1.În motivaţia juriului de la Premiul Nobel, s-a spus, în 1980, atunci cînd Czesław Miłosz a fost laureat, graţie în primul rînd liricii sale excepţionale, că „a ilustrat, cu o perfectă clarviziune, condiţia precară a omului într-o lume dominată de conflicte profunde”. S-a născut la 30 iunie 1911, Szetejnie/Šeteniai, Lituania de azi şi a murit în 14 august 2004, Cracovia. Poet, eseist, romancier şi traducător polonez. Este considerat unul dintre cei mai mari poeţi polonezi contemporani. A publicat numeroase volume de poezii (vezi ediţia integrală – Wiersze Wszystkie, Editura Znak, Cracovia, 2011). A scris, de asemenea, două romane: Zdobycie władzy (Cucerirea puterii), 1953; Dolina Issy (Valea Issei – trad. rom. 2000) şi peste zece volume de eseuri, printre altele Zniewolony umysł (Gândirea captivă – trad. rom. Humanitas, 1999, 2008), 1953; Rodzinna Europa (Europa natală – trad. rom. 1999), 1958; Widzenia nad zatoką San Francisco (Privind dinspre golful San Francisco – trad. rom. 2007), 1969; Ziemia Ulro (Ţinutul Ulro – trad. rom. 2002), 1977; Ogród nauk (Grădina ştiinţelor), 1979; Abecadło (Abecedar), 1997; Piesek przydrożny (Căţelul de lângă drum), 1997
2. Poemul “Dar”:
O zi atât de fericită.
Ceaţa se ridicase devreme, lucram în grădină.
Păsări colibri se ridicau deasupra florii de caprifoi.
Nu era pe pământ lucru pe care să-l fi vrut.
Nu ştiam pe nimeni demn de invidiat.
Uitasem toate relele întâmpinate.
Nu mă ruşinam să cred că am fost cine sunt.
Nici o durere nu simţeam în corp.
Îndreptându-mă, am văzut marea albastră şi pânzele.
3.În 1953, îi apare, la Paris, cartea „Gîndirea captivă”, uan dintre bornele literaturii antitotalitare. Vladimir Tismăneanu. „Scris după decizia sa de a rupe cu dictatura comunistă din Polonia şi de a rămâne în Vest, apărut la Paris în 1953, eseul lui Czesław Miłosz Gândirea captivă a devenit un document esenţial al literaturii antitotalitare. Este vorba de o lucrare demistificatoare, o incursiune în universul magiei exercitate de doctrina comunistă („Noua Credinţă”) asupra atâtor intelectuali din însângeratul şi absurdul secol XX. Un secol al abdicării raţiunii, al exaltării violenţei extremiste şi al ascensiunii unor dictatori paranoici pentru care jocul iresponsabil cu destinele a milioane de oameni era răspunsul la ceea ce ei considerau a fi „comandamentele Istoriei”.
4. Czesław Miłosz despre receptarea iniţială a cărţii sale , “Gîndirea captivă”- „Atunci cînd cartea mea a apărut, în 1953, a nemulţumit pe aproape toată lumea. Admiratorii comunismului sovietic au găsit-o insultătoare, în timp ce anticomuniştii au acuzat-o, pe motiv că îi lipseşte o poziţie politică fermă şi i-au suspectat autorul ca fiind marxist în adîncul sufletului său. [În Paris] majoritatea intelectualilor francezi detestau dependenţa ţării lor faţă de ajutorul american şi îşi puseseră speranţele într-o nouă lume în Est, condusă de un lider de o înţelepciune şi virtute incomparabile, Stalin“. “Gîndirea captivă”, spune tot Milosz, e “, „vulnerabilitatea minţii în secolul douăzeci la seducţia exercitată de doctrine sociopolitice şi disponibilitatea sa de a accepta teroarea totalitară de dragul unei ipoteze. În acest sens, cartea transcende limitele de loc şi timp şi explorează cauzele profunde ale aspiraţiilor contemporane către certitudine, oricât de iluzorie””
5. Virgil Nemoianu, despre omul Milosz şi despre prietenia pe care a avut-o cu acesta: “Uite, el era profesorul de polona in departamentul de slave de la Berkeley. Eu am venit acolo in 1975/76 initial ca lector de schimb cultural pentru predare de romana. Mai fusesera si altii sau altele inaintea mea pe acest post, figuri destul de sterse. Sosirea mea a stirnit oarecum “senzatie” in departament, aveam personalitate si inteligenta (comparativ cel putin). Vorbeam mult mai liber, asta stirnea curiozitate. Milosz s-a lansat fata de mine in judecati etice; sosit aici ar fi trebuit sa ma fi incarcat de unele vinovatii, nu? Asa era logic. Eu ii recunosteam ponderea si superioritatea etica si am discutat destul de amanuntit cu el cum stau (si cum au stat) lucrurile. Am sfirsit prin a ne imprieteni. A contribuit la asta si faptul ca ne intilneam citeodata duminica la biserica (catolica) din coltul strazii unde locuiam (Grove, acum Martin Luther King). Am mai stat doi ani la Berkeley, de asta data pe banii universitatii (predind 1/2 norma literatura comparata, 1/2 norma romana); departamentul era numit “de slave si est-europene”) . Un lucru care imi placea era ca Milosz mi se adresa cu “Nemoianu” (deci nici Virgil, nici Dr sau Prof. sau Mr), asa ca dascalii la scoala in Romania. Asta 76/78. El era stiut ca tip de mare succes la femei. la partyuri vorbeam literatura. Pregatea un mic paper ca paralela Solovyov/Jules Verne. Toata lumea a ris. Eu am inteles ca se referea la un mic text la lui Solovyov care si mie imi placea grozav. Era un barbat chipes, trup si miscari de cavaler, de calaret, tinuta atletica si aristocratica (de fapt chiar era), desi in vederi cu totul democrat. Iubea California, ii placeau culorile ruginii, sau brun/galbui ale dealurilor. In 79/80 am fost Asst Prof. la Univ. Cincinnati. El a fost invitat acolo nu stiu pe ce linie. A locuit in casa noastra, un townhouse spatios dar practic nemobilat. I-am cedat patul nostru (singurul) noi am dormit pe o saltea. Am vorbit mult comparind situatia din Polonia cu cea din Romania. El se minuna ce inapoiata si represiva era cea din Romania: nu-si daduse seama pina atunci (79/80). In perioada aceea se ocupa de traducerea unor parti din Biblie in polona. Am dat si un mic party pentru el; am vorbit de literatura. El spunea ca romantismul in engleza are ca stilpi ai democratiei pe Blake si pe Whitman. Patrunzator, si-a dat iute seama ca eu eram pentru Keats si Coleridge. Ii placea de Martin. Am mai pastrat apoi oarecari legaturi Mi-a trimis istoria sa a literaturii polone cu dedicatie. Pe asta o scrisese la biroul din Berkeley, dictind direct, din memorie , unei dactilografe. Facea apoi o revizie. Mi s-a spus ca intors in Polonia a actionat foarte abil si tenace spre a obtine ca loc de inmormintare Domul cracovian, alaturi de regii din vechime.”
6.Love – un poem de Milosz
Milosz recitind din poemele sale:
7. A fost, pentru cîteva decenii, profesor la Departamentul de Limbi şi Literaturi al Universităţii din Berkeley, California.
8. A revenit în Lituania după 52 de ani, în 1992. Prilej cu care primeşte titlul de doctor honoris causa al Universităţii Witold Wielki (Witold cel Mare) din Kowno (Kaunas). După acel an, va mai reveni în câteva rânduri în Lituania.
În Polonia, a revenit definitiv în 1993. S-a slabilit la Cracovia, acolo unde a rămas pînă la sfîrşitul vieţii. Cracovia – Capitala Regala – i-a acordat cetăţenia de onoare în 1993.
9. „Nu recunosc divizarea oamenilor în răi si buni în functie de grupa lingvistică, de rasă ori confesională de care apartin” – scria Miłosz în („Rodzinna Europa”)- Europa natală
10. Poem de Cz. Milosz:
ORASUL TINERETII
Elegant ar fi fost să nu trăim. Iar să trăiesti
nu-i defel elegant
Zicea acela care s-a întors după foarte multi ani
în orasul tineretii.
Nu mai era nimeni dintre aceia
care păseau atunci pe aceste străzi,
Poticnindu-se mergea si privea în locul lor
La lumina, pe care o iubiseră, la liliecii
care din nou înfloreau.
Picioarele sale, oricum ar fi fost, erau perfecte
Fată de picioarele inexistente. Plămânii
inspirau aer, ca de-obicei la cei vii, inima bătea,
mirându-se că bate. În corp
curgea acum sângele lor
arterele sale trăiau acum cu oxigenul lor
Simtea într-însul ficatii lor, pleura si intestinele,
Feminitatea si virilitatea trecute se-ntâlneau
într-însul
si fiecare rusine, fiecare tristete, fiecare iubire.
Dacă nouă ne este accesibilă ratiunea,
Gândeam eu, atunci,
într-o singură clipă de compasiune
Când ceva, ce mă despărtea de ei, va dispărea,
Ploaia de picături de pe ramuri
de liliac se va vărsa
Pe fata lui
pe fata ei
pe fata mea
simultan.
