Fericiți cei corporatiști cu duhul

Există printre cei care activează în domenii cât de cât artistice un scepticism care-i determină să fie foarte reticenți când vine vorba de corporații. Presupun că principalul motiv este modalitatea corporațiilor de a se raporta la tot ceea ce înseamnă creativitate.

Cuvântul ăsta are două tăișuri, unul ascuțit, folosit în domeniile umanistice, și altul bont, folosit în jargonul corporatiștilor cu o conotație pe care puțini o percep. Aici, creativitatea nu înseamnă nimic dacă nu duce la un progres vizibil imediat. În contextul corporației, creativitate înseamnă orice idee bună care aduce un plus de eficiență.

Confuzia asta semantică îi îndepărtează pe umaniști, dându-le o speranță falsă. E de ajuns să te uiți la chipul oricărui Creative Director – bărbierit, tuns militărește, la costum și foarte grijuliu în tot ceea ce face. Nu e tocmai atitudinea pe care s-o asociezi cu un spirit original, îi lipsește sclipirea aia pe care oamenii nebuni și geniali o au ca să se integreze clișeului.

Dincolo de creativitate, corporația înseamnă și un program strict, care vine în totală contradicție cu spiritul libertin al colegilor umaniști, care nu apreciază limitările în general (interzicerea accesului la internet și muzică, pauze la ore fixe, deadline-uri fixe, conduită de rigoare).

Personal m-am simțit foarte bine muncind doi ani în cadrul aceleiași corporații. Pentru mine experiența a fost plină de beneficii și am destule amintiri plăcute. Sigur, nici eu nu sunt un fan al jargonului corporatist, în care cele mai mici și neînsemnate gesturi pot căpăta nuanțe negative, discutate la următoarea întâlnire cu team leaderul în scopul evaluării personale.

Am observat că dacă îmbrățișez ideea că nu lucrez pentru mine, ci pentru „patron”, „șef” sau chiar „corporație”, nu am decât de câștigat. Atât în ce privește propria carieră, cât și pe plan personal. Mă duc la teambuilding ca să „îmbunătățesc relațiile cu colegii”, muncesc peste program ca să „ajut echipa să termine treaba la timp”, sunt atent la cerințele team leaderului ca să „știu exact ce trebuie să fac în ziua respectivă”, mă duc la sala de relaxare în pauza de o oră ca să fac mișcare și să „fiu mai fresh după aia”.

Dar în același timp, la teambuildinguri îmi fac prieteni noi sau râd pur și simplu cu colegii pe care-i știam deja, muncind peste program mă asigur că la sfârșitul lunii salariul va fi mărit substanțial, fiind atent la cerințele team leaderului îmi va fi mult mai ușor să îmi fac taskul pe ziua respectivă și mă duc la sala de relaxare pentru că îmi place să joc ping-pong.

Corporația promovează propriile ei valori și le apreaciază când le vede îmbrățișate de angajații ei. Valorile corporațiilor sunt învăluite într-un optimism și un discurs exclusiv pozitiv, chiar și atunci când nu e cazul. Corporația oferă beneficiile ei (materiale) și îți cere în schimb să crezi în ea măcar atunci când ești la muncă. Impune limitări oricărei minţi creative, deoarece creativitatea pe care o caută se mișcă în zona mediocrului. Dar în schimbul unei aparente mediocrități obții independență financiară, integrare socială și recunoaștere. Nu văd nimic greșit în schimbul ăsta.

Un comentariu

  1. Felicitari pentru articol. Foarte bine spus totul (am fost si eu corporatist).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *