Cântec fără lună

E gălăgie in scara
blocului meu .

O babă ,
aruncă cu pietre-n ciobani .
Liniştea
serilor
mi-e tulburată de sute de ani.

E multa mizerie-n scara blocului meu.
Un grup de golani
manâncă seminţe pe trepte .
O altă babă ,
aruncă cu pietre , cu bolovani .

I-atât de seară
în sufletul meu…
Îmi cad frunzele ,
veştejite ,
ca nişte babe-nţelepte .
Ciobanii aruncă cu pietre în mine ,
golanii
mă-njură
mâncând seminţe pe trepte .

Şi păsări de gheaţă
mi se-nfig in picior ,
şi crengile-mi curg
ca din ceară .
E toamnă ,
e iarnă ,
pe scara blocului meu ;
iar treptele-s moi
ca nişte turte
din ceară .

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *