Junimismul, astăzi

Eliberat de povara interpretărilor abuzive şi a succesivelor valuri de comentarii denigratoare, junimismul apare, astăzi, la peste un secol şi jumătate de la naşterea sa, ca una dintre cele mai limpezi şi puternice expresii ale moderaţiei în spaţiul intelectual românesc. Căci tinerii ce iniţiau, în Iaşiul anului 1863, un grup informal ce aspira la redefinirea direcţiei culturale aparţineau unui nou spirit ce începea să se afirme. Luciditatea lor militantă, criticismul, lipsa de îngăduinţă faţă de simulacru şi de mediocritate erau,toate, elemente ce aveau să modeleze reflecţia intelectuală de la noi. Filosofie liberal- conservatoare în politică, reacţie la utopism şi la exaltarea facilă, junimismul impunea, prin campaniile sale, un mod de a fi care se suprapune, dincolo de timp, cu echilibrul raţiunii şi cu refuzul fanatismului.

Niciodată atractivă ca opţiune ideologică, moderaţia a fost, pentru junimişti, cheia de boltă a viziunii lor despre societate şi modernizarea ei. Moderaţia a însemnat atenţia la gradualism şi organicitate, dar nu văzute, acestea din urmă, ca alibiuri pentru încremenirea în arhaicitate, ci formule destinate să incurajeze creşterea, temeinică, a unei comunităţi de cetăţeni. Fără a fi seduşi de un trecut neguros ,asemeni conservatorilor romantici, de la Mihai Eminescu la Nicolae Iorga, junimiştii au preferat să privească tradiţia ca pe un aluat care se pune la temelia edificiului, spre a –i conferi soliditate. Nu au elogiat, în nici o ocazie, subdezvoltarea ca pe o formă de superioritate locală. Dimpotrivă. Au optat, deliberat şi ferm, pentru ceea ce Edmund Burke descria ,conservator, ca pe ideea de altoire- anume de a grefa, pe trunchiul românesc, achiziţiile occidentale, cu gândul la soliditatea modernizării. ” Formele fără fond”, atât de des comentate şi invocate, fără a fi cu adevărat înţelese , nu presupun decât apelul la atenţia burkeeană cu care trecutul şi viitorul sunt chemate să se întâlnească, cooperând. Verbul maiorescian nu este un verb al încremenirii, ci unul al acţiunii luminoase şi de durată lungă.

Moderaţia junimistă a însemnat şi respingerea fanatismului, indiferent de specia sub care acesta se înfăţişează. Ostili faţă de iacobinism şi faţă de antisemitism în egală măsură, Titu Maiorescu şi P P. carp au mizat ,invariabil, pe luciditate în detrimentul valorilor tribale sau radicalismului sanguinar. Critica anului 1848 nu este critica modernizării, ci este critica vitezei şi modalităţilor pentru care au optat cei de dinaintea lor. Preferinţa pentru anul 1857 şi Adunările ad -hoc traduce preferinţa pentru domnia legii şi pluralism. Ţinta efortului era aceeaşi: ceea ce îi distingea de paşoptişti era distanţarea de mesianism şi lipsa de încredere în revoluţie. Cu o formulă care vine din acelaşi Burke, junimiştii era acei old whigs ce visează la libertate şi echilibrul puterilor în stat, fără a elogia puterea nivelatoare a egalităţii sociale.

În România anului 2013, junimismul are un timbru familiar, de vreme ce modernizarea este, încă, una incompletă,superficială şi înclinată către bovarism. Recentele dezbateri despre reforma constituţiei şi regionalizare indică imaturitatea unei elite politice sedusă de imediat şi incapabilă de edificare pe termen lung. Reîntoarcerea la junimism poate fi regăsirea unei surse de calm,luciditate şi înţelepciune în acest ocean de zgomot mediatic. Invitaţia lui Maiorescu la prudenţă în revizuirea legii fundamentale, la 1883 /1884, se întemeiază pe argumentul liberal-conservator al moderaţiei. Constituţia nu este baghetă magică, ci doar un set de reguli menit să asigure libertatea politică. În alt registru, pledoariile lui P. P. Carp pentru autonomia locală au un sunet actual, în măsura în care subsidiaritatea, în termeni moderni, este la fel de îndepărtată, acum , ca şi la finele de secol XIX.

Junimismul nu este, aşadar, un obiect prăfuit de muzeu, ci un ansamblu viu şi vital de întrebări în marginea modernizării şi direcţiei progresului nostru. Descinzând din trunchiul liberal– conservator, junimismul este căutarea căii de mijloc în clipele în care mulţimea şi elitele intelectuale sunt pasionate de extreme şi de visare ireponsabilă ori sângeroasă. Moderaţia junimistă este asemeni acelui far ce luminează în furtună . Regăsirea ţărmului este regăsirea drumului către adăpostul libertăţii.