Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (4)

Marele atu al lui Hugo Pratt nu e talentul de povestitor – nici măcar cel de desenator. Marele atu îl constituie perspectiva din care îşi construieşte demersul creator. El este un enciclopedist care, dintr-un capriciu, a abandonat biblioteca pentru a-şi petrece viaţa pe o plajă însorită, relatând ce a înţeles din frecventarea miilor de cărţi serioase parcurse din plăcere sau obligaţie. Cu intenţie, cu obstinaţie şi chiar cu un fel de perversitate, el dărâmă zidul despărţitor dintre bibliotecă şi piaţă. Biblioteca e astfel infuzată cu o doză de vitalitate, iar piaţa câştigă în consistenţă şi expresivitate. Lumile între care călătoreşte Corto Maltese nu sunt doar geografice – ele sunt şi spirituale. Dezinvolt, conştient de eficacitatea aşilor din mânecă, eroul se mişcă cu egală agilitate şi în prezenţa marinarilor beţi, arţăgoşi şi primitivi, şi în compania rafinată a degustătorilor de cultură. Devenim, cu alte cuvinte, parte a unei autocolonizări spirituale.
Metatextele biografice au rolul de a credibiliza profilul psihologic oferit de Hugo Pratt încă de la începutul aventurilor lui Corto Maltese. Contactul cu o multitudine de civilizaţii, cu o diversitate copleşitoare de tipuri umane, experienţa unor întâmplări inconsistente logic sunt parte a discursului de acreditare a unei imagini oferite-de-a-gata – subspecie a încercării mai largi a creatorilor şi teoreticienilor culturii de „înnobilare a divertismentului”. Interviul imaginar al lui Claude Moliterni furnizează şi crusta livrescă de care personajul avea acută nevoie: „Lecturile mele favorite sunt Joseph Conrad, R.L. Stevenson, Herman Melville, Jack London pe care l-am întâlnit în tinereţe… Aceste lecturi mi-au stârnit pasiunea de a călători”.
Dacă până aici lucrurile sunt rezonabile, continuarea ne trimite în parodie, în genul de „borgesianism” deplasat pe care l-a ilustrat adeseori şi Pratt: „Însuşirile mele magice mi-au îngăduit să citesc mai multe cărţi înainte ca ele să fi fost scrise. De exemplu, Jungle Man, Terry and the Pirates. Am văzut chiar şi filme. Voiam să găsesc în ele idei pentru aventuri…”. Abolirea cronologiei e un procedeu tipic modernist. Dar nici Hugo Pratt, nici exegetul său nu făceau aluzie la strategiile folosite pe scară largă inclusiv de James Joyce, chiar dacă scriitorul din Dublin şi marinarul din Malta şi-au destăinuit, reciproc, destule secrete. Probabil că afirmaţia e un omagiu discret adus „realismului magic” al lui Jorge Luis Borges, Alejo Carpentier, Gabriel García Márquez pe care Hugo Pratt a avut prilejul să-l contemple, fără îndoială, chiar la origini, cu doi-trei lustri înainte ca el să facă furori în lumea literară internaţională.
Istoria lui Corto Maltese-a

Fortuitul, arbitrarul, improbabilul, absurdul, miraculosul alcătuiesc, în istoria călătoriilor lui Corto Maltese, una dintre modalităţile de iniţiere a aventurii. Totul e posibil tocmai pentru că nimic nu e plănuit. Proiectele marinarului sunt mereu amânate, uitate ori anulate. El nu e altceva decât metafora întrupată în desen şi text a unui val răzleţ pe un ocean în necontenită furtună. Nu ştim în ce împrejurări s-au cunoscut şi împrietenit Jack London şi Corto Maltese. Albumul La jeunesse e cât se poate de eliptic – nu numai în această privinţă. Îi despărţeau, ca vârstă, doisprezece ani şi, ca notorietate, un abis: în momentul când se întâlnesc, London era deja un jurnalist şi scriitor celebru. […]

Mircea Mihăieş – Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, prefaţă de H.-R. Patapievici, Polirom, Iaşi, 2014

Romantismul lui Jack London contrastează cu pragmatismul lui Corto Maltese. Deşi se afla în inima Asiei, gândurile îi sunt acaparate de minele regelui Solomon. Rolul lui Corto se reduce la cel de salvator al lui Rasputin, soldatul scelerat şi paranoic „care refuzase armistiţiul nu din patriotism în faţa înfrângerii armatelor ţarului, ci pentru că nimeni nu-i ceruse părerea”. Acest prim episod chinezesc se încheie – în ciuda pasivităţii marinarului – încărcat de consecinţe: părăsind teatrul de război, Corto Maltese leagă o prietenie bizară cu asasinul înnăscut Rasputin, care i se alătură într-o expediţie ce trebuia să-i ducă finalmente în Africa.

După un lung şir de întâmplări pline de neprevăzut, cei doi sunt transferaţi de echipajul care se revoltase împotriva comandantului pe un cargobot cu destinaţia America de Sud. Ajunşi în Chile, la Valparaíso, descoperă că acum distanţa faţă de comoară a mai crescut cu un ocean… Această constatare indică faptul că Hugo Pratt şi-a asumat din prima clipă convenţia literaturii picareşti. După o lună ajung în Argentina, unde Corto întâlneşte un alt personaj fascinant: Butch Cassidy, născut în Utah sub numele Robert Leroy Parker, companionul de aventuri al lui Sundance Kid… Însă acest episod pare să aparţină mai degrabă biografiei lui Hugo Pratt decât a lui Corto Maltese. Un interviu din 1985 cu Marco Giovannini dă la iveală informaţii surprinzătoare: „Acum vreo doi ani mi-a căzut în mână cartea lui Bruce Chatwin, un englez cam scrântit, In Patagonia, care plecase acolo pe jos, cu un sac de spate în care avea un exemplar din Iliada şi unul din Divina Comedie. Era în căutarea unei bucăţi dintr-o piele de dinozaur, o raritate, un animal care dispăruse de zece mii de ani, deoarece, îi explicase bunica lui, era prea mare pentru ca Noe să-l îmbarce pe Arcă. Bietul de el. Într-o noapte caldă şi vântoasă, Chatwin se găsea într-un bar din Epuyén unde încerca să afle noutăţi despre un alt ţicnit, un american: un oarecare Martin Sheffield care văzuse, la începutul secolului, un plesiozaur viu într-un mic lac din împrejurimi. Făcuse atâta gălăgie, încât preşedintele Theodore Roosevelt i-a plătit călătoria. Dar în loc de asta, în bar I se povesteşte despre o bandă de «bandoleros norteamericanos» care locuise la Cholila. Casele şi mormintele lor încă erau acolo, cei doi «bandoleros yankees» nu erau alţii decât Butch Cassidy şi Sundance Kid”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *