Decât aşa, mai bine fără Uniunea Europeană!

În perioada 09-10 iunie 2014, la Harpsund, în Suedia, cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit cu prim-miniştrii Marii Britanii, Olandei şi ţării gazdă pentru a discuta despre alegerea lui Jean-Claude Juncker ca preşedinte al Comisiei Europene. În subsidiar, cei patru au folosit această ocazie pentru a aborda şi tema migraţiei în interiorul Uniunii Europene.

În acest context, la conferinţa de presă din 10 iunie, premierul britanic David Cameron, a declarat: „Am convenit să lucrăm împreună pentru a combate excesele libertăţii de mişcare. Este corect ca indivizii să poată călători liber în Europa pentru a munci, dar nu ar trebui să fie liberi să profite pe nedrept de sistemele de protecţie socială”. În cadrul conferinţei, premierul olandez a susţinut punctul de vedere al omologului său britanic, în vreme ce şefii executivelor din Germania şi Suedia nu s-au pronunţat asupra acestui subiect.

Cu alte cuvinte, premierii din Marea Britanie şi Olanda, beneficiind de acordul tacit al omologilor german şi suedez propun ca, de exemplu, un cetăţean român despre care se apreciază că nu a cotizat suficient la sistemele de protecţie socială din Marea Britanie, nu ar trebui să aibă dreptul să acceseze beneficiile oferite de acestea (ajutor de şomaj sau anumite pachete de servicii medicale), chiar dacă îndeplineşte celelalte condiţii în acest sens.

La prima vedere, s-ar părea că David Cameron are dreptate: cine nu plăteşte, nu primeşte, cu atât mai mult cu cât sunt foarte bine cunoscute cazurile în care conaţionali de-ai noştri se duc lunar în diferite ţări din Europa de Vest, doar pentru a încasa ajutorul de şomaj.

Cu toate acestea, poziţia lui Cameron şi a omologului său olandez, Mark Rutte, este complet injustă. Măsurile de limitare a aşa-ziselor „excese ale libertăţii de mişcare” nu vor face decât să ofere cetăţeanului britanic avantaje neloiale în competiţia cu cetăţeanul român pentru ocuparea unui loc de muncă din Marea Britanie. Pe de altă parte, angajatorii din vest vor putea impune muncitorilor din est salarii şi mai mici şi condiţii de muncă şi mai grele, tocmai pentru că aceştia din urmă vor face tot posibilul pentru a obţine cât mai repede şi pentru a-şi păstra cât mai mult un loc de muncă, ştiind că fără să aibă de lucru nu vor fi protejaţi social. Mai mult, o parte a muncitorilor din est vor fi tentaţi să joace mai degrabă la ruleta muncii la negru, devreme ce nu este cert dacă vor putea beneficia de protecţie socială, chiar dacă ar lucra pentru o vreme cu acte în regulă.

Din orice parte am privi măsurile de combatere a „exceselor libertăţii de mişcare”, ele nu sunt altceva decât un atentat la libertatea pieţei muncii şi un instrument în sprijinul exploatării muncitorilor din regiunile mai puţin dezvoltate ale Europei. Implementarea unor asemenea măsuri nu ar face decât să contravină grav principiilor ce fundamentează însăşi existenţa Uniunii Europene.

Dintr-un cu totul alt punct de vedere, limitarea libertăţii de mişcare a persoanelor în interiorul Uniunii Europene ar fi cu atât mai injustă cu cât ea nu este însoţită de o limitare similară a libertăţii de circulaţie a capitalurilor. Dacă muncitorul român care vrea să muncească în Marea Britanie nu are aceleaşi drepturi cu muncitorul britanic, de ce deţinătorul britanic de capital care vrea să investească în România să aibă aceleaşi drepturi cu deţinătorul român de capital? Căci, în cele din urmă, ce şanse are micul capitalist român să concureze cu marile concerne britanice pe o piaţă liberă a capitalurilor? Este destul să urmărim tranzacţiile cu terenuri agricole din România, după liberalizarea acestei pieţe la începutul anului 2014, pentru a înţelege că nu poate fi vorba de o concurenţă reală: mari fonduri de investiţii britanice, precum Insight Investment şi Spearhead International s-au grăbit să obţină controlul asupra unor suprafeţe de mii de hectare din România, nelăsând nicio şansă unor eventuali investitori români. Pentru a vă face o idee asupra diferenţei de categorie la care se joacă, este de ajuns informaţia că Insight Investment deţine active de 270 mld. de lire sterline, aproximativ de două ori mai mult decât PIB-ul anual al României!

Mai pe scurt şi mai pe înţelesul tuturor, dacă planurile domnului Cameron vor fi puse în aplicare, atât pe piaţa muncii, cât şi pe piaţa capitalurilor, britanicii ar ieşi în câştig, iar românii ar ieşi în pierdere. Dacă mai adăugăm şi alte planuri ale aceluiaşi domn privind contribuţiile la bugetul Uniunii Europene şi modalităţile de alocare a fondurilor europene, vom constata că nici din acest punct de vedere regiunile mai puţin dezvoltate, precum România, nu vor avea prea mare lucru de câştigat.

Dacă vom accepta ca unii să jongleze cu principiile ce fundamentează existenţa Uniunii Europene astfel încât ei să ia cu două mâini şi să nu dea cu niciuna, vom ajunge treptat la o Europă profund divizată între bogaţi şi săraci. Nu aceasta este însă Europa la care visez şi pe care o iubesc! Decât aşa, mai bine fără Uniunea Europeană!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *