De vreo câţiva ani aşa, să tot fie 3-4, cu fiecare ocazie de Revelion, zi de naştere, când aruncam moneda sau bancnota în diverse ape, pârâuri şi pârâiaşe, canale eventual, îmi puneam aceeaşi dorinţă. Acum v-o pot spune, că s-a îndeplinit. Oricum, nu funcţionează faza cu aruncatul banilor, ci mai degrabă un lung şi greu, dureros proces de conştiinţă şi trezire la realitate. Nu mi-am mai dorit nici bani şi nici sănătate, nici iubire, nici altceva. Mi-am dorit să găsesc echilibrul de care aveam nevoie.
Într-un fel sau altul mi-am dat seama că acesta este singurul lucru care îmi lipsea şi care avea să mă aducă acolo unde vreau. Este singurul liant între toate celelalte. Înainte aveam oameni buni lângă mine, dar sufeream de cancer. Trecusem de tratament, dar nu aveam bani să mă bucur de ce aş fi vrut. Eram îndrăgostită, dar aveam un job mizerabil. Îmi găsisem un job ok, dar a revenit boala şi tot aşa…Niciodată nu reuşeam să le am pe toate.
Mă uitam la oameni care păreau împăcaţi, care se părea ca au de toate. Numai că, ghici ce, nu aveau nici ei totul. După discuţii de câteva minute îmi dădeam seama cât de nefericiţi sunt, deşi în viaţa de zi cu zi încercau să demonstreze contrariul. Şi atunci am înţeles că echilibrul este cheia. Ştiu, este extrem de dificil să ajungi acolo. Cum naiba să faci să nu dai mai mult într-o parte şi mai puţin în alta? Cum să faci să te dedici tuturor şi inclusiv ţie fără a te împuţina?
Însă totul ţine de perspectiva cu care vezi lucrurile şi acţionezi. Totul ţine de înţelepciunea cu care îmbrăţişezi viaţa. De cum încerci să vezi partea pozitivă şi să iei totul ca pe o lecţie. Lecţii mici care fac parte dintr-o lecţie mai mare. Aceea legată de Iubire. Când înţelegem să nu ne mai împotrivim sentimentului, să acceptăm lucrurile care vin către noi şi faptul că TOT, dar absolut tot ceea ce ni se întâmplă este consecinţa PROPRIILOR FAPTE, atunci suntem pe drumul cel bun.
Îţi găseşti echilibrul atunci când primeşti loviturile vieţii cu capul sus. Atunci când ajungi să te simţi atât de puternic, încât nimic nu te poate doborî. Şi poţi să te ridici. Întotdeauna te vei ridica dintr-o etapă inferioară mai devreme sau mai târziu, pentru că lucrurile evoluează. O situaţie care ieri ţi se părea fără ieşire, după un somn bun, a doua zi vei primi rezolvarea. Ţine însă de tine să vezi ieşirea, să vezi soluţia care ţi se oferă. Exact ca în bancul acela cu Dumnezeu care oferă ajutorul în diverse forme, iar cel deznădăjduit, prea concentrat fiind pe propria situaţie, nu îl recunoaşte.
A fost un proces îndelungat, de luptă cu mine însămi, de recădere în ceea ce eram înainte, de ridicare la nivelul de acum, de revoltă faţă de propria persoană, momente în care totul mi se părea o mare amăgire şi momente de pace, care nu se compară cu nimic.
Atunci vin toate. Fără să iţi dai seama.
