„Originea lumii”, Deborah de Robertis și misoginismul nostru cel de toate zilele

Pe 23 mai, Elliot Rodger s-a alăturat acelei specii abjecte a societății contemporane formată din ucigașii care se răzbună pe semenii lor pentru propriile limitări și frustrări. Tânărul de numai 22 de ani, înarmat cu arme de foc și cuțite, și-a exprimat furia și mânia neputincioase omorând oameni. Din păcate, societatea contemporană nu este încă pregătită să detecteze la timp și să prevină aceste izbucniri ale unor personaje al căror loc este sub observație, în instituții medicale de specialitate. Acest gen de crime tind să aibă loc cu precădere în Statele Unite, acolo unde a fi diferit este încă o crimă (deși nici prin alte părți ale lumii lucrurile nu stau cu mult mai bine din acest punct de vedere), acolo unde după ani de zile de implementare a unor politici și legi inspirate de conceptul de political corectness—de care în România se face atâta haz, deși rasismul, misoginismul și intoleranța religioasă sunt la ele acasă—discriminarea pe bază de clasă, de religie, de rasă, sau de apartenență sexuală este încă o realitate și unde a fi ostracizat și izolat înseamnă, de fapt, a fi invizibil. Cu toate astea, Europa sau Asia nu au fost scutite în ultimii ani de genul de ucideri colective născute de mintea tulburată a unor sociopați: în Norvegia, Anders Behring Breivik a ucis 77 de oameni în 2011, bombardând clădiri guvernamentale din Oslo, iar în China atacurile cu cuțit lasă începând din 2010 grupuri masive de morți în urmă de fiecare dată când au loc astfel de incidente.

Elliot Rodger e însă unic cumva printre acești ucigași care seamănă teroare în cale și durere în urmă pentru că frustrările lui sunt multiple: tânărul californian care, ca toți premergătorii săi americani în astfel de acte criminale, a avut grijă să se sinucidă mai înainte de a răspunde legal pentru faptele comise era rasist (deși—sau poate tocmai pentru că—era el însuși de rasă mixă, asiatic și caucazian), clasist—îi ura pe cei mai bogați ca el—și misogin. Rodger ura femeile cu pasiune pentru că îl privau de sex și pentru că nu erau interesate nici măcar să îl sărute (în lunga scrisoare pe care a lăsat-o în urmă și din care CNN a reprodus câteva fragmente, Rodger se numește pe sine „kissless virgin”, virginul nesărutat”). Ba mai mult decât atât, aceste femei care îl respingeau pe el alegeau bărbați „urâți” în viziunea lui Rodger și care meritau a fi disprețuiți pe motive rasiste. Așa se face că trei din cele șase victime lăsate în urmă de neputința violentă a acestui personaj sunt de origine chineză, două sunt femei, iar unul s-a făcut vinovat pur și simplu de a se fi aflat pe traiectoria glonțului tras de psihopat.

La crimele lui Rodger și la ura lui împotriva femeilor m-a făcut să mă gândesc happening-ul artistic din 29 mai al tinerei artiste luxemburgheze Deborah de Robertis de la Muzeul d’Orsay din Paris. La 2:30 dup-amiaza, o tânără elegantă a intrat în Sala 20 a muzeului, acolo unde este expusă capodopera „Originea lumii” (1866) a lui Gustave Courbet. Femeia, îmbrăcată într-o rochie scurtă de culoare auriu-strălucitoare, care se asorta cu rama celebrei picturi, s-a postat în fața pânzei, s-a așezat pe podea și și-a desfăcut picioarele expunându-și sexul. Brusc, pictura în care nu se vede decât partea mediană a acelui trup feminin a căpătat un chip. Performanța, descrisă de revista SecondSexe drept o „oglindă a originii”, a fost filmată și s-a putut vedea online într-un clip video pe care însă YouTube l-a șters cam după șase ore de la postarea inițială și după ce primise peste 15 mii de vizualizări. Aceeași revistă publică și versurile care se aud repetat pe fundalul clipului video: „Eu sunt originea/ Eu sunt toate femeile/ Tu nu m-ai văzut/ Dar vreau să mă recunoști/ «Virgină ca apa creatoare de spermă.»” Așa cum remarcă și autorul/autoarea cronicii din SecondSexe, performanța lui de Robertis nu a avut loc în mod întâmplător pe 29 mai, ziua în care creștinii sărbătoresc înălțarea lui Iisus Christos la ceruri, eveniment spiritual posibil numai datorită prezenței pământești, încarnate în formă umană a esenței divine, și căreia i-a dat naștere o femeie, la fel de materială, de fizică, de vulgară (din perspectivă creștină) precum cea din pictura lui Courbet.

Performanța lui de Robertis este la rându-i un manifest. Este un manifest al forței enorme pe care elementul feminin îl exercită și în cultura contemporană așa cum a făcut-o de-a lungul întregii istorii a omenirii în ciuda faptului că nu a existat religie organizată sau sistem social din antichitate încoace care să nu încerce să-l sufoce și să-l minimizeze. O forță care produce atâta pasiune, emoție artistică și energie spirituală încât inspiră la fel de multă teamă și uimire ca în vremurile de demult când vaginul era atât un simbol divin, cât și unul al pasiunii murdare, al patimii trupești care te îndepărta de divin. Crescut la Hollywood, acolo unde trupul feminin a fost sexualizat până la limite extreme (fiind, în același timp, în mod paradoxal, sterilizat și intangibil), Rodger a găsit elementul feminin în sine a fi vinovat de propria-i incapacitate de a se exprima sexual. Misoginismul acestei minți deranjate nu este, până la urmă, decât expresia unei culturi care a făcut din feminin atât un premiu, un trofeu, cât și un fruct interzis.

Pe de altă parte, animația bolnavă cu care a fost primit manifestul misogin al lui Rodger în anumite cercuri din anonima lume digitală a internetului (care se pare că au creat chiar și un fan club pentru penibilul asasin) nu face decât să confirme că, în ciuda tuturor eforturilor făcute de mișcarea feministă de la originile ei în secolul al 19-lea, ideea că femeile sunt inferioare bărbaților, că trebuie să li se supună și să le satisfacă orice dorință doar pentru că, printr-o întâmplare economică a istoriei, societatea umană a ajuns să fie condusă de masculi, este încă departe de a intra în istorie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *