Savantul şi şamanul
Chubby Zaharia a fost un reper important al culturii underground bucureştene. Iată ce îi scria Ioan Petru Culianu unui prieten comun (Şerban Anghelescu) în octombrie 1973. Asta după ce Culianu, refugiat politic în Italia din vara anului 1972, petrecuse câteva luni într un sordid lagăr de refugiaţi (Latina), traversase o severă stare depresivă şi avusese o tentativă de sinucidere în august 1973, la Roma:
Ce mai face Chubby? E singurul care n a dat nici un semn şi nu l înţeleg. S a rupt de voi, considerând că nu mai are ce vă da? Pentru că, aşa cum ştii, el dădea totul într un sacrificiu etern. Ultima oară când l am văzut predica într un bar – minunată incongruenţă! Dar se depărtase de înţelegerea omului obişnuit. Mi e dor de el şi de toţi, dar el îmi lipseşte cu precădere – mi a dat tărie vreme de doi ani. Dintre toţi, el singur se va pierde în lumină. Poate şi eu voi obţine liniştea pe care o râvnesc, dar nu merit lumina. El va dispărea liniştit, firesc, aşa cum a apărut – şi cred că nimeni n o să şi dea seama de absenţa lui, fiindcă nu şi „cânta” prezenţa […]. Nu există nici o victorie, decât în afara istoriei, a iluziei şi a timpului. În taină, ca Chubby…
Din acest fragment de scrisoare rezultă relaţia specială dintre I.P. Culianu şi D.L. Zaharia. Ultimul, fiind şi cu vreo şase ani mai în vârstă, pare să fi fost un maestru spiritual al primului. În „grupul celor şapte” (Ioan Petru Culianu, Dorin Liviu Zaharia, Şerban Anghelescu, Dumitru Radu Popa, Victor Ivanovici, Silviu Angelescu şi Paul Drogeanu), grup central, înconjurat de alte câteva cercuri concentrice de prieteni, Culianu era liderul intelectual incontestabil al grupării studenţeşti. Iar Zaharia era liderul ei spiritual. Era „şamanul” micii comunităţi.
Faptul este confirmat şi de rolul în care Culianu l a distribuit pe Zaharia în nuvelele sale de tinereţe (1967 1972), făcute pierdute de cenzura comunistă (în 1971) şi apărute postum în volumul Arta fugii (în 2002). În două povestiri borgesiene, Oglinda ovală (13 decembrie 1970) şi Istoria III (23 mai 1971), în care protagonistul este autorul însuşi (Ioan), Zaharia apare fie cu prenumele sale: Dorin Liviu, fie cu iniţiala poreclei: C[hubby]. În ambele povestiri, Dorin Liviu (Chubby) îi oferă protagonistului sugestii ezoterico mitologice, care îl fac pe Ioan să acţioneze „cu un zel de neofit”.
În prefaţa volumului, criticul Dan C. Mihăilescu observă că în nuvelele de tinereţe ale lui Culianu se amestecă toate ingredientele culturale caracteristice acelui Zeitgeist, spiritul unei generaţii foarte speciale, cea de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70. Una dintre componentele culturale ale epocii – decelează Dan C. – a fost „creaţia acelui teribil artist pe nume Dorin Liviu Zaharia”.
Personaj aproape fabulos – continuă Dan C. Mihăilescu –, bun prieten pe atunci cu Ioan Petru Culianu, fatalmente supus autodistrucţiei (şi, desigur, marginalizării sociale), Dorin Liviu Zaharia este o energie emblematică pentru epoca prozelor din [volumul] Arta fugii. […] Legăturile de taină dintre universul himerico savant al studentului Culianu şi boema suprarealistă, oniro etnică a lui Dorin Liviu Zaharia, cel care şi „vopsise sufletul în blond” pentru a „unge cu dulceaţă de brad nins” felia de pâine a „ultimului vagabond”, rămân un mister dulce de descoperit pentru istoria literară a viitorului.
Prin anii 1969 1970, Chubby Zaharia şi Néné Culianu (însoţiţi poate şi de alţi prieteni) plecau uneori în Munţii Bucegi. Chubby mi a povestit nu o dată despre peregrinările lor prin Bucegi, dar nu pe Valea Prahovei, în partea hiperturistică a munţilor, ci pe tainice cărări, în „Bucegii sacri”, cum îi numeau ei, plini de grote şi schituri cu sihaştri. Ei refăceau într un fel călătoriile pe aceleaşi trasee făcute de Eliade, Sebastian & Co la începutul anilor ’30.
L am cunoscut pe Chubby în plină „contracultură” hippie, la un concert rock, la Sala Palatului din Bucureşti. Era al doilea festival naţional de muzică rock, organizat de Clubul Arhitecturii în perioada 10 17 mai 1971. El cânta, cu trupa Olympic ’64, o operă rock intitulată Karma Kaliyuga („Karma, Karma, priveşte te: cerul coboară!/ Karma, Karma, poţi fi şi fecior şi fecioară?”). Pentru toţi cei care l au văzut şi auzit, a fost o apariţie de neuitat. Un sihastru desculţ, cu o siluetă fragilă, purtând o cămeşoaie ţărănească albă, lungă până la glezne, cu barba şi părul vâlvoi. Scotea sunete neverosimile, înalte, intense, pătrunzătoare, cu o frecvenţă acută, care ar fi disturbat probabil zborul liliecilor.
Andrei Oişteanu, Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu, ed. a II-a, Polirom, Iaşi, 2014
În pauzele dintre cântecele care compuneau opera rock actorul Gelu Colceag recita poeme de Rabindranath Tagore. Chubby a cântat, printre altele, un soi de imn (de la himenos) păgân, compus de el, intitulat A pogorât din cer o cerşetoare. Cânta şi arăta ca un ascet, el însuşi pogorât cu hârzobul din cer. Un spectacol halucinant pentru spectatori şi scandalos pentru reprezentanţii cenzurii comuniste, activişti UASCR şi securişti în civil, care se agitau prin culise şi prin sală. Prestaţia lui Chubby a fost percepută de „ei” ca fiind un sacrilegiu ritual petrecut chiar în „templul” congreselor PCR.
