II
Aveam obiceiul să colind în fiecare seară grădina noastră, cu o puşcă în mînă, şi să pîndesc ciorile. De multă vreme nu puteam suferi aceste păsări prădalnice, prudente şi viclene. În ziua de care am pomenit mai sus, m-am dus, ca de obicei, în grădină, dar în zadar am cutreierat toate aleile (ciorile m-au simţit şi au început să croncăne de departe). Fără să vreau, m-am apropiat de gărduleţul care despărţea domeniile noastre de îngusta fîşie de grădină ce se întindea în dosul pavilionului din dreapta, de care ţinea. Umblam cu privirile în pămînt. Deodată am auzit nişte glasuri; m-am uitat peste gard şi am rămas pironit… Un tablou ciudat se înfăţişa ochilor mei.
La cîţiva paşi de mine, într-un luminiş, printre tufişurile verzi de zmeură, stătea o fată înaltă şi subţire, îmbrăcată într-o rochie trandafirie cu dungi şi cu o basma albă pe cap; în jurul ei se îngrămădeau patru tineri, iar ea îi bătea peste frunte, unul după altul, cu florile acelea mărunte şi cenuşii, al căror nume nu-l cunosc, dar care sînt bine cunoscute de copii: acele flori în formă de săculeţe rotunde, ce se sparg cu zgomot cînd le loveşti de ceva tare. Tinerii îşi întindeau cu atîta plăcere frunţile, iar în mişcările fetei (o vedeam numai dintr-o parte) era ceva atît de fermecător, de dominator şi mîngîios, deşăgalnic şi drăgălaş, încît era cît pe ce să ţip de uimire şi de încîntare. Cred că aş fi dat orice pe lume numai ca aceste degete frumoase să mă lovească şi pe mine peste frunte. Puşca îmi alunecase în iarbă, uitasem de toate şi sorbeam din ochi trupul acela mlădios şi gîtul gingaş, şi mîinile frumoase, şi părul blond, uşor ciufulit, lăsat să cadă slobod de sub basmaua albă, şi ochii aceia isteţi, pe jumătate închişi, cu gene lungi ce umbreau obrazul fraged…
— Ei, tinere, tinere, răsună o voce necunoscută lîngă mine, oare se cade să priveşti aşa domnişoarele pe care nu le cunoşti?
Eu am tresărit şi am înlemnit… Aproape de mine, dincolo de gard, stătea un bărbat cu părul negru tuns foarte scurt şi mă privea ironic… În aceeaşi clipă se întoarse spre mine şi fata… Am văzut nişte ochi mari, cenuşii, pe o faţă plină de viaţă şi de vioiciune şi dintr-odată această faţă izbucni în rîs, dinţii albi străluciră, sprîncenele se ridicară hazliu… Am simţit sîngele năvălindu-mi în obraji, mi-am ridicat puşca de jos şi am pornit în goană spre odaia mea, urmărit de hohote de rîs răsunătoare, dar lipsite de răutate. M-am aruncat pe pat şi mi-am acoperit faţa cu mîinile. Inima îmi sărea din piept, îmi era ruşine, dar mă simţeam vesel: o tulburare necunoscută pînă atunci mă năpădea.
După ce m-am odihnit, m-am pieptănat, mi-am periat hainele şi am coborît să iau ceaiul. Chipul tinerei fete nu-mi ieşea din minte, iar inima încetase să-mi mai bată atît de puternic şi mi se strîngea plină de duioşie.
— Ce-i cu tine? mă întrebă deodată tata. Ai împuşcat vreo cioară?
Eram gata să-i povestesc totul, dar m-am stăpînit şi am zîmbit în sinea mea. Înainte să mă culc, m-am pomenit învîrtindu-mă de trei ori într-un picior, fără să ştiu de ce, apoi mi-am pomădat părul, m-am băgat în pat şi am dormit dus toată noaptea. În zori, am deschis o clipă ochii, am ridicat capul, m-am uitat plin de fericire în jur şi am adormit la loc.
Prima iubire (Traducere de Ştefana Velisar Teodoreanu, Isabella Dumbravă şi Mihail Cosma, din volumul Prima iubire. În ajun. Fum, I.S. Turgheniev, Polirom, 2010)
