Ceas de toamnã

Privirea mea-nvechise cerul
Pe care stoluri de demult
Se întreceau cu cele noi,
În jocul umbrei cu lumina.

Vedeam obrazuri licãrinde
În frunzele cãzând din crengi,
De-aş fi putut sã le pãstrez
Într-un album desãvârşirea…

Dar cel ce pleacã ia cu sine
Dulceaţa verii ce s-a dus,
Lãsând în urmã locul ars
Şi-o-nvãlmãşire de ecouri.

Un comentariu

  1. … încă o poezie foarte frumoasă. Toată stima, doamnă Monica! De an buni dau de gloate întregi de aşazişi poeţi. În sfârşit, am găsit unul adevărat. Dvs… Eu însumi mai scriu poezie. Uneori. Dacă aţi sta să vedeţi cum scriu eu poezie, probabil aţi înţelege de ce am devenit deja admiratorul dvs.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *