Credo: Despre adevarurile factuale si dreptul la apostazie

Sunt momente când adevărurile factuale trebuie accentuate, rostite în chip ne-echivoc și apăsat. Citesc nu o dată uluit ceea ce apare pe diverse forumuri, revărsările de ură, frustrare și resentiment ale unor veleitari bezmetici (când nu sunt plătiți să facă acest lucru). Suntem maculați și insultați, cei care scriem articole de opinie în direcția pro-occidentală, deci democratică și anti-totalitară, de diverși anonimi, ascunși sub pseudonime rizibile, gata oricând să debiteze cele mai abjecte infamii. Canalii cu tupeu se desfată recurgând la invective, calomnii, agresiuni verbale, toxine xenofobe, intelofobe și antisemite. Mai vin și unii care plâng după epoca “demiurgică” lui Ceaușescu (ori după “omenia” lui Dej și “buna-credință” a tovarășei Ana). Din nou, ca de atâtea ori în trecut, extremele se ating.

Sunt lucruri care trebuie reafirmate, mai ales atunci cand sunt resuscitate mizeriile propagandistice proprii fesenismului, el insusi nascut din combinatia toxica comunisto-securista. Cand constati convertirea unor jurnalisti candva onorabili la ideologia ziarelor “Azi” si “Dimineata” de la inceputul anilor 90 iti spui ca traiesti intr-un timp al insanitatii.

Unii am citit carti de Soljeniţin, Koestler, Nadejda Mandelstam, Lev Kopelev, Vasili Grossman, Alice Voinescu, Petre Pandrea, Al. Zissu, Lena Constante, Margarete Buber-Neumann, I. D. Sîrbu, Bellu Zilber, N. Margineanu, Egon Balas, Florin Pavlovici, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, François Furet, Viktor Kravcenko, Whittaker Chambers, Boris Souvarine, Annie Bentoiu, Gyula Hay, Alexander Weissberg, Annie Kriegel, “Cartea Neagră a comunismului” etc și am ajuns, de ani de zile, la concluzia că sistemul comunist a fost ilegitim și criminal. A te despărți de iluzii este un exercițiu dureros, dar pe lungă durată întăritor. A nu-ți truca biografia ține de o minimă pudoare și de auto-respect.

Nu e nici o bucurie că rude ori cunoștințe apropiate ale unora dintre noi au fost implicate în impunerea și/sau perpetuarea dictaturii comuniste. Dar noi răspundem exclusiv pentru ceea ce facem noi. Este un principiu liberal pe care îl consider esențial. Nu există culpe transmise genetic, dupa cum nu există glorii ereditare. În rest, poate că ar merita ca unii dintre cei care se pronunță grăbit și vehement pe aceste subiecte să citească Raportul Final al Comisiei Wiesel precum și Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Nu exista nicio maledictiune care sa te mentina ostatec al unor iluzii si erori de tinerete. Itinerariul spiritual al unui Leszek Kolakowski este cat se poate de revelator. Dreptul la trezire, la apostazie, este unul inalienabil. Este marea lectie a autorilor volumului Zeul care a dat greş aparut la Humanitas in colectia “Zeitgeist”

Recomand aici recentul volum al regretatului filosof, tradus de fiica sa, Agnieszka Kolakowska si aparut la Basic Books. Prima parte a cartii include eseuri faimoase despre marxism, bolsevism, socialism. Titlul este al unei prelegeri tinuta de Kolakowski la o conferinta organizata de Institutul NEXUS, condus de Rob Riemen, autorul cartii despre “Nobletea spiritului” aparuta in romaneste in colectia “Constelatii” de la Curtea Veche:

Nu am nici cel mai mic motiv de identificare cu opțiunile comuniste ale rudelor mele ori ale atâtor altor militanți (pe care i-am cunoscut ori despre care am aflat destule, din cărți, din arhive, din amintirile publicate sau rămase nepublicate). Am citit prea mult despre Războiul Civil din Spania, despre Marea Teroare, despre pactul Molotov-Ribbentrop, despre Katyn, pentru a nu accepta falsele alibiuri care se străduiesc să legitimeze pervers adeziunea la stalinism prin antifascism. Nu toți antifasciștii i-au cântat osanale lui Djugaşvili. Nu toți au aprobat (cu voce tare ori prin tăcere) procesele de la Moscova din 1936-1938 ori pe cele din „democrațiile populare” (Kostov, Rajk, Slansky, Patrascanu). Nu toți au păcătuit prin ceea ce numesc frenezia supunerii.

