Am încă nedumeriri asupra funcţionării unor obiceiuri în Canada. Sunt de mult în această ţară, dar câteva din enigmele ei mi-au rămas încă nedesluşite.
Unul dintre ele este legat de cupoanele promoţionale. Din când în când cumpărătorul poate găsi la supermarket, pe raftul produsului dorit, nişte cupoane detaşabile care oferă reduceri de preţuri. Logic (aici cred că greşesc, pentru că logica mea nu coincide cu logica promotorilor), aceste cupoane ar trebui să ofere o reducere de preţ pentru produsul respectiv. De exemplu: cumpăr muştar. Sub muştarul de marca “X” este un cupon cu fotografia produsului, cu o reducere, să spunem, de 50 cenţi. Desprind cuponul şi citesc: la cumpărarea unui borcan de muştar “X” obţineţi o reducere de 50 de cenţi pentru budinca de orez marca “Y”. Caut înrudirea dintre muştar şi budinca de orez. N-o găsesc imediat. Sigur, s-ar putea ca mie, consumator de muştar, să-mi placă şi budinca de orez, dar nu e obligatoriu. Ei bine, misterul pe care nu l-am dezlegat este exact acesta: cum se stabileşte “legătura” dintre produsele promovate? Încercarea mea de a stabili o logică între tipurile de “combinaţii” ale acestor produse a rămas fără rezultat.
Am găsit la conserve de mazăre cupoane care te încurajează să cumperi săpun, sau la borcane de gem cupoane pentru maioneză. Există o diversitate infinită a combinaţiilor. Piper asociat cu zahăr, detergent cu margarină, budincă de ciocolată cu gogoşari muraţi, hârtie de aluminiu cu compot de piersici, conserve de peşte cu biscuiţi şi multe altele. Imposibil de înţeles legătura dintre ele. Poate că aceste combinaţii de produse au o logică, dar pentru mine ea a rămas un mister.
Enigme de acest fel sunt şi în alte domenii. Am văzut odată un cupon care te îndemna să-ţi schimbi uleiul de la maşină la un anumit atelier, iar reducerea nu era la schimbarea uleiului sau la achiziţionarea vreunei piese auto, cum m-am aşteptat, ci la înscrierea la o sală de exerciţii fizice. Altădată am constatat că repararea unui aspirator era legată de o pizzerie şi exemplele pot continua.
Cel mai misterios domeniu însă a rămas pentru mine cel al premiilor care se oferă la radio sau la televiziune ascultătorilor care răspund corect la “quiz-uri”. Un “quiz” este o întrebare de aşa zisă “cultură generală”, dar de cele mai multe ori nu cere erudiţie, ci în special memorie (sau viteză de a găsi pe Internet datele necesare). Zilele trecute ascultam, ca de obicei, un post de radio de muzică clasică, la care în fiecare dimineaţă în jur de ora 8 se pune o întrebare “quiz”, iar cel care reuşeşte să intre în contact cu postul de radio prin telefon şi răspunde corect primeşte un premiu. Ei bine, legătura dintre domeniul “quiz”-ului şi premiu este, cel puţin pentru mine, tot atât de misterioasă ca şi celelate aşa-zise “legături”. Întrebarea pusă acum câteva zile cerea numele unui jucător de hochei din NHL (National Hockey Ligue) care a băgat al 800-lea gol în nu ştiu ce an. După cinci minute s-a transmis convorbirea la telefon cu cel care a reuşit să prindă liberă linia studioului de radio. Cel care a dat răspunsul corect era, bănuiesc, un pasionat de hockei şi animatorii i-au oferit premiul, două bilete la un spectacol de balet. Câştigătorul a mulţumit, dar a întrebat dacă nu ar fi posibil să primească bilete la un meci de hokey. Răspunsul a fost previzibil: nu se putea.
În legătură cu aceste “quiz”-uri transmise la un post de radio în care 80% din ceea ce se difuzează este muzică clasică am şi alte nedumeriri: de ce nu se pun întrebări compatibile cu profilul ascultătorilor care optează pentru acest post? Şi: de ce nu se păstrează o concordanţă între profilul întrebărilor şi premiile acordate? Ar fi multe alte exemple de asemenea premii “ciudate”, dar nu le mai citez.
Solicitarea la “diversitate” este prezentă în toate domeniile. Aceeasi viteză şi flexibilitate pe care o au astăzi mijloacele de comunicaţie e pe cale să invadeze şi sfera emotivă a omului. Ni se cere să nu ne ataşăm nici de oameni, nici de obiecte, nici de casă, nici de locuri. În joburi se practică schimbarea echipelor de lucru şi a conducerii companiilor, în şcoli se permutează elevii şi profesorii, iar renunţarea la case cu toate obiectele din ea, la o mutare, sunt curente pe continentul nord american.
Secolul cere astăzi un om detaşat şi adaptabil la diversitate, pentru care e nevoie de “indiferenţă”. Eu n-am reuşit s-o dobândesc. În ciuda tendinţelor de a fi “trimisă de colo-colo”, continui să fiu loaiala oamenilor, obiectelor şi artelor care-mi plac. Vizitez cu bucurie brutăria din apropiere, ţinută de o familie de italieni, pe care o frecventez de peste 15 ani. Ascult muzică clasică înconjurată de cărţile, mobila şi obiectele care m-au acompaniat dintotdeauna. Îmi place să trăiesc printre ele pentru că în fiinţele şi lucrurile din jur mă regăsesc pe mine, cea în care anii nu au distrus ci, dimpotrivă, au amplificat dragostea şi fidelitatea faţă de ele.
