Colinde ( II)

Har

În înserare, din icoană
Ieşi un înger fâlfâind
Şi fulgeră în zboru-i foaia
Pe care nu puteam să scriu.

Avea în ochii lui o poartă
Spre un ţinut de neatins,
Şi când mi-a străbătut privirea
Am devenit ce nu vedeam.

Colindã

Noaptea când se adâncea
M-a trezit din somn o stea
Şi m-a dus pe raze-n sus
Sã-mi arate pe Isus.

Ce-am vãzut, eu nu pot spune.
Glas nu am pentru minune
Nici cuvinte-aşa de grabã
Pentru cine mã întreabã.

Dar sunt semne de luminã
Pentru cine vrea sã vinã
Ca sã afle-asemeni mie
Calea spre Împãrãţie.

Noapte sfântă

Mă uit în sus către Isus,
Mă uit în jos către Hristos,
La dreapta şi la stânga mea,
Când mă întorc, văd aura.

Sunt coaja tainei sau chiar miez?
Afară sunt ori în adânc,
Acum când cerurile ard
Şi se coboară pe pământ?

Aş lua în braţe Pruncul sfânt,
Dar sunt deja la pieptul Lui,
Şi I-aş cânta încetinel
Cum mă alină numai El.

Noapte de Ajun

Aud în mobile chemarea
Unor copaci din altă lume,
Din bibliotecă vechi volume
Se alungesc ca nişte boturi
Să sufle aer cald…iar lampa
Se-aprinde singură-n fereastră.

Pe foaia albă dibui Raiul,
Şi pe când scriu, iată creionul
Din mână suie ca un înger
Vestind minunea care-ncepe
Acum în ieslea minţii mele.

Sens

Pe când stăteam pierdut,
În mistica tăcere
Din cruci crescură crengi
Spre Steaua din vechime.

Ascultă-mă, şopti
Însufleţită, piatra,
Păstorii de demult
În mine-şi sună pasul.

Găteşte-te de drum
Şi mergi în vârf de suflet,
Văzduhul cere trup,
Ţărâna – dezlegare.

N-ai cum să nu ajungi
Pe-o cale sau pe alta,
În cel mai singur loc
Răsare nimbul Ieslei,
Sub cel mai trist pământ
Mocneşte Învierea.

Crăciun

Simt boare de colinde,
Înconjurându-mi bradul,
Din glob clipeşte neagră
Pisica de-altădată,
Pe crengi lângă beteală
Văd zâmbetul bunicii
Şi ochii stinşi ai tatei
Învie-n raza Stelei.

O iesle stă în noapte
Afară la fereastră,
Şi când deschid, stingheră,
Sufletul meu în iarnă,
Golaş, fără scăpare,
E strâns adânc aproape
De braţe nevăzute.

Lin, Maica Domnului…

Pe bolta-naltă bizantină
Lin, Maica Domnului răsare
Veşmântul ei prelung-albastru
O-nchide parcă-ntr-o chilie
De înstelări unduitoare.

Însingurata frumuseţe
A chipului care veghează
Mi-adună mintea de pe drumuri,
Puterea mâinilor eterne
Mă limpezeşte într-o apă,
Din care bea numai lumina.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *