Cuşca maimuţelor

-Să încercăm să băgăm mîna în cuşca maimuţelor, să vedem ce se întîmplă. Oare de ce scrie pe cuşca lor: Atenţie, animale periculoase?
-Bagă degetul, să vezi.
-Începe tu.
-Nu. Începe tu, că eşti mai aproape. Şi-mi spui şi mie…
-Sînt de douăzeci de ani paznic la grădina zoologică. În fiecare zi, aceeaşi rutină. În fiecare zi, aceleaşi mutre. Aceeaşi muncă: dă de mîncare, strînge, fă curăţenie, spală cuștile, spală animalele… Nu uita de dieta leului, atenţie că pe focă o doare un dinte, sau cum s-o fi chemînd…
-Colţi, se cheamă, îi veni în ajutor amicul.
-Da, într-adevăr, colţi. Deretică în cușca elefantului. Și apoi trebuie să-mi încarc memoria mea șubredă cu atitea informații pe care pînă nu demult le credeam inutile.
-Cum ar fi?
-De exemplu, trebuie să țin minte că pe căprioare le poți mîngîia, că sint blînde,dar de rinoceri e bine să nu te apropii, deși, și unul și altul, mănîncă tot iarbă. E greu de ținut minte.
-Dar nu știai detaliile astea pînă acum?
-De unde să știu? Mie nu-mi plac animalele. Sînt urîte și murdare.
-De aceea te-ai şi angajat la grădina zoologică. Mi se pare logic.
-Niciunuia dintre paznici nu-i plac animalele.
– Şi ce faci în fiecare zi?
-Iar începi? Păi, nu ţi-am spus odată ce fac? Rutină… Asta fac. Ar fi bine dacă aş sta şi eu la birou şi aş ţine contabilitatea, aş număra, m-aş uita pe pereţi, sau ce fac ăia acolo, că n-au nicio treabă şi citesc ziare, bîrfesc, beau cafea, beau bere. Of, intelectualii ăştia… Şi se mai plîng că muncesc… Să-i văd eu dacă se pricep să intre în cuşca tigrului, să pună în funcţiune gardul protector, ca să se izoleze, să nu uite să-l ridice la plecare, dar după ce au ieşit din cuşcă, nu înainte, fiindcă altfel poate fi mortal. Sau, cum spun ăia din birouri, fatal.
-Letal, completă condescendent amicul.
Îngrijitorul înjură printre dinți.
-Și cum e? E frumos să fii îngrijitor la animalele din grădina zoologică?
-Da, minunat. Poți să-ți închipui că ești în junglă. Și că mai ai puțin pînă o să fii sfîşiat de tigri. E doar o chestiune de timp.
-Ai amintiri plăcute?
-Într-adevăr, am unele amintiri, nu pot să mă plîng că n-aș avea deloc amintiri. Nu știu însă cît de plăcute sînt… Oricum, nu toate…
-Povestește-ne, te rog.
-În tinerețe, aflasem că din pielea de crocodil se fac obiecte frumoase, genți… știi tu.
-Da, într-adevăr.
-Și am fost curios să văd, să simt și eu cam cum ar fi aia o geantă din crocodil…
-Și?
-Și de atunci port proteză la mîna stîngă.
-Vai! Noroc că era mîna stîngă!
-Da, că dreapta am păstrat-o pentru puma.
-Ce vrei să spui?
-Puma, nu știi ce este? I se mai spune leul Americii.
-Ba da, știu ce este, sigur că știu ce este. Dar ce legătură are puma cu mîna dreaptă?
-Păi nu-ți zisei? Mi-a mîncat-o puma.
-Vai, Doamne Dumnezeule!
-A, nu e nicio problemă. Abia nu mai sufăr de reumatism.
-Păi, și cum te descurci?
-A, trăiesc de azi pe mîine cu pîine, cartofi și lapte. Dar am sporuri la leafă. Pentru invaliditate și periculozitate.
-Nu, vreau să spun, cum te descurci cu două mîini artificiale?
-Domnule, tehnologia din ziua de astăzi e de-a dreptul uimitoare! Îți spun eu, parcă aș avea mîini naturale. Sînt chiar mai frumoase. Ia uite, admiră-le și tu. Îți plac? Și îngrijitorul își suflecă mînecile.
– Dar n-ar trebui să te pensioneze?
– Ba da, dar prefer să primesc un spor de invaliditate. Mai rotunjesc veniturile.
-Ai specii rare?
-Da, zimbrul, flamingo, lebede negre, ursul brun…
-Bine, dar ursul brun nu e specie rară.
-Știu, dar așa îi spun eu, fiindcă ajung rar la cușca lui să-l hrănesc, săracul… Probabil că e obișnuit cu hibernatul. Altfel nu-mi explic cum trăiește…
-Cum te înțelegi cu animalele?
-Sper că ele mă înțeleg pe mine, că eu nu le înțeleg pe ele. Încerc, dar nu reușesc. E greu… Uite, de pildă, pisicile domestice adoră să se joace, nu e așa?
-Așa e.
– Și atunci, cum se face, cînd m-am jucat cu pisica asta sălbatică, mi-a sfîșiat piciorul. A trebuit să mi-l coasă. Dar sînt și avantaje din asta.
-Cum așa?
-Am mai primit un oarece spor la salariu. Și gratuitate la muzee.
-Mergi des la muzeu?
-Niciodată.
-A, înseamnă că-ți folosește gratuitatea!
-Mda… Aș fi preferat gratuitate la cîrciumă. Dar țin legitimația de gratuitate în sertar, și cînd am musafiri le-o arăt, să nu mai spună lumea că nu am cu ce să mă mîndresc. Nu te supăra, n-ai cumva un foc?
-Cum să nu. Poftim. Și mai spune-mi. Aveți vreun limbaj special atuci cînd comunicați cu animalele?
-Da, la maimuțe discut prin limbajul semnelor. Prin imitație. Eu arunc cu ceva spre ele și ele aruncă spre mine cu altceva. E tare distractiv, hi, hi! O dată eu am aruncat o banană și ele au aruncat o piatră. M-au nimerit în ochi. De atunci am ochiul drept de sticlă. La spital n-au mai putut să facă nimic…Dar nu-i nimic, are o culoare mai frumoasă decît originalul. Nu ți se pare?
-A, ba da. Ai un ochi de sticlă foarte frumos colorat.
-Mulțumesc. Dar cred că nu ți-am povestit cînd am intrat în cușca maimuțelor. Eram puțin pilit, ce-i drept. În loc să le izolez, ca să intru să le curăț cușca, am dat la o parte ușa protectoare și am intrat relaxat. Și ele se uitau la mine, și mă uităm la ele… De parcă am fi fost vechi amici… Noroc că eram pilit… Că altfel m-aș fi speriat.
-Cred și eu.
-Și am adormit acolo, în brațele gorilei. Și ea nu mi-a făcut nimica. Mă ținea ca pe un pui. Și mă căuta de purici. Și atunci mi-am dat seama.
-De ce anume?
-Parcă eu mai știu?… Doar ți-am spus că eram beat!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *