Politically correct: Toată Lumea ştie (.) Despre Toată Lumea

Își făcuseră un tic amabil de a-ți aduce aminte despre umilele grații epistemologice în care gravitai, că „toată lumea știe”. Ce, nu știm prea bine, însă în orice caz, măcar cantitativ, trebuia să te simți umilit. Erai Tu și Lumea, gândacul de la marginea patului și cuibarul de simț comun. Și trebuia să faci față. Mai întâi, prin ferirea ochilor bulbucați de mirare, mai apoi, prin argumentarea faptului că tu iubești intimitățile, mai ales pe ale altora. Dar schema nu mergea prea des în ultima vreme.

Aflai, la ceașca patimii de dimineață, că Bisericuțele se formează prin credințe ferme ale oamenilor nu în judecăți de gust, ci în grupuri de interes sudate care știau, pe deplin strategic, când să își formuleze credința politically correct. Ceea ce, în economia situaţiei, era un mare avantaj. Uneori, îţi mai venea şi ţie să urli şi să le aduci aminte că socializarea excesivă ducea, după trendurile manifestate, la o marginalizare atipică, dovadă grămăjoarele de opinii reinterpretate şi cochetărite hermeneutic la un cerc de vorbuliţe. Iar când se zburlea cineva la tine cum că nu-i aşa, îţi venea să îi dai aceeaşi monedă, cu faţa întoarsă, şi să-i spui, la fel de nonşalant, că toată lumea ştie.

Ar fi hilar, dar al naibii de instructiv, să le scrii un manual după graţiile antice. Nu cred că în rând cu titlurile canonice Despre prietenie, Despre natură, Despre om, nu ar încăpea şi un Despre Toată Lumea. Cu toate scuzele antropologice, fireşte.  Râsul venea pe urmă, întotdeauna. Când toată lumea caută ceva, sau o explicaţie pentru hramul Cuiva, Nimeni nu îşi dă seama că cele mai la îndemână răspunsuri sunt cele de sub ochii tuturor. Pentru că am devenit nişte făcători de scenarii inutile, fluidizate de cele mai subtile complicităţi, poftele pentru naraţiuni iscodite continuă. Şi de fiecare dată, ajungi să vorbeşti despre Toată Lumea pornind de la Tine, chit că cel mai potrivit gest de supleanţă ar fi să spui, cu obosită cumpătare, că Toată Lumea vrea ceva de la Tine. De asta se aşează bizar lucrurile în esenţa lor. Te mai iei peste picior spunându-ţi că aşa-i tradiţia, „la început a fost Cuvântul”. Numai că ce a urmat după aceea nu a fost tocmai creştinesc. Aşa-i?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *