La redacţie, Alina îl întîmpină cu zîmbetul acela vinovat cu care se pregătea să i dea veştile proaste. Cîinele îi sărută mîna, aplecîndu se peste birou, şi o rugă să convoace o şedinţă fulger peste cinci minute, la el în birou. Cînd se strînseră toţi, le spuse că voia să i anunţe trei chestiuni. Nu uitase de promisiunile de la cîrciumă. (Era punctul pe care l aştepta toată redacția !) Cine voia putea face cheltuieli în avans în contul măririi salariului ! Coperta revistei se va schimba în proporţie de 60% începînd chiar cu acest număr. În următoarele şase luni, vom face un concurs de fidelitate pentru cititoarele şi cititorii noştri, pe categorii de vîrstă, cu următoarele premii : Doamna cea mai fidelă – o maşină Mercedes ! Domnişoara cea mai fidelă – o maşină Ford ! Domnul cel mai fidel – un BMW ! Cîştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi. Nu pot participa la acest concurs membrii redacţiei şi nici rudele lor de gradul întîi şi doi ! Ideea concursului îi venise în drum spre redacţie şi tot atunci se gîndise că ar fi trebuit să schimbe înfăţişarea copertei. Cînd începură să vină întrebările, mai ales despre concurs, Cîinele spuse, cît putea mai degajat, că a întors pe toate feţele această posibilitate în ultimele două luni şi că se va folosi de votul său de aur pentru a o impune acţionarilor revistei. Valeria, în care începuseră să apară ambiţii de lider de sindicat, bănuia Cîinele, vru să afle dacă acestea erau măsuri de relansare sau de redresare a Supergastronomului. Orice chestie care începe cu re , o anunţă pe redactoriţa lui şefă, are miros de ciorbă reîncălzită. Noi nu ne propunem aşa ceva ! Sîntem o revistă de succes care îşi permite să le ofere cadouri cititorilor săi fideli. Valeria insistă. Pînă acum revista n a oferit decît cadouri simbolice : de ce ar da trei maşini scumpe într un moment cînd vînzările scad ? Pentru că nu ne e frică de această scădere, Vali dragă ! Noi mărim salariile, în timp ce alţii, nu dau nume, îi ştiţi, fac concedieri sau dispar în neant. Întrebările Valeriei îl stîrniră şi pe reporterul special – un tip înalt, cu barbă şi ochii injectaţi, care scria şi piese de teatru pornind de la cazuri reale.
Cînd voia să deschidă gura, reporterul special îşi mîngîia barba : cu mîna stîngă dacă era binedispus sau cu dreapta dacă era în toane rele. Acum îşi acoperi barba cu amîndouă palmele : „Să zicem că jucăm la cacealma ! E o ipoteză. Avem bani în caz că nu iese cacealmaua sau vom închide revista dacă vom da asemenea premii ? Fiindcă sper că nu e o ţeapă“. După ce reporterul special îşi încheie intervenţia, Cîinele, să turbeze. Printre cei din redacţie apăruse foiala aceea, rău prevestitoare, care i dădea de înţeles că trebuia să ia lucrurile de la capăt. Ar fi putut, fireşte, să l întrebe pe reporter, consumator declarat de vin roşu în cantităţi mari, de unde îi venise inspiraţia. Ştia însă că cei mai mulţi din redacţie aveau încredere în el şi cînd era beat. Îi spuneau Ţuţulache, de la răposatul Petre Ţuţea, despre care zicea că l cunoscuse, dar şi pentru că după cîteva pahare de vin nu mai vorbea decît în sentenţe, iar ochii lui bulbucaţi păreau gata să i iasă din orbite. Acum era cît se putea de treaz – poate că doar uşor mahmur. El era gînditorul şi artistul redacţiei – Ţuţulache dramaturgul ! Cîinele se abţinu să se scarpine în cap.
Cristian Teodorescu, Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui
Cartea Românească, Polirom, 2015
De fapt, habar n avea dacă şi de unde va face rost de banii pentru cele trei maşini. Reclamele la automobile care apăreau în revistă veneau de la firmele care vindeau în România maşini străine la un preţ mediu, adică între mai nimic, cît costau Daciile, şi preţurile maşinilor cu ajutorul cărora voiai să arăţi cît de sus ai ajuns, categorie în care intrau şi steaua cu trei raze a Mercedesului, şi emblema rotundă a BMW ului. Totuşi, îl asigură pe Ţuţulache că aceste maşini vor fi date ca premii, chiar dacă pentru asta el, Cîinele, va trebui să se împrumute de la bancă. Bărbosul reporter era, i se păru, într o mahmureală patetică, fiindcă îi spuse : şi el ar fi făcut acelaşi lucru, chiar dacă ar fi băgat revista în faliment ! Cîinele se aşeză cu fundul pe colţul biroului, ca să pară relaxat. Spera că Ţuţulache îl crede că nu va risca să bage Supergastronomul în faliment pentru un concurs despre care era convins că va avea succes. Tocmai din cauza asta voia ca de partea cu riscuri a afacerii să se ocupe singur. Ceea ce însă trebuia să le mărturisească amatorilor de risc din redacţie probabil că i va aduce numai lui anumite cîştiguri suplimentare. Făcea această precizare pentru a nu mai fi acuzat de cîştigurile lui ca acţionar al revistei. Riscul şi succesul sînt cele două feţe ale cărţilor cu care jucăm această partidă, în care, pînă acum, n am avut decît de cîştigat.
