„În ultimii ani, Johnson a scris cărți de mici dimensiuni, scurte biografii, și toate sunt niște bijuterii: Johnson poate picta pânze mari și mici; poate compune simfonii brukneriene și menuete grațioase. Acele «menuete», recentele biografii, s-au ocupat de Churchill, Isus, Socrate, Darwin și, acum, de Mozart.“ notează, cu privire la scrierile recente, Jay Nordlinger.
În româneşte avem, deocamdată, patru asemenea biografii – bijuterii de concizie, eleganţă, sens. Şi anume, cea despre Isus, cea despre Socrate, o carte dedicată lui Stalin şi, aceasta este şi cea mai recentă, biografia dedicată lui Mozart. Un amănunt: toate cele patru volume sînt traduse, admirabil, în limba română de Liliana Donose Samuelsson, un traducător care a dat, în ultimii ani, cel puţin la editura Humanitas, multe cărţi exemplare (întîmplarea a făcut să citesc aproximativ în aceeaşi perioadă un roman – tradus din suedeză de data aceasta de aceeaşi traducătoare – de asemenea apărut foarte de curînd; este vorba despre „Pasiune pură”, o carte de proză briliantă scrisă de Lena Andersson).
Biografia dedicată lui Mozart şi subintitulată „O viaţă.” are şapte niveluri. Ultimul dintre acestea e datorat unei text-anexă despre relaţia pe care genialul compozitor a avut-o cu un oraş echivalent al unui „Mecca pentru muzicieni” – şi anume, Londra. De altfel, acest ultimul text vine din familia Johnson, dar nu e scris de Paul Johnson, ci – ca un fel de special guest star în această carte – de fiul acestuia, jurnalistul şi eseistul David Johnson (fondator, între altele, a magazinului lunar „Standpoint”). Restul de şase capitole – grosul cărţii de fapt – e, desigur, opera (mai puţin obişnuită) a lui Paul Johnson.
Cartea se deschide cu o serie de fapte, date, poveşti – toate, argumente „pro” – despre „copilul – minune” care a fost Mozart. Apoi, în capitolul al doilea, e vorba despre abilităţile ieşite din comun de a mînui, foarte devreme, instrumentele – la 20 de ani, Mozart avea, se poate spune, o cunoaştere desăvîrşită a acestora. În al treilea rînd, despre formidabila capacitate de concentrare atunci cînd compunea muzică a lui Mozart (pentru o perioadă de mai bine de un deceniu şi jumătate, Mozart compunea, calculează Paul Johnson, o operă foarte relevantă la două săptămîni; de asemenea, Mozart compunea, magnific şi uluitor, şi între două lovituri de la jocul de biliard, una dintre marile sale pasiuni practicate în mod constant de acesta); în ultima sa parte, acest capitol abordează şi chestiunea vieţii de familie a marelui compozitor. Relaţia specială cu opera e tema celui de-al patrulea capitol al acestei monografii – „Mozart formează, alături de Verdi şi Wagner, marele trepied pe care se sprijină opera, numai că, în timp ce Verdi şi Wagner şi-au dedicat viaţa genului, pentru Mozart, opera a reprezentat doar o parte a carierei lui muzicale, şi nu neapărat cea mai neînsemnată”, apreciază Paul Johnson. Capitolul cinci e despre bucuria de a trăi, despre pofta de viaţă, despre felul în care a înţeles să fie în lume şi să scrie muzică acest uriaş compozitor. Epilogul cărţii readuce în atenţie ultimele zile din viaţa lui Mozart – vegheat de Sophie, sora mai mică a soţiei lui Mozart, cea care, peste cîţiva ani de la momentu morţii lui Mozart, avea să povestească în detaliu ce s-a întîmplat atunci.
„Mozart”-ul lui Paul Johnson nu este doar (despre) un uriaş, un geniu al muzicii, ci şi un om foarte special. „Este extraordinar că, în ciuda faptului că a compus atît de mult şi de cele mai multe ori cu o nemaipomenită viteză, nu i se pot reproşa niciodată lipsuri serioase în privinţa bunului-gust. Este singurul mare compozitor (în afară de Bach) despre care se poate cu adevărat afirma aşa ceva. Mozart ne delectează tot timpul, deseori ne emoţionează, ne pune pe gînduri, ne trezeşte interesul, ne convinge cu blîndeţe, ne intrigă şi ne învăluie în mister, ne întristează şi la fel de des ne consolează, produce melancolie şi introspecţie, ne oferă infinite momente de veselie şi rîs. Dar niciodată nu ne dezgustă. Lumea din vremea lui a avut parte de el la un preţ de nimic.El ştia asta. Dar marfa lui nu era niciodată falsă. Şi lucrul acesta, cred eu, a fost unul dintre motivele care îl făceau fericit”, apreciază Paul Johnson în acestă neobişnuită (neobişnuită pentru restul scrierilor acestui mare istoric şi eseist care ni se relevă aici şi ca un excelent cunoscător de muzică bună, cultă) şi minunată carte.
