Blocul de marmură al Junimii

Astăzi, mai mult ca niciodată, atunci când spaţiul nostru public este asaltat de vulgaritate şi de fanatism, iar viitorul ne apare din ce în ce mai tulbure şi ezitant, memoria momentului junimist ni se înfăţişează ca un interval auroral, ilustrând potenţialul de creativitate şi de decenţă al naţiunii căreia îi aparţinem. Din strălucirea lui se hrăneşte un patriotism al memoriei şi al speranţelor mereu înşelate.

Ceea ce distinge junimismul de predecesorii săi, ca şi de urmaşi, este aliajul, unic, de eleganţă, fermitate şi ironie fină. Dincolo de conjunctura care se suprapune peste etapa în care se articulează canonul românesc însuşi, se află o incredibilă energie creatoare, ca şi o extraordinară apetenţă pentru criticismul superior. În ochii detractorilor săi, la stânga, ca şi la dreapta, junimismul a rămas o plantă exotică, cosmopolită şi aristocratică, străină de un fond naţional autentic. Iorga şi direcţia sămănătoristă au dispreţuit această înclinare intelectuală, acuzând în ea un simptom de înstrăinare şi rătăcire. Comuniştii, nu mai puţin radicali, au stignatizat în juninism întruchiparea burghezo-moşierimii triumfătoare şi arogante.Întotdeauna la centru, întotdeauna impopular, junimismul a purtat acest stindard al moderaţiei, în clipele în care patimile domneau, suveran.

Recitite astăzi, paginile lui Maiorescu şi P. P. Carp au strălucirea de cleştar a paginilor care nu îmbătrânesc. Rândurile din 1868 ale lui Maiorescu despre erezia antisemită a Şcolii Bărnuţiu sunt una dintre cele mai solide contribuţii la analiza patologiei xenofobe româneşti. Curajul lui Maiorescu de a merge în contra unui curent ce părea patriotic se cere reamintit celor care se încăpăţânează să practice laşitatea, ca formă de conduită intelectuală. Marile discursuri ale lui Carp proiectează, peste un secol şi mai bine, imaginea stenică a inteligenţei şi caracterului puse în slujba binelui comun. Pledoaria lui Carp în favoarea libertăţilor locale supravieţuieşte, intactă, ca o coloană de templu roman, în urma invaziilor barbare.

Moştenirea Junimii, ca sumă de figuri şi de voci, este acest stil de a fi în istorie. Precis şi dezinhibat, atent la dinamica europeană şi reţinut faţă de exagerările naţionaliste. Un stil ce întemeiază, cu temeritate, un canon şi o imagine a patriotismului. Căci patriotismul nu se poate fonda, niciodată, pe flatarea demagogică a mediocrităţilor şi pe încurajarea demonilor care stau să se trezească, prin conjurarea urilor şi a pasiunilor. Patriotismul este modestia cu care te devotezi comunităţii, neuitând că adevărul este valoarea fără de care întregul edificiu se năruie în mediocritate. Fidelitatea faţă de junimism este fidelitatea faţă de această patrie care se construieşte cu migală şi cu rigoare critică, zi după zi, an după an, secol după secol.

Un comentariu

  1. Un articol foarte interesant!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *