Iarna asta a fost uscată. Fără pic de zăpadă. Din când în când a mai fost şi cald. Ieşea soarele şi 2-3 zile aveai impresia că e primăvară. Chiar ziceau unii oameni că dacă o ţine aşa o să înflorească pomii în ianuarie şi după aia dacă dă un îngheţ, se scutură florile şi adio fructe anul ăsta.
Nu a nins deloc nici de Crăciun, nici de Revelion. Şi de Bobotează a fost cald. Toată lumea ieşea pe stradă doar în jachetă şi se gândea cu nostalgie ce ierni erau odată, cum se dădeau copiii cu sania şi făceau oameni de zăpadă.
Şi deodată, când toată lumea îşi pierduse speranţa, s-a pus lapoviţa. Nici nu ploua dar nici nu ningea. Pe jos numai zloată. “Asta nu se pune. Până mâine se topeşte” ziceau câte unii. Dar, ca un făcut, peste noapte a dat îngheţul, lapoviţa s-a transformat în ninsoare şi a doua zi zăpada ajungea până la glezne.
Mă uit pe geam şi nu îmi vine să cred. În sfârşit peisaj de iarnă. Viscolul întoarce fulgii în rotocoale şi vârtejuri. Şi ninge, şi tot ninge, nu se mai opreşte. Deja nu mai pot să stau în casă. Toată acţiunea e afară, totul se întâmplă acolo. Trebuie să ies. Îmi iau fularul, geaca, îmi trag bine căciula până peste ochi şi ies.
După un sfert de oră entuziasmul începe să îmi scadă. Viscolul îmi bagă zăpada în ochi. La un moment dat sunt nevoit să mă întorc cu spatele ca să îmi trag răsuflarea. Mă simt ca un explorator din romanele lui Jules Vernes. Pe o porţiune de drum vântul a aşezat zăpada ca nişte dune din deşert. Încerc să trec peste una. Piciorul mi se afundă în zăpadă până aproape de genunche. Asta da farsă. Să mai ai încredere în dune.
Intru într-un local. E bine că aici nu viscoleşte. Mă aşez la o masă şi comand o bere rece. Am citit undeva că e bine să fii în armonie cu mediul. Să consumi alimente calde vara şi reci iarna. Aşadar o să beau berea rece. În jur se aud frânturi de conversaţii. Se pare că după ce trece viscolul o să vină gerul. Să vezi ce iarnă o să fie. Tocmai acum când toată lumea credea că vine primăvara. Prin Ilfov au rămas oameni blocaţi în maşini, înzăpeziţi. Când s-au trimis în zonă utilaje, au rămas şi alea înzăpezite. Deja e tragi-comic.
Însă în ciuda vremii rele protestele din Piaţa Universităţii continuă. A ţinut şi dom’ preşedinte un discurs. A spus că îşi dă seama că a făcut şi greşeli, că lumea e nemulţumită, dar un preşedinte nu demisionează pe timp de criză. Nici guvernul nu poate pleca. Suspectează că e mâna opoziţiei care vrea ca ţara să rămână neguvernată. Apoi a zis că el a fost căpitan de vapor şi niciodată nu a ratat destinaţia. Nu o să o rateze nici cu România. Ciudat că şi reprezentantul F.M.I. a comparat ţara noastră cu o corabie care a ieşit din furtună, a făcut câteva reparaţii, dar nu e pregătită pentru următoarea furtună. Ăştia s-au înţeles între ei. Sunt pe mână amândoi, mama lor de lipitori. Şi afară tot ninge şi viscoleşte.
La o masă de lângă mine doi tipi stau de vorbă. Unul e tânăr dar poartă barbă. Are o privire senină de copil. Pare genul de student rebel. Când e tânăr poartă barbă, probabil la bătrâneţe o să se radă în cap şi o să se dea cu rolele. Celălalt tip stă cu berea în mână şi îl ascultă. Are o mină serioasă, de gânditor.
– Eu m-am gândit frate, zice Copilul cu barbă. Cea mai bună soluţie ar fi să plec în Canada. Nu vezi cum e pe aici? Termini facultatea şi nu te bagă nimeni în seamă. Pot să iau diploma aia, să o înrămez şi să o pun pe perete. Oricum e doar de decor.
Gânditorul îl ascultă şi dă din cap. Afară ninge, şi tot ninge, şi viscoleşte. Nişte câini aleargă şi se hârjonesc în zăpadă. Era o vorbă- pe o vreme ca asta să nu scoţi nici un câine afară. Câinii însă, insensibili la vorbele de duh, ies afară de bunăvoie şi se tăvălesc prin zăpadă.
La masa de lângă, discuţia continuă. Copilul cu barbă îşi continuă pledoaria. Îi spune Gânditorului despre diferenţele dintre cele două culturi, românească şi canadiană. Despre ce i-au spus rudele plecate şi prietenii.
– Doar un lucru mă mai ţine în loc, zice el. Nu am găsit încă o fată care să vrea şi ea să plece cu mine. Dacă ai şi tu o prietenă şi ea nu vrea să plece, nu e bine. Nu merge nici să pleci aşa singur într-o ţară străină, să nu ai pe nimeni lângă tine. Dacă aş găsi o fată care să meargă cu mine aş pleca.
Şi afară tot ninge, şi tot ninge. Viscolul întoarce zăpada în vârtejuri. Deh, pleacă tinerii. Dacă prin ţară bate vântul. Dom’ comandant mai bine rămâne fără echipaj decât să plece de la cârmă…
