S-a întâmplat ca săptămână trecută lapunkt.ro să publice câteva articole despre Institutul Cultural Român. Unele dintre ele au fost prilejuite de petiţia Adio ICR iniţiată de Radu Vancu. În afara faptului că numărul semnatarilor creștea de la o zi la alta, de la ICR nu s-a auzit nimic. Nu-i deloc de mirare, pentru că ceea ce se întâmplă acolo e voia majorităţii!
Totuși zarva făcută pe lapunkt.ro în jurul petiţiei nu a rămas neobservată. E drept că acţiunea petiţionară și, mai ales, cea de comunicare nu a fost lipsită de erori, însă să o transformi într-un prilej de resemnare şi să spui că un text este „articol de imagine” pentru Radu Vancu este prea de tot. Titlul articolului lui Andrei Ruse din hyperliteratura.ro este clar: Eu cred că ni-l merităm pe Marga la ICR / Dragă domnule Radu Vancu, Adio!
Totuşi, de ce crede Andrei Ruse că nu-l merităm pe pe omul din fruntea ICR? Tânărul scriitor a fost nemulţumit de o selecţie făcută de Radu Vancu din lista semnatarilor petiţiei, pe care a inclus-o într-un articol cu scopul, cred, de a-i îndemna pe cât mai mulţi să semneze. Este evident că orice selecţie este o simplificare şi nu poate mulţumi pe toată lumea. Reproşul adus a fost că lista ar fi trebuit dată „în întregime și nu pe un site de care n-a auzit decât el [Radu Vancu n.n.] şi câţiva prieteni/cititori.”
Dar numele tuturor semnatarilor sunt publice pe internet, iar site-ul cu pricina, dragi prieteni, este lapunkt.ro! Eu ţin să-i mulţumesc lui Andrei Ruse pentru operaţia taxonomică și, mai ales, că a ilustrat generos articolul cu un print screen din site-ul de care nu prea ştiu mulţi. Lasând gluma la o parte, Andrei Ruse aduce şi argumente pentru ceea ce susţine: că ne merităm conducerea ICR!
Ȋn primul rând spune că prea facem petiţii online în loc să mergem să luăm aprobare de la primărie pentru un protest care ar putea avea un impact adevărat. Fiind vorba de anotimpul caloriferului, asta ca să zic şi o referinţă culturală, protestul în stradă nu ar fi fost chiar plăcut. Petiţia pe social media, în afara faptului că e deschisă tuturor, nu exclude deloc un eventual protest in spaţiul public. Dimpotrivă!
Ȋn al doilea rând, susţine Andrei Ruse ni-l merităm pe preşedintele-ministru-informator-al-securităţii-dar-nu-colaborator din fruntea ICR pentru că ne lipșește unitatea. Cum am spus, Radu Vancu face imprudenţa să selecteze niște nume din listă, iar decupajul este supus interpretării: selecţia este circumscrisă unei găşti! Mai rămân unii semnatari pe margine. Cu ei ce facem? Ȋnsă, înainte să răspundem, nu cred că este productiv să ne resemnăm!
Al treilea argument este că ni-l merităm pe „You-Know-Who” pentru că nu suntem în stare să facem un Institut. Ideea mi se pare sublimă! Autorul este atât de supărat de demersul lui Vancu şi de semnificaţia selecţiei, încât își închipuie că un institut nou, construit cu „mână de la mână” de nemulţumiţi ar fi soluţia. Haideţi să ne imaginăm că noul institut s-ar materializa ca prin farmec! O cladire nouă, bani pentru proiecte culturale şi, în plus, toate facilităţile necesare. Cine credeţi că ar întruni consensul să conducă acest institut cultural al tuturor? V-am înţeles punctul de vedere că nu vreţi să-l înlocuiţi pe „He-Who-Must-Not-Be-Named” cu Vancu. E în regulă! Mie nici nu mi-a trecut prin cap ca Radu Vancu să aibă asemenea intenţii ascunse! Totuşi, odată ivit, noul institut făcut din banii noștri, tot va trebui să opereze inclusiv selecţii pentru programele culturale pe care le va defăsura. Şi cum se va face asta? Cine va selecta? Cum va creşte unitatea şi buna înţelegere între oamenii de cultură români?
Eu nu cred deloc că dacă utopia unui institut cultural creat de noi se va transforma în ideologie (alăturarea conceptelor este şi o referinţă la cartea lui Karl Mannheim, Ideologie und Utopie) s-ar putea rezolva ceva. Singurul lucru sigur este să nu ne oprim acum, ci să continuăm să dezbatem critic felul cum instituţiile statului administrează şi, mai ales, instrumentează cultura! Andrei Ruse este un scriitor valoros care a spus deja multe şi mai are imens de spus! Ceea ce scrie este mult prea bun să se resemneze spunând că ni-l merităm pe The Dark Lord.
P.S.
Toate expresiile în limba engleză au mai fost utilizate în comunitatea vrăjitorească de la Hogwarts (cu excepţia lui Harry Potter) pentru a-l denumi pe Voldemort, adica The Dark Lord!
