In iulie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui Lucien Goldmann ((20 iulie1913 – 8 octombrie 1970), unul dintre cei mai importanti exponenti ai marxismului occidental. Originar din Botosani, Lucien, caruia prietenii ii spuneau Gica, a fost un spirit mereu nelinistit. S-a apropiat in adolescenta de comunisti, dar nu a devenit niciodata membru activ al PCdR. Mama mea, Hermina, si sora ei, Cristina Luca (nascuta Bianca Marcusohn), au fost bune prietene cu el. Cel mai apropiat amic al sau era Eugen Bendel (devenit dupa 1945 Mircea Balanescu), ambasador al RPR la Paris in anii 50.
Lucien s-a opus proceselor de la Moscova, a rupt cu multi prieteni din acest motiv. Intre acestia, Valter Roman si Leonte Rautu. A fost stigmatizat ca trotkist. In cercul sectar al stangii radicale din Romania, devenise un pestiferat. Urma sa plece din tara impreuna cu Bianca, erau nedespartiti. El voia Elvetia, ea Parisul.A ajuns acolo, a devenit o eroina a Rezistentei. Despre destinul ei, cu alt prilej.
In Elvetia, Goldmann a lucrat cu Jean Piaget, a scris, sub indrumarea acestuia, un doctorat despre Kant. A ajuns apoi la Paris, dupa razboi. Relatiile cu Cioran au fost teribile, nu-i putea ierta acestuia trecutul fascizant. Cioran il socotea nemesis-ul sau. Ulterior, s-au intalnit si s-au apropiat. A scris carti esentiale despre Pascal, Racine, structuralism. A fost unul dintre fondatorii sociologiei literaturii. Mitchell Cohen a scris o biografie a sa aparuta la Princeton University Press, a facut interviuri, intre alte persoane, cu mama mea si cu Cristina. Eram la Philadelphia, am tradus discutia cu mama mea.
Nimeni nu a facut mai mult decat Goldmann pentru relansarea, in Vest, a marxismului tanarului Lukacs. Scrierile sale despre tanarul Marx raman printre cele mai patrunzatoare pe acest subiect, indeosebi interpretarea „Tezelor despre Feuerbach”. Ca marxolog, l-as compara cu Shlomo Avineri si Robert C. Tucker.
A surprins afinitatile dintre conceptul reificarii la Lukacs si tematica heideggeriana a agoniei subiectivitatii. A lasat in urma o opera incitanta, complexa, nefinisata. A fost un anti-stalinist convins si consecvent. Editia scrierilor sale de sociologia literaturii a aparut la Editura Politica, in colectia „Idei Contemporane”, cu prefata lui Miron Constantinescu. Era, cred, in 1973. Miron a venit intr-o seara la Cristina (Bianca), au stat indelung de vorba despre tineretea lor, despre Gica, despre Sahia, despre Patrascanu, despre miturile marxiste. A fost una din putinele ocazii cand Miron si-a deschis sufletul. Daca Lucien ar fi trait cand am ajuns acolo, in 1981, probabil ca as fi lucrat cu el la Paris. Ori macar am fi apucat sa ne vedem. N-a fost sa fie.
