Oscar înfăţişase mereu în poveştile lui sfâşietoare cazuri de sacrificiu. În Prinţul fericit spune povestea păsării care îşi dă inima statuii Prinţului şi, după ce îndeplineşte toate dorinţele Prinţului din dragoste pentru el, moare la picioarele lui. În Privighetoarea şi trandafirul, Oscar imaginează o privighetoare care sângerează până moare, ca să-i dea unui bărbat un trandafir roşu pentru iubita sa, iar sacrificiul ei din dragoste rămâne neobservat.
Dacă, stând la cafeneaua lui de la Paris, în 1898, ar fi privit lucrurile din perspectiva cuvenită, Oscar şi-ar fi dat seama că temele pe care le alesese pentru poveştile lui fuseseră acelea după care Constance îşi trăise viaţa. Cufundat în consecinţele faptului că îngăduise propriei vieţi să devină o operă de ficţiune, Oscar n-a putut vedea că soţia lui devenise un poem de dragoste şi de statornicie: aceasta e, probabil, adevărata tragedie din inima acestei poveşti. (Franny Moyle, Constance. Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde, trad. de Cristina Jinga, Bucureşti, Humanitas, 2014)
