Despre zbor

Un istoric restaurator de artă, un sculptor, o pictoriță și o tânără studentă la Economice s-au așezat în compartimentul de clasa a doua care urma să devină dormitor cu șase paturi mici și înghesuite pentru somnul Viena – Roma. Sunt tineri. Cel mai în vârstă pare istoricul, care nu are mai mult de 35 de ani. E zâmbitor și vorbește mult. Povestește despre fresce restaurate în mănăstiri ascunse prin sate din Austria și apoi din mijlocul Romei.
A călătorit mult și îi asigură pe ceilalți că știe cum să facă ușa compartimentului să se închidă de tot. Să nu poată intra nimeni de afară să le fure bagajele sau bocancii (e iarnă). Știe că sunt hoți prin trenuri și le arată celorlalți butonul care închide ușa mai bine decât lanțul, care lanț poate fi tăiat cu scula potrivită.
Ei, hoții, umblă pe coridoare și se uită dacă ai adormit. (Sculptorul chiar mărturisește că deja, de când sunt cu toții în compartiment, a văzut niște figuri cam dubioase care au trecut și chiar s-au uitat înăuntru la ei). Se vorbește zâmbind.

După ce au lămurit subiectul hoților, de care vor ști cum să se ferească (pictorița îi asigură și ea că are somnul foarte ușor și cu siguranță va auzi dacă cineva intră în compartimentul înghesuit și întunecat ca să cotrobăie prin bagaje), istoricul le povestește că cea mai înaltă frescă pe care a restaurat-o era undeva la 30 de metri de sol. Că a urcat pe schele, deși are frică de înălțimi, iar experiența a fost extrem de intensă. Nu l-a ajutat. Se spune că dacă îți confrunți frica și faci lucrul de care îți este frică, atunci ar putea să te vindece, spune el. Dar nu a fost așa. S-a bucurat să coboare și, deși ar mai urca dacă o altă frescă i-ar cere-o, tot îi e frică. Îi e în continuare foarte frică de înălțimi. Sculptorul e și el de acord. A vizitat marele canion si a trăit o experiență foarte intensă acolo.

Era acolo, în Marele Canion, un balcon închis cu podeaua din sticlă. Ca să poți vedea sub tine până jos. Distanța până jos era de 4000 de metri. Se intra în grupuri și se ieșea odată cu grupul. Nu puteai ieși decât când se termina timpul alocat grupului. Grupul cu care a intrat era din acela gălăgios. Fetele își făceau poze pe podea ca și cum ar cădea de la înălțime. 10 minute. Atât a durat. A fost extrem de greu pentru el. I-a fost groaznic de frică și nici el nu simte că l-ar fi ajutat. Nu s-a simțit mai bine.

„Cred că atunci când cazi de la 4000 de metri e o moarte mai groaznică decât de la 30 de metri”, spune, pe același ton zâmbitor pe care s-a purtat toată discuția, istoricul. „La 30 de metri abia ai timp să observi când cazi si gata! La 4000 de metri, ai timp să îți dai seama că se întâmplă. Oh, cad! Să aștepți până mori, și abia apoi, gata!”
De data aceasta răspunde studenta:
„Eu cred că atunci când cazi de la 4000 de metri, ai timp să-ți spui: wow, ce tare! Zbor!”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *