“La maman et la putain”: Parisul într-un nor de fum

Filmul lui Jean Eustache este una dintre acele capodopere care îndepărtează în aceeaşi măsură în care atrag şi fascinează. Exerciţiu de dialog şi de introspecţie, cu o cameră de filmat intruzivă şi sensibilă, “ La maman et la putain” este un text care se hrăneşte din mişcările lente ale personajelor, din minutele pe care acestea le petrec în cafenele şi în bulevardele pariziene, contemplând himerele unor idei.

În rolul lui Alexandre, hoinarul intelectual ce urmăreşte femeile pe bulevarde cu aerul de Pierrot lunar, Jean- Pierre Lèaud are graţia şi fragilitatea arogantă a lui Antoine Doinel. “ La maman et la putain” nu ar fi de imaginat fără secvenţele în care geniul său luminează arlechinesc sau colorează melancolic ecranul.

Paris al viselor şi al amorurilor întretăiate de monologuri filosofice, Parisul lui Jean Eustache este afin cu Parisul dens şi revoluţionar al lui Godard, cel din “ Masculin et feminin”. Localurile sale sunt căile de intrare în acest univers peste care pluteşte norul de fum. Străzile şi bulevardele sale, surprinse in alb- negrul peliculei, sunt decupate din rama unui documentar,injectate fiind cu o poezie urbană unică. Iubiri, revederi, conversaţii, reveniri, despărţiri, laşităţi, complicităti- cu toate intră în pântecul de malaxor a acestui film unic, solitar şi bizar.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *