*Am ajuns – reajuns, de fapt – la acest volum prin „contaminare”. Din raţiuni profesionale, fişam minunatul volum al lui Martin S. Martin despre SUA văzute în lumina clară a adevărului şi a iubirii pentru această ţară („America povestită unui prieten din România” – voi reveni cu un text distinct asupra acestei cărţi, nu îndeajuns de bine semnalată şi comentată în spaţiul public românesc, deşi ar fi meritat cu prisosinţă) şi, din temă în temă, am ajuns la acest Revel.
*Un Revel publicat în Franţa în 2002 – la un an după terifiantul şi, prin consecinţe, revoluţionarul Nine-Eleven! – şi tradus, magistral, în româneşte doi ani mai tîrziu de către Dan C. Mihăilescu. La Humanitas, acolo unde au mai apărut şi alte titluri – remarcabile, fără excepţie – din portofoiul acestui uriaş şi de mare bun simţ gînditor francez.
*Nu e prima carte din acest areal tematic extrem de provocator, plin de intoxicări şi foarte important, pe care Jean Francois Revel o publică. Din opera marelui gînditor francez – cu afinităţi evidente, mărturisite, reafirmate răspicat, pentru SUA şi pentru modeul de civilizaţie politică şi socială întruchipat de SUA – „Obsesia antiamericană” comunică, plenar, cu o lucrare apărută cu trei decenii înainte, anume, cu „Ni Marx, ni Jesus” (o carte în care, spune Revel, a avut ocazia să prezinte „caracterul intrinsec contradictoriu al antimaricanismului pătimaş”).
*Şi în volumul mai vechi, ca şi în „Obsesia antiamericană”, „astăzi, ca şi ieri, ieri ca întotdeauna, o carte despre Statele Unite este oarecum condamnată să fie o carte consacrată dezinformării în privinţa Statelor Unite. Grea sarcină – şi interminabilă -, reluată iar şi iar, în van, dat fiind că dezinformarea rezultă nu doar din acel tip de erori întotdeauna posibile şi întotdeauna scuzabile sau rectificabile, ci dintr-o profundă nevoie psihologică, pe care o au deopotrivă cei care produc intoxicaţiile şi cei care le consumă frenetic efectele.”
*În marele succes de public pe care îl au aceste valuri de „obsesii antiamericane”, un rol însemnat, decisiv îl are sofisticatul mecanism al „minciunii aiuritoare” – e un proces complex în care rol activ are atît cel care minte, cît şi cel care este minţit. Un pasaj memorabil din această carte, în sensul ideii de mai sus: „misterul antiamericanismului nu rezidă în dezimformare – este foarte uşor să îţi procuri informaţiile exacte despre Statele Unite – ci în voinţa de a te lăsa dezinformat”.
*Ce anume se pune în joc în această direcţie? – se întreaba J F Revel. Analiză sau altceva? Iată şi răspunsul său: „aberaţia constă în faptul că Statelor Unite li se reproşează simultan o serie de lucruri şi contrariul lor. Fapt care demonstrează că nu ne aflăm în faţa unei analize, ci a unei obsesii.”
*Şi încă un pasaj despre acest teribil mecanism, care e uneori un fel de motor pentru „ura de sine”: „falsitatea nu a deranjat niciodată prosperarea spiritului dogmatic, mai cu seamă cînd el este susţinut de o ideologie şi este bine apărat de ignoranţă. Atunci cînd nu le folosesc la nimic, erorile alungă cît mai departe faptele şi adevărul.”
*Pentru Revel, SUA sînt o „lume-laborator”. Cumva ca în definiţia celebră dată democraţiei – aşa cum democraţia este „cea mai rea dintre toate formele de organizare politică, exceptîndu-le pe toate celelalte”, şi SUA sînt „acea societate-laborator în care se experimentează soluţiile civilizaţiei, invenţii şi combinaţii care nu sînt, toate, în chip necesar bune, dar pe care, irepresibil, celelalte naţiuni le vor prelua, de voie, de nevoie, şi le vor duce mai departe”.
*”Vina” (ghimele sînt obligatorii aici!) lui Revel cînd pune în piaţă texte de acest gen? Aceasta: „cînd am descris Statele Unite nu doar ca pe sistemul democratic clasic, care merge mai bine ca oriunde în lume, ci şi ca pe o societate aflată în plină transformare revoluţionară, răsturnînd toate valorile tradiţionale, am deranjat cu brutalitate somnul dogmatic şi confortul ideologic al majorităţii elitelor din întreaga lume. Inclusiv în Statele Unite, fiindcă antiamericanismul era şi este acolo foarte puternic, prosperînd în rîndul elitei universitare, ziaristice şi literare”.
*Un bonus – o definiţie provocatoare şi, cred eu, riguroasă a antiamericanismului, în formularea lui Jean Francois Revel: „misia de bază a antiamericanismului era – şi este – ponegrirea liberalismului în ceea ce reprezintă suprema sa încarnare”.
*Să spunem, foarte pe scurt, că această carte este, cu privire la SUA în primul rînd, dar nu numai, o invitaţie la a fi decenţi. La a gîndi în termenii logicii elementare, generale, de liceu. La a fi, privind către fapte (nu privind faptele prin lentila murdară a obsesiilor), de bun-simţ. Cum-se-cade. Uneori, nu de puţine ori, teribil de greu – inclusiv pentru elitele politico-academice-mediatice occidentale…
*Cum spuneam: cartea a apărut cu mai bine de un deceniu în urmă. În detaliu, nu doar în privinţa a ceea ce englezii ori americanii numesc „the big picture”, ea este mai actuală decît oricînd.
