Războiul Rece este de domeniul trecutului, iar statuile lui Marx şi Lenin au fost doborâte la pământ – însă imaginea lui J.F. Kennedy, deşi a mai pierdut din strălucire, rămâne în mare parte intactă. În anii de după moartea sa a prins rădăcini o legendă a Camelotului de pe râul Potomac. Conform acestui mit, răspândit în mare parte de familia şi administraţia Kennedy, John F. Kennedy a fost un fel de rege Arthur în haine moderne. Consilierii săi erau cavaleri moderni ai Mesei Rotunde, iar Jacqueline Kennedy – nobila sa Guinevere. Mai recent, a devenit clar că viaţa particulară a lui Kennedy numai arthuriană nu era. Însă reputaţia sa ca figură publică – un mare preşedinte ucis în plină ascensiune – a fost supusă unei analize mult mai reduse.
Nu este de mirare că niciun aspect al legendei Kennedy nu s-a dovedit a fi mai durabil decât ideea că, dacă ar fi supravieţuit, Statele Unite nu s-ar fi amestecat niciodată în conflictul din Vietnam. Acest război îndepărtat dintr-o ţară despre care americanii nu ştiau mai nimic a slăbit foarte mult puterea Partidului Democrat, făcându-i pe mulţi americani să se îndoiască de valoarea democraţiei. Nu numai că a fost primul război în care, în mod evident, Statele Unite au pierdut, dar aspectele ruşinoase ale rolului american în conflictul din Saigon şi plecarea umilitoare a ultimilor americani rămaşi în primăvara anului 1975 au dat naştere unei mişcări zgomotoase împotriva guvernului care a divizat profund societatea americană. Cât de frumos ar fi să credem că dezastrul din Vietnam nu a fost rezultatul unor idei inoportune şi prost gândite ale americanilor, ci mai curând greşeala unui singur om: Lee Harvey Oswald.
Mitul Kennedy are şi o componentă internă, inspirată de diviziunile rasiale persistente din societatea americană. Astfel Kennedy, împreună cu fratele său Robert, ar fi manifestat o empatie deosebită faţă de afro-americani. La urma urmei, nu Jack a fost cel care a prezidat începutul revoluţiei drepturilor civile? Cu amintirile încă vii ale înălţătorului Marş spre Washington din august 1963, americani de toate rasele au continuat să poarte torţa pentru ambii membri ai familiei Kennedy. Dacă Jack ar fi trăit, se spune, cea de-a doua reconstrucţie americană a Sudului ar fi putut da roade fără vărsarea de sânge şi diviziunea rasială din ultimii treizeci de ani.
Poveştile cu zâne sunt bune pentru copii. Istoricii ar trebui să ştie mai bine lucrul ăsta. De fapt, John F. Kennedy a fost un preşedinte mediocru. Dacă ar fi obţinut un al doilea mandat, politica federală a drepturilor civile din anii 1960 ar fi fost cu mult mai puţin productivă, iar acţiunile americane în Vietnam nu ar fi fost diferite de ceea ce s-a întâmplat în realitate. Asasinarea lui nu a fost o tragedie pentru cursul istoriei americane.
Niall Ferguson (coord.) – Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale:Editura Polirom, 2013, Colecţia „Historia”. Traducere de Cătălin Drăcşineanu
