Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, o dată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
În ziua aceea ne-am povestit îndelung despre lumină și despre câte senzații vizuale ni se perindă prin fața ochilor închiși. Te-am întrebat: Tu de unde crezi că vine lumina? Din umbra întunericului, mi-ai răspuns. Și crezi că vom izbuti să ne recunoaștem în această lumina? Desigur, mi-ai spus, ne vom percepe prin umbre și umbrele noastre se vor percepe prin alte umbre. Ne vom împreuna cu umbrele noastre până ne vom confunda cu ele. Exuberanți și liberi vom pluti prin lumină și o vom călăuzi către alte umbre, unele mai luminoase și mai prezente într-un trist și inutil război al umbrelor care îsi doresc îndepărtarea de ele însele, căutându-și calea către mistere neîmplinite și tărâmuri adormite.
Ah, da, vorbești despre o altă lume, una în care vom reuși să existăm în lumină? Nu, vorbesc despre o lume fără lumină, mi-ai răspuns. De atunci înaintăm, împreună și separat, prin întuneric, fără să ne mai întrebăm cine suntem, dacă suntem doi, lăsându-ne purtați de două umbre luminate de lumina întunericului absolut și sperând la o apariție vagă a unei lumi fără umbre!