MasterChef sau tentaţia BDSM

Cuplul Stăpână-sclav cu suita de insulte, umilinţe, bice, munci înjositoare etc. şi emisiunea MasterChef se bucură de o structură conceptuală asemănătoare, deşi trezesc din partea audienţei reacţii divergente. Relaţia sadomasochistă se asociază cu priviri şocate, mame care îşi trag pruncii mai aproape ca să nu se contamineze şi bunici care anticipează sfârşitul decenţei. Prin contrast, emisiunea care stimulează spiritul competiţional, promovând simbolul şorţului, este urmărită de milioane de spectatori, fără să apară vreo suspiciune că e o plăcere vinovată.

Iată o grămadă de oameni care intră benevol într-o întrecere de afirmare a valorii personale, care îi face să uite de demnitate şi spirit combativ şi trei autorităţi de nedisputat în ale gătitului, care, printr-un simplu “da” sau “nu”, decid cine merită şorţul de aur. Sclavul intră şi el voluntar în joc, se bucură de privilegiul de a fi ales şi trăieşte pentru onoarea de a-şi satisface Stăpâna. Scenariul presupune în ambele cazuri munci herculeene, al căror rezultat este disecat, scuipat, privit strâmb şi aruncat la gunoi. Dacă, pentru sclav, acest feedback este încărcat de endorfine, concurenţii par că  îl resimt ca fiind neplăcut (fără a-l considera anormal). Ei construiesc turnuleţe din fistic, aranjează în stil evantai cotletele de berbecuţ, fac profiterol cu umbreluţe de cartofi pe care le duc mai apoi, tremurând, către evaluatori. Aici intervine plăcerea. Pe de o parte, faimoşii Master Chefs sunt încântaţi să-i înjosească, pretextând seriozitatea cu care îşi tratează meseria, pe de altă parte, privitorii savurează spectacolul suferinţei. Aspiranţii au parte doar de o bucurie scurtă, dar intensă, atunci când, după strâmbătura postprandială, comentariile condescendente la adresa gustului, aspectului şi gradului de coacere şi ezitarea de dinaintea aprecierii, primesc “da-ul” salvator. Dacă înainte plângeau, implorau pentru o altă şansă, pe un ton abia auzit, acum plâng de fericire, pentru că promovarea la etapa următoare e total neaşteptată. Desigur că nu o merită, că ar putea mai bine, că nu vor să dezamăgească şi trimit salutări către mama.

Motivaţia partenerilor s&m e preponderant sexuală (dacă exceptăm situaţia în care devine un stil de viaţă), iar cea a cuplului Chef-bucătar aspirant are legătură cu valoarea obţinută prin reflectare exterioară. Ce se întâmplă însă cu consumatorul de astfel de emisiuni, care se entuziasmează atunci când veriga slabă e detectată şi anihilată? Putem teoretiza despre nevoia de a ventila într-un fel frustrarea acumulată în relaţiile din timpul zilei, despre transferul către actorii implicaţi a unor vendete personale sau pur şi simplu despre satisfacţia că cineva o păţeşte. Iubitorul de plăceri erotice alternative e sincer cu sine însuşi şi ştie că agresivitatea e o pulsiune cu întrebuinţări multiple; dar e mai puţin anticipabil în ce măsură privitorul emisiunilor cu şi despre cruzime înţelege de ce se simte atras şi amuzat de acest comportament. Confuzia şi evitarea cu succes a conştientizării şi, consecutiv, a apariţiei vinovăţiei pot fi imputate cutiei magice care parcă obliterează simţul etic, legitimizării acestui tip de comportament prin prisma faptului că e o emisiune care are succes şi în alte ţări, convingerii că toţi concurenţii şi-au dat acceptul şi e un fel  piesă de teatru în care “nimeni nu e rănit” etc. etc. Televiziunea pândeşte crăpăturile maturităţii emoţionale şi întinde mărul agresivităţii, care e greu de refuzat. Deci, să îl numim corespunzător: spectacol BDSM în care nişte personaje investite cu autoritate umilesc altele care concurează pentru acelaşi statut, într-o cursă cu obstacole culinare. Vizionare plăcută!