Nu am ales cartierul în care să locuiesc în junețea mea bucureșteană, am ales însă să plec din el (evident, recurg aici la o metaforă), mi-am urmat drumul în viață în funcție de valorile în care cred: adevărul, libertatea, demnitatea. Comunismul și fascismul, au încercat să distrugă subiectivitatea, ceea ce marele poet polonez Aleksander Wat a numit „omul interior”, dreptul de a fi tu însuți, onoarea. Au comis crime pe care mintea umană nu și le poate reprezenta. Aceste crime au fost înfăptuite de indivizi reali, cu nume precise, cu responsabilități ce nu pot fi contestate. Îmi repugnă negaționismul legat de Holocaust. Nu mai puțin îmi repugnă cel legat de Gulag.

Tags:

2 Comentarii

  1. Dar de ce va plangeti domnule Tismaneanu ? Dumneavostra cand scrieti va adresati multimii anonimilor…Anonimii va raspund, cei drept fiecare cum poate, pe forumuri, bloguri, facebook, youtube etc.Nu are toata lumea resursele financiare care sa-i dea dreptul la existenta publica. De tot ce va plangeti dumneavoasta, ca sunteti invectivat, calomniat, agresat verbal, etc nu face altceva decat sa certifice faptul ca respirati, existati, ganditi, scrieti. Nu prea aveti dreptul la nefericire, desi asta pare a fi un obiectiv pentru dumneavoastra.De fapt ar trebui sa fiti un fericit in viata si sa nu va apuce melancolia acum la batranete.Mie imi pareti a fi un model social de succes care a dus-o bine tot timpul si care a reusit sa nu fie ancronic decat atunci cand a fost cazul. Ati avut succes pe vremea comunismulului, aveti succes si acum. Ma mir in continuu, cu un soi de admiratie bolnava, cum de un individ care nu a facut pe bune nici macar o ora de puscarie politica a ajuns sa fie inchizitorul sef al comunismului est-european. Adevarul e ca in viata ca si pe terenul de fotbal conteaza tabela de marcaj si nu spectatorii anonimi si patimasi. Adevarul e ca s-a trait bine si din comunism si din condamnarea lui.Sunteti un exemplu inca viu. Dar revenind la anonimi…Doar nu credeati ca opereta sinuciderii idelogice din ’81 nu va avea repercursiuni.De glont ideologic nu se moare, nici macar un picur de sange nu curge.Atata timp cat nu ati avut vreo ideologie toata viata nu ati fi putut muri si invia de mana ei. Acesti anonimi, printre care ma numar si eu, stiu foarte bine ca sunteti un individ care nu poate fi catlogat nicicum din punct de vedere ideologic dar poate fi catalogat foarte usor din punct de vedere financiar : un oportunist.

  2. Vor repeta la nasfarsit faptul ca parintii au facut parte din sistem cu scopul binecunoscut ca se va sedimenta in memoria colectiva a privitorilor de antene ideea ca sunteti ipocrit; ca ati beneficiat de favorurile regimului si ca acum il criticati (este exact atitudinea lui Iliescu in ceea ce va priveste). Ma mir ca nu v-au inventat dosare la Securitate (inca). Ce-i deranjeaza cel mai mult sunt cunostiintele detaliate despre sistem si eruditia dumneavoastra si sunt constienti in ingustimea lor ca asta este singura arma letala impotriva sistemului. Nu degeaba comunistii au eliminat elitele si nu degeaba in vara trecuta asaltul a fost impotriva intelectualilor ce au acuzat lovitura de stat.
    Dar pentru ca tot ati adus aminte de vocile impotriva tiraniei, ce spuneti despre atitudinea incalificabila a asazisei drepte ce „nu s-a corelat” sa sesizeze Curtea Constitutionala in legatura cu statutul parlamentarilor. Oricat de binevoitor ai fi, este clar ca e blat; ca nimanui nu-i convine chestia asta traznita a lui Basescu a justitiei independente. Ce sperante pot sa ai cand presupusa opozitie e de fapt asijderea puterii? Chiar au tacut toate vocile din ARD?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *