va muri, exact ca în piesă, numai că piesa a fost scrisă înainte de această moarte…) de un alt prieten al lui Cehov, Ignatie Potapenko: „…ce se va întâmplă cu mine dacă pleci până sosesc eu la Moscova?…aș vrea să cred că ultimii ani ce au trecut în viața mea nici nu au existat și că originara Reinheit (puritate- în germană în text) pe care o prețuiești atâta la femei, sau mai degrabă în tinerele fete! a revenit în mine…”

(3)  Pleshcheyev = Aleksey Pleshcheyev (1825-1893) poet rus care a făcut parte din grupul de condamnați la moarte ce îl includea și pe Dostoevski, și el avea o fiică pe care o vroia căsătorită cu Cehov, detalii gasiti aici

(4)    Hotelul Slavyansky Bazar = hotel de lux și restaurant din Moscova, construit în 1870 și distrus într-un incendiu în 1993, nu departe de Piața Roșie, loc unde stăteau, înainte de 1917, de obicei aristocrații, miniștrii ruși și bogății propietarii de mine siberieni, precum și cei din lumea artistică cu dare de mână, Rimski Korsakov, Ceaikovski, actori și chiar Stanislavsky (se pare că aici a luat decizia să înființeze Teatrul de Artă moskovit). Suvorin, când venea la Moscova, intotdeuna stătea în acest hotel și de multe ori îl găzduia în vastul apartament închiriat de el și pe Cehov. Dealtfel și doamna din „Domna cu cățelul”, proză scrisă de Cehov, tot la acest hotel stă când vine la Moscova să se întâlnească cu amantul sau…

(5)     Galkin-Vraskoy (1834-1916) = om politic și înalt funcționar rus, șeful penitenciarelor în momentul călătoriei lui Cehov, căruia i-a promis sprijinul sau și porți deschise în Sakhalin, dar în schimb a trimis o depeșă înaintea lui în care cerea funcționarilor locali să nu i se dea nici un ajutor în munca sa pe insulă, colonie de pedeapsă.

(6)     Burenin = Viktor Burenin (1841-1926) autor dramatic și critic literar extrem de sarcastic și temut, apropiat al lui Suvorin ca și al altor scriitori importanți ai sfârșitului de secol 19 rus, detalii gasiti aici

Documentându-mă pentru acest articol am descoperit un site romanesc  unde se pot găsi multe informații despre Cehov și chiar texte citite din opera lui în proză. Siteul este actualizat cronologic până la călătoria în Sakhalin.

Un studiu foarte interesant despre ce surse arhivistice referitoare la Cehov sunt încă neutilizate, studiu scris de autorul biografiei Donald Rayfield