Începutul basmului figureazã un tãrâm al tãcerii, locuit de un împãrat şi o împãrãteasã care nu au copii. Deoarece nu-şi pot gãsi expresia înnoitoare în rosturile comune ale firii, ei apeleazã la „vraci şi filosofi”, ei aflã pânã la urmã de existenţa „unui unchiaş” atoateştiutor care le poate împlini dorinţa. […]
Aş vrea sã-mi fie mintea albã Ca o câmpie abia ninsã Şi gândurilor sã le creascã Pânã la cer aripi de înger. Mi-e aprig dor de ne’ntinare, De liniştirea ce coboarã, Când Domnul vine ca zãpada Şi-mi fulguie încet în suflet: Numai atunci imacularea Mi-alinã foamea de luminã.
Fata Împãratului Roş, pasãrea-suflet sau anima, în viziunea lui Jung, poate fi şi nemurirea smulsã timpului învins prin elevarea sufletului din sfera capriciosului efemer în climatul egal sieşi al contrastelor îmblânzite. Ajuns în faza ultimã a ascezei, eroul n-ar fi o entitate completã fãrã iubire – dimensiunea fundamentalã a fiinţei […]
Împãratul Roş, a treia variantã a lui Cronos (dupã imaginea tatãlui-urs şi cea a Spânului-impostor) îl supune pe Harap Alb celor cinci probe supreme, menite sã istoveascã în erou componenta pieritoare. Existã în toate aceste încercãri un numitor comun: testul incandescenţei în dubla sa semnificaţie de mistuire şi iradiaţie, indicând […]
În timpul ospãţului dat de Împãratul Verde în cinstea aşa-zisului nepot, se aude de la fereastrã glasul pãsãrii mãiastre: „Mâncaţi şi beţi şi vã veseliţi, dar la fata Împãratului Roş nu vã gândiţi!”. La auzul acestor cuvinte, mesenilor li se stricã pe neaşteptate cheful. Pasãrea aduce în vremelnic mesajul unei […]
În momentul când stãpânul-slugã şi sluga-stãpân ajung pe tãrâmul fãgãduinţei, Împãrãtia Verde ni se înfãţişeazã sub semnul minusului care aşteaptã sã fie convertit în plus. Însãşi culoarea acestui liman, sugerând elanul fecund al vitalului, este, în viziunea alchimicã a lui Jung , atât un indice al metalului contaminat de acţiunea […]
Intrând în codru, feciorul trece cu repeziciune de la polul a fi la polul a avea, figurat epic de cele trei întâlniri cu Spânul. În vorbele mieroase ale ispititorului, aparenţa simuleazã esenţa, golul se substituie plinului, ondularea serpentinã a limbajului promited dreapta ieşirii din labirint. Tocmirea slujitorului e pasul cãtre […]
În basmul lui Ion Creangã, întoarcerea în timp este figuratã de.traiectoria spiritualã pe care eroul o are de parcurs. La capãt, el va ajunge sã devinã ceea ce este, adicã alesul, în contrast cu ceilalţi, sortiţi sã fie ceea ce devin, sub impactul vremelniciei. “Amu cicã era odatã într-o ţarã […]
Manole se-afundã-n pãdure, lãsând oraşul cenuşiu în urmã. Pe când mergea la voia întâmplãrii, pe cãrãrui întortocheate, zãri deodatã, printr-o rarişte de brazi, acoperişul înegrit al unei aşezãri ascunse sub coama dealului din apropiere. I se pãru ciudat cã el, care ştia ca-n palmã locul, nu-l desluşise pân-atunci. Se apucã […]
Ioan Stanomir: despre Imaginaţia speranţei. Poteci spre Dumnezeu O carte ivită din dialog este o carte vie, una în care vocile comunică și se întrepătrund, oferind imaginea ideilor în construcție. O carte născută din conversație este, adeseori, mai mult decât un moment salvat timpului. Ea este un autoportret polifonic, o […]
