În România politicienii nu plagiază. În România cei condamnaţi acceptă cu seninătate deciziile justiţiei. În România banii publici sunt alocaţi transparent, pe baza unui algoritm inatacabil. În România legile sunt aplicate cu fermitate, iar parlamentarii lucrează la ameliorarea lor, zi de zi. În România, iarna este un anotimp al bucuriilor şi al emoţiilor: primarul general al Bucureştiului este veselul Moş Crăciun ce aduce vestea minunată a eliminării troienelor de pe trotuare, în vreme ce ministrul marilor proiecte anunţă victoriile repurtate de harnicii săi colegi social-liberali.
În România, ţara celor care se trag din cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci, există o mână de oameni ce veghează ca puritatea acestei naţiuni legendare să nu fie pângărite. Aleşi după cele mai severe criterii, membrii CNC stau de pază la hotare, spre a opri pătrunderea viciului şi a pornografiei. De aceea, cum se şi se cuvine, accesul tututor românilor la ultima creaţie de artă degenerată a lui Lars von Trier a fost interzis. Noi, românii, nu avem nimic în comun cu acestă suită de imagini dezgustătoare şi oribile. Noi sprijinim creaţia educativă şi ocrotim somnul tihnit al copiilor noştri.
În patria trustului Intact şi a defunctului OTV, este firesc ca Lars von Trier să fie alungat din cinematografe. Ipocrizia noastră este rafinată şi elegantă. Întorcând ochii de la vulgaritatea care ne înneacă, cotidian, parizitând şi jefuind comunitatea de cetăţeni, statul nostru are răgazul de a se delecta cu actele de cenzură. România anului 2014 nu este copleşită doar de nămeţii ce par eterni. Ea se sufocă sub povara minciunii şi turpitudinii.
aparut pe contributors.ro