6 martie 1945 este punctul de plecare al dramei istorice care se încheie în decembrie 1989. Lovitură de stat sovietică,ce impune Suveranului un guvern ilegitim, actul de la 6 martie este cărămida pe care se fondează arhitectura de tiranie, coerciţie şi corupţie morală a comunismului românesc. 6 martie 1945 este şi ocazia în care turpitudinea şi colaboraţionismul imund capătă un nume, acela al Doctorului Petru Groza. Groza oferă regimului de democraţie populară falsa onorabilitate destinată să permită laşităţii acoperirea scrupulelor de conştiinţă.
Lichidând firavul curs de denazificare democratică şi de renaştere a pluralismului, 6 martie 1945 introduce setul de instrumente cu care tirania va opera, până la capăt. Mobilizând ura şi resentimentul,suspendând standardele morale şi impunând violenţa etatica în numele poporului muncitor, cabinetul Groza pregăteşte, în cei doi ani de până la 1947,Republica Populară.
Procesele politice, intimidările, criminalizarea opoziţiei, lichidarea presei libere sunt tot atâtea segmente ale strategiei destinate să domesticească comunitatea civică, o dată pentru totdeauna. Campaniile de demonizare ale oamenilor de stat democratici, de la Iuliu Maniu la Dinu Brătianu şi C.Titel Petrescu, sunt forme de abjecţie pură. Condamnările din lotul ţărănist, la finele lui 1947, sunt punctul culminant al ofensivei pe care statul o duce, fără ezitare şi fără rezerve.
6 martie 1945 este una dintre acele zile ce merită evocate, în clipele în care nostalgia şi amnezia tentează pe intelectualii “progresişti”. Revoluţionarea societăţii de către o minoritate auto- învestită cu monopolul cunoaşterii ideologice este parte din reţeta criminală a fericirii. Alternativa la sclavie este şi va fi, întotdeauna, libertatea. Compromisul cu adversarii libertăţii este cedarea ultimă, dincolo de care nu se mai află decât liniştea cazărmilor şi a cimitirelor.
