.La fiecare banchet de aniversară a înfiinţărei societăţei „Junimea”, domnul Iacob Negruzzi avea specialitatea ca să stabilească în mod exact data întemeierei „Junimei” şi totuşi curs de vreo 14 ani nu a reuşit complect să o stabilească! De ce? Fiindcă îndată ce oratorul – bineînţeles într-un discurs umoristic – determina o dată oarecare, o droaie de întrerupători, vociferând, îi aruncau cele mai energice dezminţiri. Oratorul, obosit şi dominat de un tumult asurzitor, era nevoit să se aşeze şi să renunţe la restul cuvântărei.
Atunci, ca un mijloc de conciliare, se scula domnul Vasile Pogor şi striga: „Domnilor, nu vă mai certaţi degeaba de la data înfiinţărei societăţei noastre, căci părerile sunt aşa de împărţite încât pentru o societate atât de disciplinată ca a noastră (la cuvântul disciplinat, un ura! colosal ieşea din piepturile tuturor), acest lucru este mărul de discordie; de aceea eu propun să votaţi următoarea dată asupra căreia cred că avem să convenim cu toţi… Să convenim, domnilor, că originile «Junimei» se pierd în noaptea timpurilor…”.
În toţi anii această propunere este aclamată şi consacrată.
Soluţiunea însă nu mulţumea pe toţi. Domnul Iacob Negruzzi, cel mai recalcitrant, protesta in petto şi urma cu investigaţiunile mai departe – aşa că, în cursul acelor mulţi ani, a ajuns la oarecari descoperiri destul de însemnate asupra originei „Junimei”, însă nu de tot complecte.
Aşa, domnul Negruzzi a stabilit deocamdată anul înfiinţărei: acela de 1863. A ajuns domnia-sa, de asemenea, să stabilească şi luna, luna februarie – mi se pare; a ajuns să stabilească şi locul unde s-a zămislit ideea, anume în dreptul unui fânar de lângă poarta bisericei Trei-Sfetitelor. Ca să se stabilească acest fânar, contraversa a durat mai mulţi ani. Domnul Maiorescu pretindea că ieşind din curtea Şcoalei normale, unde era director, împreună cu domnul Pogor, într-o seară, s-au oprit amândoi în dreptul fânarului amintit şi acolo le-a venit ideea înfiinţărei unei societăţi; domnul Pogor însă pretindea că a mers împreună cu domnul Maiorescu până la un alt fânar, acel din dreptul bisericei catolice, şi că acolo le-a venit geniala idee. După multe apeluri la memorie şi după lungi discuţii, domnul Pogor a sfârşit prin a se ralia la părerea domnului Maiorescu.
Prin urmare, anul, luna şi fânarul erau determinate. Asupra însă a zilei acestei memorabile date, societatea „Junimea” n-a putut să se învoiască niciodată, ea era împărţită în două tabere, absolut ireconciliabile. Una pretindea, expresia de astăzi, că fericitul eveniment a avut loc într-o miercuri, cealaltă, într-o vineri. Unii se intitulau miercurişti, ceilalţi venerişti. Vă puteţi închipui la câte glume şi jocuri de cuvinte dedeau loc aceste două denumiri.
Şi, în urma multor şi multor discuţii furtunoase, tot părerea domnului Vasile Pogor fu găsită mai bună, că de vreme ce societăţei „Junimea” nu i se putea determina ziua de naştere, atunci e mai preferabil ca să se declare că originele ei se pierd în noaptea timpurilor!…
Acestea le-am aflat eu după ce am intrat la „Junimea”, prin anul 1872. Am susţinut şi eu una din aceste păreri, măcar că nu aveam – intrat târziu – nici un element sigur de discuţie…
G. Panu,”Amintiri de la Junimea din Iaşi”, ediţie îngrijită, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea, editura Polirom, Iaşi, 2013.
