1.„George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoşani – m. 4 mai 1955, Paris) este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.
Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“.” Un portret mai amplu al marelui compozitor român, aici: http://www.georgeenescu.ro/georgeenescu-ro_doc_19_despre-george-enescu_pg_0.htm şi aici http://www.georgeenescu.ro/georgeenescu-ro_doc_20_george-enescu-date-biografice_pg_0.htm
2.George Enescu: „Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”
3.Mihail Sebastian despre George Enescu: „Printr-o prestație unică, George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. Sînt, mi se pare, cei trei factori care lipsesc, în chipul cel mai dureros, vieții noastre muzicale. Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru. Rareori sensibilitatea artistică a fost slujită de o așa suplă, așa viguroasă măiestrie. Enescu este un tulburător poet al baghetei și un desăvîrșit tehnician. Ne ajută să simțim din plin muzica (pentru că o trăiește el însuși), ceea ce nu-l împiedică să controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Însuflețirea lui e egală cu vigilența sa, lirismul egal cu precizia.”
4.Într-o pagine de confesiuni, Neagu Djuvara povesteşte un miraculos moment personal provocat de George Enescu: „Cu câteva luni înainte, avusesem norocul – pe care-l consider astăzi aproape miraculos – să asist la un concert al lui Lipatti la Paris, nu mai știu dacă era la Salle Gaveau sau la Salle Pleyel, și să trăiesc extraordinarul succes pe care îl avea prestația lui. După ultima piesă din program, după frenetice aplauze, s-a îmbulzit o parte din spectatori, în majoritate tineri, până lângă scenă, strigând în cor:
– Jésus, que ma joie demeure!… titlul unei corale a lui Bach – la origine pentru orgă, dar transcrisă pentru pian – pe care Lipatti (lucrul era de-acum cunoscut peste hotare) o cânta în ciuda aparentei sale monotonii, cu imperceptibile modulări, aeriene, inimitabile, care stârneau melomanilor un entuziasm de nedescris.[…] Țin minte o dimineață: e frig în cele două odăi, în casa veche. Am coborât în pivniță, să urc un coș cu lemne pentru soba de fontă adaptată cu un burlan la bătrânul cămin. În treacăt, înainte de a ajunge la sobă, aprind radioul, că vine ora informațiilor. Minune! Se dă Poema română a lui Enescu, care după un șir de arii populare se încheie cu primele acorduri ale imnului național Trăiască Regele… Am lăsat coșul la pământ și am luat instinctiv poziția de drepți în fața aparatului. Am ascultat nemișcat până la sfârșit, cu gândul departe. Când ultimele acorduri s-au stins, mi-am dat seama că uitasem de mâinile și picioarele înghețate – nu mai simțeam decât lacrimile fierbinți care-mi alunecau pe obraji. Mi-am ascuns fața în palme și am plâns în hohote, în ascuns.”
5.Balada pentru vioară:
6.George Enescu, 1936: „Romantic şi clasic prin instinct, m-am străduit să împreunez în toate lucrările mele o formă de echilibru care îşi are linia ei lăuntrică bine definită.”
7.Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în exil, la Paris, acolo unde a şi murit, de altfel, în 1953.
8.Yehudi Menuhin: „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.”
9.„Simplitatea în viaţă este adevărata libertate” – acesta este un citat din George Enescu pe care vizitatorii casei memoriale dedicate marelui compozitor de la Cumpătu, Sinaia, îl pot descoperi în minuscula cămăruţă personală a lui George Enescu. Despre această casă memorială, dar şi despre Muzeul Naţional George Enescu, aici – http://www.georgeenescu.ro/ De asemenea, detalii despre Festivalul George Enescu, una dintre cele mai ample şi mai valoroase manifestări de gen din întreaga lume, detalii aici: http://www.festivalenescu.ro/
10. Rapsodia Română:
