În sfârşit se înfiinţează o Societate a presei. Treizeci şi trei de ziarişti se adună şi aleg următorul comitet: preşedinte, B. P. Hasdeu, vicepreşedinţi, D. A. Laurian şi colonel Skeletti, I. G. Bibicescu, Al. Ciurcu, Eminescu, Missail şi Barbu Constantinescu, membri, M. Minovici, casier.
Constantin Bacalbaşa,
Bucureştii de altădată (vol. II)
1878–1884Ediţie de Tiberiu Avramescu
Humanitas 2014
Dar această Societate nu va avea lungă viaţă, unul din motive e faptul că preşedinţia nu a fost dată lui C. A. Rosetti.
Motivul nealegerii lui Rosetti a fost Eminescu, care, cu nici un preţ n-a voit să admită preşedinţia directorului Românului.
Eminescu erea un om mare, căci era un poet genial, dar în politică vedea strâmt, n-avea lărgimea de orizont a lui Rosetti, erea pătimaş, nu ierta lui Rosetti cele două mari păcate, întâiul că erea liberal, al doilea că avea şi sânge grecesc în vine.
Rosetti era cel dintâi ziarist al epocii lui, cine-i putea contesta aceasta, preşedinţia unei Societăţi de presă se cuvenea de drept omului care luptase o viaţă pentru libertatea presei; totuşi glasul lui Eminescu a avut mai multă trecere şi Rosetti a fost înlăturat.
Şi atunci, ca şi mai târziu, oamenii cu adevărată valoare pătrundeau mai greu decât mediocrităţile. Mediocritatea nu deştepta niciodată invidia.
Eminescu erea ziarist politic, ca şi Rosetti. B. P. Hasdeu erea numai publicist. Eminescu nu admitea să existe în România un ziarist politic deasupra lui. Încă un motiv ca să înlăture pe Rosetti şi să se puie sub preşedinţia lui Hasdeu, care nu-i subordona întâietatea lui ca ziarist politic.
