Zilele Filmului Francofon: Câştigătorul César 2014, un film pe urmele lui Truffaut, Suzanne şi un film din Vietnam

De joi până duminică, propun să ne contectăm şi la filmele francofone din ultimii ani, la Elvira Popescu. În meniu, avem execuţii variate. Un film cipriot, „Fish n’chips”, prima luare cu asalt a lung-metrajului de ficţiune a lui Elias Demetriou, „Diego Star” – o coproducţie canadiano-belgiană (proiecţie care se va bucura şi de prezenţa regizorului), sau „Marussia”, deja proiectat în România anul trecut, la TIFF.

Pentru cei care vor să meargă pe calea bătătorită a filmului tout public, opţiunile ar fi trei: „Du vent dans mes mollets”,L’arbre” (cel de al doilea lung-metraj al lui Julie Bertuccelli, după „De când ai plecat Otar”, cu acţiune transferată din Georgia post-sovietică în Australia rurală) şi câştigătorul Premiilor Academiei Franceze de Film, de anul acesta, „Les garçons et Guillaume, à table!”.

Mariage à Mendoza” îşi plimbă personajele şi intrigile prin pampasul argentinian, cu punct de plecare capitala ţării. Doi francezi trebuie să ajungă la Mendoza pentru a lua parte la căsătoria unei rude, dar până acolo drumul e lung şi… exotic. Filmul lui Edouard Deluc este o version longue a unui scurt-metraj, „¿Donde está Kim Basinger?”. Umorul e garantat.

„L’enfant d’en haut” de Ursula Meier e un film complicat de catalogat în câteva cuvinte: saga familială îmbibată de social, fără a fi mizerabilist? Însă dincolo de poveste, toposul filmului şi cum el însuşi ajută povestea ar merita urmărite. Bonusuri: prezenţa lui Lea Seydoux, una dintre cele mai în vogă actriţe franceze ale momentului, şi un tânăr debutant (extraordinar de lucid, la nivelul personajelor-minori ale fraţilor Dardenne).

“La Tête la première” este singurul film pe care nu l-aş recomanda decât celor care vor să îşi actualizeze bagajul de film independent francofon. Deşi sunt un admirator al lui Jacques Doillon, regizorul francez care a girat proiectul de debut al lui Amélie van Elmbt, filmul e un rateu pe care îl ierţi pe fondul bunelor intenţii. Paradigma e simplă şi banală: o fată porneşte la drum pentru a-şi întâlni scriitorul idol (promotor al unor trăiri mistice), moment în care întâlneşte un viitor companion de drum. Ce se voia a fi un tur de forţă a confictului dintre inimiă şi raţiune, devine o alergătură în jurul cozii ezitantă, redundantă şi în final, plictisitoare.

Dacă există un film care nu ar trebui ratat la ediţia de anul acesta, ar fi “Au galop”, filmul de debut al unui excelent până acum actor, Louis-Do de Lencquesaing. Filmul revigorează drama sentimentală truffaut-iană dându-ţi acea stare pierdută de a privi un film elegant. Valentina Cervi îţi ia ochii şi fură suflete. Dacă pe malul sentimentelor e agitaţie, Marthe Keller în rol de mamă dezinvoltă va detensiona filmul şi îi va asigura comicul situaţiei. Scenele unei înmormântări cu bucluc nu se vor lăsa trecute cu vederea.
Alte două filme-curiozitate pe care eu, personal, le-am pus pe lista de vizionări: „Suzanne”, cel de-al doilea film al lui Katell Quillévéré după excelentul „Un poison violent”, şi „Povestea lui Pao”, care în spiritul fiecărei ediţii a festivalului, vine să ocupe locul filmelor din vechea Indochină Franceză.

Programul integral îl puteţi găsi aici.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *