Conservatorism şi libertate- câteva gânduri la despărţirea de Margaret Thatcher

Sobre şi încărcate de un sentiment al tradiţiei pe care îl regăsim atât de rar în spaţiul public contemporan, funeraliile lui Margaret Thatcher au fost ultima ocazie în care spiritul conservator întruchipat de ea s-a mai făcut simţit. În moarte, ca şi în viaţă, Margaret Thatcher s-a bucurat de privilegiul de a fi detestată de cei care i-au tăgăduit nu doar calităţile politice, ci şi însăşi omenia. Ostilitatea implacabilă a stângii radicale este cel mai puternic omagiu pe care un autentic conservator îl putea primi. Căci adevărată calitate a unui conservator , iar Margaret Thatcher nu făcea excepţie, este curajul de a înfrunta, în clipele cele mai grele, povara singurătaţii, izolării şi urii. Drumul unui conservator,în secolul al XX-lea, nu a putut fi niciodată încununat de dragostea entuziastă şi lacrimogenă a maselor .Plasată sub dublul semn al tradiţiei şi al lucidităţii critice,conduita liberal-conservatoare îşi asumă acţiunea de durată lungă, ştiind că flatarea demagogică este calea cea mai scurtă către popularitate.

O dată cu despărţirea de Margaret Thatcher, Occidentul pierde, poate definitiv, capacitatea de a asigura legătura, organică şi vizionară, dintre idei şi acţiunea politică concretă. Lecţia conservatoare a lui Margaret Thatcher ţine nu de nostalgia pentru trecutul mitic al unei naţiuni, ci de temeritatea cu care inovaţia şi continuitatea sunt unite, ca parte a unui proiect de evoluţie. Politica nu este şi nu poate fi, în nici un moment, doar o însăilare penibilă de soluţii lipsite de ambiţie intelectuală. În măsura în care are un sens pentru comunitate, politica este animată de încrederea în posibilitatea libertăţii şi a moderaţiei de a modela destinul individului şi a naţiunii de care aparţine.

Legenda neagră care a a însoţit-o, în viaţă, ca şi în moarte, pe Margaret Thatcher este legenda neagră ţesută, cu răbdare şi minuţiozitate, în jurul conservatorismului însuşi. Pentru cei care îl demonizează, conservatorismul este întruchiparea răului ortografiat cu majusculă, responsabil pentru păcatele şi sărăcia lumii întregi. Chipul acestui rău este proteic, iar evocarea sa nu este neapărat realizată în termeni de coerenţă ideologică-conservatorismul înseamnă exploatare şi inegalitate, lipsă de compasiune şi privilegiu instituţionalizat. Margaret Thacher a dat substanţă, timp de trei decenii, acestei imagini hulite a conservatorismului. Ea a ilustrat ceea ce stânga radicală detestă în cel mai înalt grad.

Despărţirea de Margaret Thatcher poate fi ocazia de a reflecta la acest efect de distorsiune intelectuală provocat de atacurile sistematice la adresa viziunii liberal-conservatoare . A afirma, astăzi,credinţa în libertate, în proprietate şi autonomia individuală conferită de aceasta, a proclama ataşamentul faţă de o guvernare moderată, limitată şi fermă, a elogia, fară bigotism sau fanatism, trunchiul occidental al tradiţiei sunt gesturi care te expun unui oprobiu public cvasi-umanim. Conduita liberal-conservatoare, în accepţiunea imaginată de Edmund Burke şi dusă mai departe de linia britanică şi americană, este suspectă ideologic şi acuzată de a fi justificarea cinică a inegalităţilor şi discriminării.

Şi poate că lecţia cea mai importantă pe care o oferă cariera lui Margaret Thatcher este legată de această necesitate a asumării deliberate şi publice a ideilor, spre a da parcursului intelectual şi politic coerenţă şi sens. Compromisul politic este acceptabil şi dezirabil cu condiţia ca el să nu mineze fundaţia însăşi a edificiului. Sunt valori care nu se pot negocia sau tranzacţiona niciodată: o politică a libertăţii nu poate fi imaginată fără încăpăţânarea tipic conservatoare de a rezista curentului, apărând moderaţia în faţa cântecului de sirenă al demagogiei şi populismului.

2 Comentarii

  1. Felicitari pentru analiza riguroasa facuta conservatorismului!
    Stima mea pentru englezi a sporit atunci cand am realizat diferenta enorma fata de politica de la noi:faptul ca au si pastreaza active texte constitutionale de la 1215 spune multe!

    • Doamna Emilia D., tin sa va contrazic, pe vremea lui Cheops a fost cea mai stimabila varianta a unui sistem politic! Pacat ca nu au reusit sa o mentina iluminatii din cauza socialistilor lui Ra.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *