Micile istorii din Hillwood

Hillwood Estate, Museum and Gardens este o mică oază de opulență în inima Washington-ului. Impresionează nu doar clădirea și dependințele sale, parcurile somptuoase și labirintice, sau perfecta izolare într-o zonă abundent împădurită, ci și imensa colecție de artă decorativă, concentrată cu precădere pe perioada dinastiei romanovilor. Toată această splendoare viu colorată și extrem de costisitoare (nu-mi pot imagina un preț real, oricât aș încerca) a fost reședința unei doamne din înalta societate, pe numele său, Marjorie Merriweather Post.

Marjorie Post a avut norocul ca la 27 de ani, la moartea tatălui său, să moștenească o avere uriașă, efectiv amețitoare. Hillwood era doar una din piesele acestui spectaculos puzzle financiar. Lui Hillwood îi mai pot fi adăugate domeniul Mar-A-Lago din Palm Beach (Florida), Sea Cloud (cel mai mare iaht din lume la acea dată), o stațiune rustică plus un lac întreg (în statul New York), și câte altele… Marjorie a donat mai târziu, prin testament, scumpele-i bijuterii către celebra instituție Smithsonian (pentru a ne face o imagine asupra acestor piese, vorbim, de pildă, despre colierul încărcat cu diamante și tiara pe care Napoleon I i le făcuse cadou celei de-a doua soții, arhiducesa de Austria, Maria-Luiza; de cercei cu diamante care aparținuseră Mariei Antoaneta; sau de alte bijuterii extrem de costisitoare care aparținuseră împăratului Maximilian I al celui de-al doilea Imperiu Mexican), după cum și-a pus la dispoziție și imensul iaht atunci când marina militară americană era implicată în cea dintâi dintre conflagrațiile mondiale. Colecționară împătimită, Marjorie nu a stat totuși departe nici de actele filantropice. Foarte succint, era în epoca sa cea mai bogată femeie din America!

Spiritul ei permanent neliniștit a condus-o pe Marjorie Post și către patru căsătorii, urmate de patru divorțuri (3 oameni de afaceri și un avocat/diplomat). Atras de acest mic detaliu biografic am aruncat un ochi pe lista „fericiților” consorți, acolo unde l-am regăsit pe Joseph E. Davies, avocat din Washington. Desigur, nu era un avocat oarecare: cel mai răsunător caz al său (proces desfășurat între 1924-1927 și în care a apărat deținătorii de acțiuni ai Companiei Ford într-un proces intentat acestora de către statul american) i-a adus, spre exemplu, onorariul de 2 milioane $, considerat cel mai mare din istoria Baroului din DC. Mai interesant de știut despre domnul Davies este faptul că, între 1937-1938, a fost trimis ca ambasador la Moscova, adică în plină perioadă a proceselor-spectacol staliniste.

Lucrurile se vor lumina însă de îndată: Când am zărit la Hillwood Museum, în cadrul impresionantei colecții de artă decorativă, o anumită vază foarte scumpă primită cadou de Marjorie Post de la soția lui Viaceslav Molotov, am început să-mi pun anumite întrebări. De pildă, ce legătură ar fi putut avea această doamnă din înalta societate americană, putred de bogată (posesoare a General Foods, colecții de milioane și milioane de dolari, puternic ancorată în lumea financiară, dar și cea mondenă americană etc. etc.), cu soția marelui protejat al lui Stalin și semnatar al pactului de neagresiune cu naziștii din ’39? Ei bine, legătura este tocmai acest al treilea său soț, Joseph Davies!

Marjorie locuiește la Moscova în perioada amintită. Cum s-a cunoscut cu soția lui Molotov, nu știu. Știu doar că a continuat să achiziționeze, masiv, opere de artă pe toată perioada șederii sale acolo. Cel mai probabil însă, Davies avea relații excelente cu conducerea Partidului comunist din URSS, poate cu Stalin însuși. Ambasadorul Davies al Statelor Unite în Uniunea Sovietică, în plină teroare stalinistă, trimitea „acasă” mesaje și rapoarte favorabile regimului sovietic, în care nu se sfia să proslăvească minunatele resurse umane și naturale ale patriei sale „de adopție”. Nimic în schimb despre miile de persoane dispărute, despre procesele-spectacol, despre poliția politică, despre deportări ș.a.m.d. „Burghezia imperialistă americană” părea că-și dăduse perfect mâna cu „burghezia roșie stalinistă”, poate chiar în reședința doamnei ambasador Marjorie Post, la un pahar de vin franțuzesc (cine știe)…

Povestea devine și mai interesantă dacă îl introducem în peisaj și pe Walter Duranty, șef al Biroului The New York Times din Moscova în anii ’20 și ’30. Aidoma lui Davies, Duranty transmitea acasă mesaje, reportaje, articole despre „minunata Rusie” și despre exotica și fascinanta țară comunistă de la Răsărit. Mai mult, Duranty obține și un Pulitzer, în 1932, pentru astfel de relatări. Pentru el, idealurile occidentale calchiate în context rusesc/sovietic nu erau decât o formă de colonialism european, în vreme ce Revoluția din Octombrie nu făcuse decât să înlăture aceste tentative (se înțelege, ilegitime) de „aculturație”. Însă mai târziu, când lucrurile nu mai puteau fi escamotate până în pânzele albe, când apar vocile care cer retragerea acestui Pulitzer, întreg eșafodajul jurnalistic al lui Duranty începe să se clatine. Ne putem lesne imagina ce fel de informații despre Uniunea Sovietică primea președintele Roosevelt, fie de la ambasadorul său la Moscova, Davies, fie, în mod cât se poate de public și deschis, prin intermediul articolelor celui mai important jurnalist american al acelor vremuri, Duranty. Nu era un naiv și un neinformat, dar existau aceste voci (cele două cu siguranță) care trunchiau cu zel (cine știe cum motivat) o realitate mai mult decât sumbră.

În fond, o lume extrem de pestriță în care politica, banul, arta și filantropia se împleteau fără prea mari bătăi de cap. Aceeași Marjorie Merriweather Post, cea mai bogată femeie a Americii, filantrop recunoscut și gazda perfectă a tuturor sindrofiilor high-class din New York, Washington, Florida (etc.), era cel mai probabil amica ocazională a primelor doamne staliniste. Pe Hillwood însă esta astăzi liniște și frumos. Doar veverițele americane și mierlele de grădină mai sparg din când în când monotonia luxoasă a parcurilor cu fântâni, statuete și alei șerpuitoare ale fostului domeniu nobiliar…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *