Istoria literară, atunci când reuşeşte să reunească instrumentele şi resursele diverselor formule de manifestare intelectuală, devine o cutie de rezonanţă în cadrul căreia se poate reconstitui profilul unei epoci. Departe de a fi un exerciţiu, sec, de cartografiere şi de inventariere, ea este un spectacol al inteligenţei, erudiţiei şi polivalenţei, provocare la adresa locurilor comune şi antiteză a imaginii leneşe pe care o procură clişeele vehiculate de semidocţi.
Mircea Anghelescu reafirmă, prin cea mai recentă carte a sa, “Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea”, această nobleţe insurgentă a istoriei literare. În prelungirea unui simţ al noutăţii investigaţiei critice vizibil şi în textele din “Mistificţiuni”, Mircea Anghelescu optează, deliberat, pentru ieşirea din spaţiul comodităţii, inaugurând un şantier de cercetare insolit şi temerar. Cum arată detenţia intelectualilor, înainte ca regimul de democraţie populară să transforme creativitatea în temei de sancţiune şi de exterminare? Iată o întrebare de la care porneşte un excurs ce se întinde,cronologic, pe durata unui secol şi care duce de la naşterea închisorilor moderne până la lagărul din timpul celui de-al doilea război mondial, acolo unde ordinea totalitară antonesciană îşi exilează criticii. (1)
Mircea Anghelescu cartografiază, cu minuţiozitate de detectiv, un veac dominat de relaţia, complicată, dintre putere şi intelectual, în cadre ce variază de la tiparul Regulamentar şi domnia lui Cuza până la democraţia imperfectă interbelică şi deriva de după 1940. Este aceasta un tablou straniu şi prea puţin cunoscut, în care se regăsesc figuri pitoreşti de pamfletari ca N. T. Orăşanu alături de clasicii reduşi la poziţia de inamici ai naţiunii, precum Slavici sau Arghezi. O experienţă cu atât mai interesantă cu cât unele dintre epocile de detenţie de acum sunt soclul pe care se urcă statuile din intervalul comunist – este cazul lui Zaharia Stancu sau al lui N. D. Cocea.
Există, în cartea lui Mircea Anghelescu, răbdare de cronicar şi pasiune de romancier în documentarea fiecărui caz. Vârstele pe care le evocă istoricul literar sunt vârstele modernităţii noastre. O dată cu scriitorii, se schimbă nu doar limba, dar dispare şi o anume inocenţă pitorească. Dificil de imaginat, în secolul XX, uşurinţa cu care un cupletist ca Orăşanu pendulează între libertate şi închisoare. Trecerea de la naivitatea începutului de drum la mizele etice ale noului timp este vizibilă. Cariera lui Slavici este marcată de acest stigmat al colaboraţionismului. Germanofilii, despre care Lucian Boia a scris pagini fundamentale, sunt priviţi drept corpul străin ce contrazice naraţiunea eroismului naţional. Din acest episod se naşte capodopera lui Arghezi şi titlul acestei cărţi.
În închisoare intră nu doar inamicii Coroanei, posesori ai unei moralităţi incerte, asemeni lui N. D. Cocea, dar şi avangardiştii ce sfidează ”cuminţenia “ burgheză, ca Geo Bogza. O zonă ambivalentă este aceea pe care o ilustrează extravagantul şi uitatul astăzi Mircea Damian, unul dintre reperele esenţiale în biografia tânărului Preda. Şantajist şi polemist, Damian este parte din bestiarul unei prese dominate de tentaţia violenţei verbale şi a excesului. Cu mult mai dramatic, în registrul patimilor totalitare, este cazul lui Dragoş Protopopescu. Dificil de imaginat un mai ciudat personaj decât acest excelent anglist sedus de latura salvaţionistă a Legiunii. Romanele care se nasc din detenţia lui Protopopescu se cer citite în contextul delirului interbelic pe care îl reflectă, în spaţiul aceluiaşi deceniu, Cezar Petrescu în “Calea Victoriei“ şi Liviu Rebreanu, în “Gorila”. Fanatismul invadează spaţiul public şi este ridicat la rangul de reper ultim în definirea conduitei intelectuale.
Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, prinşi în acest malaxor al angajării şi rătăcirii. “Rinocerii“ lui Ionesco sunt fresca sublimată a unei întregi lumi. Şantajul lasă loc venerării politicii înţelese drept crimă de stat. Cartea lui Mircea Anghelescu este un element central în această tentativă de elaborare a unei istorii a condiţiei intelectuale în spaţiul autohton.
1) Mircea Anghelescu, “ Poarta Neagră. Scriitorii şi închisoarea”,editura Cartea Românească, 2013.
