Oameni pe care i-am cunoscut

Maria-Magdalena Crişan, critic de artǎ  (1946 – 2010)

Nici până astăzi, la aproape cinci ani de la dispariţia Mariei Crişan, nu mi-am revenit dupǎ şocul pe care l-am avut la 31 mai 2010, când am aflat trista veste. A fost  un om de o discreţie, eleganţă, cultură şi bunătate  rar întâlnite.

Am cunoscut-o prin mama, criticul de artă Amelia Pavel, cu care era prietenă. Avea o maşină cu care mă conducea de colo-colo când veneam în Bucreşti şi îmi povestea cu amuzament întâmplări din viaţa ei: cum s-a mutat de la Cluj la Bucureşti, cum a trecut peste diferenţele culturale, cum nu s-a uitat niciodată înapoi, încrezătoare în ce-i va aduce viitorul. Mă cucerise curajul ei. Trăgea puţin un picior (sau cel puţin aşa mi-o amintesc eu), dar nu dădea nicio importanţă inconvenientului.

Mama avea deja o vârstă înaintată şi îmi dăduse, scrise pe un bileţel, două numere de telefon ale unor prietene ale ei, în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva. Unul din cele două numere era al Mariei Crişan.

În decembrie 2003 mama a plecat dintre noi, la 88 de ani şi Maria Crişan a fost lângă ea în ultimele zile. Eu am ajuns în Bucureşti abia în vara următoare, în 2004. Atunci m-am întâlnit cu Maria Crişan şi cu încă o prietenă a mamei. M-am dus cu ele în apartamentul în care locuise mama, unde erau bibliotecile cu cărţi de artă pe care mama dorise să le doneze  Academiei de Artă Plastică. Maria şi cu cealaltă prietenǎ m-au ajutat la selecţionarea şi transportul cărţilor.

În 2004, d-na Crişan conducea o Galerie de Artă situată aproape de Televiziune. M-a invitat în acea vară să văd o expoziţie a unei pictoriţe şi, pentru că îl cunoşteam pe regretatul Octavian Sava – dispǎrut pe 2 decembrie 2013 – şi pentru că  îl ştiam amator de artă, i-am propus o vizită la Galerie. Maria Crişan şi Octavian Sava fuseseră colegi la Televiziune şi s-au bucurat să se revadă. Nu ştiusem că d-na Crişan lucrase şi la Televiziune, am aflat atunci cǎ a avut o lungǎ şi variatǎ carieră; şi mie mi se păruse atât de tânără!

Revenită în Canada, am început să-i citesc, online, cronicile de artă şi articolele din „Observatorul Cultural”. Aveam o afinitate de idei cu această doamnǎ şi, când am revenit în Bucureşti, după câţiva ani, ea conducea acuma o altă Galerie de Artă, într-o clădire nouă şi elegantǎ, situată la şosea, lângă lacul Herăstrău. Numele Galeriei m-a amuzat: „Veroniki”. I-am spus că mi-era imposibil să-i uit numele! Am vizitat acolo expoziţia unui artist pe care ea mi l-a prezentat în termeni foarte elogioşi -şi câtă dreptate avea! – Maxim Dumitraş. Felul în care mi-a vorbit Maria Crişan despre artist m-a făcut să-i admir şi talentele ei didactice. Am întrebat-o dacă nu vrea să predea cursuri, a râs cu poftă şi mi-a spus că n-ar fi exclus să încerce şi asta. Am păstrat catalogul acelei expoziţii, din am scanat câteva fotografii.

p5

Am revenit în Canada şi mi-am reluat activitatea de lecturi ale articolelor ei în „Observatorul Cultural”. Uneori o sunam din Canada ca să-i spun cât de mult mi-au plăcut ideile ei din vreun articol şi ea se bucura grozav. Maria-Magdalena Crişan a colaborat constant, timp de cinci ani, la „Observatorul Cultural”.

Când am văzut, cǎutându-i articolul ei săptǎmânal, în numărul 527 al revistei din iunie 2010, titlul  „In memoriam: Maria-Magdalena Crişan” am avut un şoc. Autorul articolului, Mihai Plǎmǎdealǎ, dǎdea biografia ei, dar nu şi cauza dispariţiei. Nu puteam crede, doar vorbisem recent cu ea, nu ştiam dacă fusese bolnavă, nu înţelegeam de ce a murit şi misterul planează în inima mea până astăzi. Cu discreţia şi modestia care o caracterizau, nu-mi pomenise niciodată de premiile pe care le primise şi despre care am aflat tot din articolul d-lui Plǎmǎdealǎ:

  • 1995 – diploma de Susţinător al Artelor din partea Uniunii Artiştilor Plastici din România.
  • 2003 – Premiul „Margareta Sterian“ pentru activitatea curatorială de la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.
  • 2005 – Premiul pentru Critică al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Maria-Magdalena Crişan, un nume de care mulţi poate nici n-au auzit. Un nume purtat cu graţie de un om frumos, a cărui dispariţie prematură a lǎsat un gol în critica de artǎ din România.

p4

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *