Împãratul Roş, a treia variantã a lui Cronos (dupã imaginea tatãlui-urs şi cea a Spânului-impostor) îl supune pe Harap Alb celor cinci probe supreme, menite sã istoveascã în erou componenta pieritoare. Existã în toate aceste încercãri un numitor comun: testul incandescenţei în dubla sa semnificaţie de mistuire şi iradiaţie, indicând simbolic faptul cã Împãrţia Roşie ar putea fi spaţializarea unei mişcãri ascensionale a spiritului.
Spre deosebire de Împãrãţia Verde care preamãreşte efemerul şi gloria vitalã a materiei, nãdãjduind la eternizarea trecãtorului, Împãrãţia Roşie celebreazã risipirea, beţia desfacerii din limite, aspirând la dezintegrarea absolutã a mãrginirii ce dã trup şi nume fiinţei. Privite separat, cele douã Împãrãţii sunt polii dogmatici ai unor excese. Existenţa unei lumi presupune aservirea celeilalte, aşa cum focul nu se poate naşte decât din aprinderea şi consumarea unei prealabile substanţe. Idealul figurat de drumul lui Harap Alb dintr-un ţinut într-altul presupune un transfer de forţe, o deturnare a incendiului care reduce forma la neant în vâlvãtaie înfloritoare a vieţii ridicate la puterea luminii.
Preschimbarea focului în ger, a supra-abundenţei în deficit, alegerea infimului roditor (seminţele de mac) din materia moartã (nisipul), detectarea originalului de copia/ umbra sa (proba deosebirii dintre cele douã fete în aparenţã identice), precum şi putinţa circumscrierii în spaţiu a fluidului inefabil (aflarea fetei Împãratului Roş în tainiţele întunericului) sunt trepte suite de Harap Alb cãtre propria lui decantare şi esenţializare. Interesant de observat este, în acest sens, faptul cã pe parcursul tuturor probelor din Împãrãţia Roşie, eroul pare mai mult ca niciodatã privitorul pasiv al unor performanţe executate în afara lui, prin mijlocirea delegaţilor sãi nãzdrãvani. Este aici poate cea mai deplinã imagine a eului universal, a întregului care dã iluzia nemişcãrii, în vreme ce pãrţile lucreazã fãrã rãgaz. Se ajunge astfel la paradoxala înţelegere a focului care arde într-o constanţã vecinã cu imobilitatea, bãtãlia, consumul dramatic al elementelor comunicând agentului spectator serenitatea.
(va urma)
Monica Pillat
MONICA PILLAT – Nepoata poetului Ion Pillat, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat, născută la 8 octombrie 1947, la Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, la secţia poezie. Absolventă a Facultăţii de limbi germanice, secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatura comparată (1978). Profesor în domeniul literaturii engleze şi americane, la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970-1972) şi apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de limbi străine, Universitatea Bucureşti (1973-2005). Poezie: Corăbii, Ed. Cartea Românească, 1970; Imaginaţia ecoului, Ed. Cartea Româneascã 1981; Pluralul ca o veghe, Ed. Eminescu 1989; Sentinţe suspendate, Ed. Albatros, 1998; Dorul de rai, Ed. Universalia 2005; Duet în alb, Ed. Humanitas, 2016, Întredeschideri, antologie liricã 1970-2019, Ed. Baroque Books & Arts. Proză: Cei 13 şi misterul, Ed. Tineretului 1968 (premiată de Uniunea Scriitorilor); Corabia Timpului, Ed. Ion Creangă 1976 (ed. a II-a în Poveşti din lumea jumãtãţilor de zâmbet, Ed. Universalia 2004; ed. a III-a, Ed. Humanitas, 2013); Drumul spre Emaus, Ed. Vremea 2002; Invitaţie la vis, Ed. Humanitas, 2014, Croitorul de cãrţi, Ed. Baroque Books & Arts, 2019; Dansul memoriei, Ed. Baroque Books & Arts, 2020, Ceasuri de demult, Ed. Baroque Books & Arts, 2021, Bunicul meu fãrã mormânt, Ed. Humanitas, 2022. Cãrţi-dialog: Ioana Celibidache, o mãtuşã de poveste, Ed. Humanitas, 2011; Povestind despre atunci, carte-dialog cu Barbu Cioculescu, Ed. Humanitas, 2012; Dincolo de aşteptare, carte-dialog cu Radu Ciobanu, Ed. Eikon, 2016. Imaginaţia speranţei, carte-dialog cu Vasile Bãnescu, Ed. Eikon, 2018. Critică literară: Modernitatea nuvelei fantastice a lui E.A.Poe teză de doctorat, TUB, Bucureşti 1983. Ieşirea din contur, studii de literatură engleză, americană şi română, Ed. Eminescu, 1985; Cultura ca interior, studii de cultură şi literatură engleză şi română, Ed. Vremea, Bucureşti 