Că în general românii nu au tragere de inimă pentru a se implica în treburile publice a devenit deja un truism ce invită la resemnare. Cum să le mai pretinzi atunci românilor să se intereseze şi de soarta celorlalţi semeni ai lor, în ceea ce este aparent viaţa lor privată?
Libertate, libertate, libertate! Libertatea este pe buzele tuturor, chiar dacă adeseori este exprimată sub forma vulgară: „Nu-i treaba ta ce fac eu!” Pare a fi o valoare interiorizată de toată lumea, căci cel căruia i-au fost adresate cuvintele de mai înainte este convins instantaneu: „Aşa-i, câtă vreme nu mă afectează, nu-i treaba mea ce fac alţii cu viaţa lor!”
Prea puţini înţeleg însă că în orice comunitate politică, libertatea este contrabalansată şi de alte valori, în acest caz particular pe care îl dezbat eu aici, de solidaritate. Trăim împreună ca să ne fie bine tuturor împreună. Cum s-ar spune mai pe şleau, tragem cu toţii la acelaşi jug: dacă unii trag mai slab, fie trebuie ca alţii să compenseze, fie ne poticnim cu toţii şi ne oprim în loc.
Solidaritatea este o valoare foarte importantă pentru bunul mers al unei societăţi. Inegalitatea între oameni este firească, iar unii dintre semenii noştri sunt defavorizaţi din cauze obiective. Nu suntem roboţi sau fiare să îi abandonăm, cei cărora şansa ne-a surâs mai mult suntem datori să îi ajutăm şi să mergem cu toţii înainte. Eu unul preiau chiar cu plăcere pe umerii mei o parte din povara unui orfan ai cărui părinţi au murit într-un accident de muncă sau a unui bătrân neputincios a cărui casă a fost luată de ape.
Din păcate, în virtutea aceleiaşi solidarităţi, trebuie să ne împovărăm şi cu greutăţile create din inconştienţă şi din cauza viciilor de nişte indivizi care altfel sunt perfect apţi de a munci alături de noi. Pentru că trăim într-o societate complexă, în cadrul unei comunităţi politice cu numeroşi membri, nu realizăm că, din cauza greşelilor unora, nu doar aceia suferă, ci suferim cu toţii. În loc de a-i împiedica să greşească, îi lăsăm în plata Domnului, repetând cu o satisfacţie mioapă: „Câtă vreme nu mă afectează, nu-i treaba mea ce fac alţii cu viaţa lor!”
Am trei exemple pentru a-mi susţine punctul de vedere. Primul, cel mai recent şi care m-a afectat în cel mai direct mod cu putinţă (a fost de altfel şi declicul care a generat acest articol), este cel al asigurării RCA. Sunt unii tineri care gonesc pe şosele cu viteze de-a dreptul nejustificabile pentru o ţară totuşi relativ mică (mă întreb cu ce viteză ar fi mers dacă ar fi trăit în Rusia, bunăoară!) şi sunt responsabili de o mare proporţie a accidentelor rutiere. Din acest considerent, printr-un proces de profiling la fel de discriminatoriu ca orice acţiune de acest fel, fundamentat pe aceeaşi infailibilitate a statisticii moderne, toţi tinerii sunt obligaţi să plătească nişte asigurări a căror valoare este de-a dreptul imorală dacă se iau în considerare nivelul mediu al salariilor tinerilor şi rata şomajului în rândul acestora. Dacă eşti tânăr şi vrei să ai o maşină pe numele tău, iată că e treaba ta ce fac alţii cu viaţa lor!
Al doilea exemplu este din domeniul sănătăţii. Degeaba trăiesc unii moderat şi evită excesele şi imprudenţele care le-ar putea leza integritatea fizică şi sănătatea, gândindu-se că atunci când vor avea nevoie să meargă la medic, undeva spre sfârşitul anilor lor, vor beneficia de un sistem medical eficient şi bine finanţat, pe care nu l-au suprasolicitat niciodată. Degeaba, pentru că sunt alţii care îl suprasolicită în locul lor din cauza viciilor şi inconştienţei cu care îşi distrug singuri sănătatea. Când vor avea nevoie şi cei ce duc o viaţă moderată de un serviciu medical decent, vor constata că nu îl vor putea obţine, decât dacă vor plăti din nou cu vârf şi îndesat, pe deasupra asigurărilor de sănătate pe care le-au plătit o viaţă întreagă. Asta, evident, dacă vor mai ajunge să solicite respectivul serviciu: este greu să depăşeşti coada bolnavilor în serie, doar ei au experienţa spitalelor de partea lor! Dacă ţii la sănătatea ta, iată că e treaba ta ce fac alţii cu viaţa lor!
Al treilea exemplu a fost pus în evidenţă de criza economică. Pe fondul unei creşteri economice susţinute, din 2000 până în 2008, mulţi, foarte mulţi, enorm de mulţi, au contractat credite pentru satisfacerea celor mai fanteziste dorinţe. Lăcomia şi dorinţa de a etala un statut social superior celui real a întunecat raţiunea multor români. Când a venit criza economică, tot castelul de cărţi de joc s-a prăbuşit: creşterea economică şi bunăstarea clădite pe consumul pe credit s-au topit în câteva luni. Odată cu ele şi stabilitatea economică a ţării, nevoită să se împrumute şi să strângă mai mulţi bani din impozite, cu care să acopere tocmai găurile provocate de lăcomia la fel de vinovată a creditorilor şi a debitorilor. Astfel, cel care şi-a mai luat un serviciu pentru a putea să îşi trimită copiii la şcoală fără să se împrumute a plătit indirect pentru acela care dorea să aibă cât mai repede, fără multă muncă, maşină de fiţe, concedii în străinătate ş.a.m.d. Prin urmare, dacă ţii la munca ta, iată că e treaba ta ce fac alţii cu viaţa lor!
Evident că toate exemplele de mai sus sunt mult mai complexe şi asiguratorii, managerii sistemului de sănătate, băncile şi guvernanţii au părţi considerabile de responsabilitate. Dar nu este mai puţin adevărat că fără aceia care au cedat viciilor şi lipsei de raţiune, ceilalţi, mai cumpătaţi şi mai înţelepţi, ar fi avut cu mult mai puţin de suferit. Ah, cititorule, dacă te numeri cumva printre cei din prima categorie, te rog, dacă nu pentru tine, măcar pentru ceilalţi, nu ne mai îngreuna tuturor povara lăsându-te condus de porniri nocive! Iar dacă faci parte dintre cei din a doua categorie, adu-ţi aminte din când în când de acest articol şi atrage-le atenţia celorlalţi atunci când fac ceva ce nu este bine nici pentru ei, nici pentru noi toţi! E şi treaba ta ce fac alţii cu viaţa lor!