2001; Redemption through Art – Studies in Medieval English Literature, Ed. Universalia, Bucureşti 2003. Volume în colaborare: Intelectuali la cratiţă, Ed. Humanitas, 2011, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2014, Casele vieţilor noastre, Ed. Humanitas, 2013, Cartea simţurilor, Ed. Humanitas, 2015, Cartea despre communism, Ed. Humanitas, 2015, Cartea prietenilor imaginari, Ed. Humanitas, 2015, Bucureştiul meu,, 2016, Cum sã fii fericit în România, Ed. Humanitas, 2017, Mistere, ciudãţenii şi uimiri, Ed. Humanitas, 2019, Amintiri de la Humanitas, Ed. Humanitas, 2020. Traduceri: Poezii din lb. franceză de Elena Văcărescu, Scrieri alese, Ed. Minerva 1975; Poezii din lb. franceză de Iulia Haşdeu, Scrieri alese, Ed. Minerva, 1988; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză Margaret Drabble, Drumul strălucitor, Ed. RAO, 1999; (în colaborare cu N. Săulescu) din lb. engleză, Rose Tremain, Restauraţia, Ed. RAO, 1997; Virginia Woolf, Eseuri alese. Arta lecturii, Portrete în oglindă, RAO, 2007 şi 2008. Îngrijiri de ediţii: Dinu Pillat, Tinereţe ciudată, ed. a II-a, (incluzând Jurnalul unui adolescent şi Moartea cotidiană), Ed. Minerva, 1984; Radu Şerban, Înmiresmatele prăpăstii, Ed. Paralela 45, 2005; Maria Pillat-Brateş, Pictură şi reverie/Painting and Reverie, album, îngrijit în colaborare cu Doina Uricariu, Ed. Universalia 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Fata cocorilor, Ed. Vremea, 2006; Pia Pillat Edwards, Zbor spre libertate. Scrieri din exil (ed. a II-a), Ed. Vremea, 2007; Biruinţa unei iubiri. Dinu şi Nelli Pillat, Ed. Humanitas, 2008; Sufletul nu cunoaşte distanţele. Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2009; Dinu Pillat. Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2010, Minunea timpului trăit. Pagini din corespondenţa Monicăi Pillat şi a lui Lily Teodoreanu cu Pia Pillat, Ed. Humanitas, 2010; Dinu Pillat. Tinereţe ciudată şi alte scrieri, ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2011; Dinu Pillat. Spectacolul rezonanţei, Ed. Humanitas, 2012; Dinu Pillat. Mozaic istorico-literar. Secolul XX, ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, 2013; Dinu Pillat, Ion Barbu (micromonografie), ediţia a III-a, Ed. Humanitas, 2014; Ion Pillat, Povestea Maicii Domnului, Ed. Humanitas, 2014, Dinu Pillat. Dostoievski în conştiinţa literarã româneascã, ediţia a II-a, Ed. Humanitas, 2015; Ion Pillat. Vinul de-altãdatã, antologie, în colaborare cu Dana Vasiliu, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Radu R. Şerban. Puterea neştiutã, Ed. Baroque Books & Arts, 2018; Pia Alimãneştianu, Prin Cetatea lui Bucur. Trecutul viu, Ed. Corint, 2021; Dinu Pillat, Tinereţe ciudatã, Moartea cotidianã, Aşteptând ceasul de apoi, Ed. Humanitas, 2021.
Peregrinarea lui Harap Alb se desfăşoară de la Verde la Roşu, între două împărăţii – poli opuşi, între doi fraţi care nu-şi mai vorbesc, căci nu se mai văzuseră demult – simboluri ale puterii. Cromatic, verdele şi roşul sînt în opoziţie pe steaua culorilor, dînd un gri – nuanţă incertă, hibridă, un amestec. Şi evoluţia personajului se întinde între două limite.
Probele aparent imposibile, (pe care eroul le trece cu bine, cu ajutorul eroilor năzdrăvani, fără de care nu ar supravieţui) sînt împănate cu un umor savuros: ”Fetele împăratului însă priveau la verişor… cum priveşte câinele la mâţă, şi le era drag ca sarea-n ochi: pentru că le spunea inima ce om fără de lege este Spânul. ”
Harap-Alb va trebui să aducă salăți din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului solomonit și pe însăşi fata Împăratului Roș despre care se spunea că ”era o farmazoană cumplită şi că din pricina ei se fac atîtea jertfe”. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care Împăratul Roș incearcă să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, alegera macului de nisip) dar și o serie de probe care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba impusă de fată). Harap Alb, contrar eroilor din basme, deznădăjduieşte: ”Se vede că m-a născut mama într-un ceas rău, sau nu ştiu cum să mai zic, ca să nu greşesc înaintea lui Dumnezeu ”.