Apărută recent la Editura Armonii Culturale ( România), cartea Transplant de Dor, scrisă de doi poeți – mamă și fiu – Valentina Curevici și Lilian Curevici, este o culegere de 135 de poezii, 49 aparținând mamei și 86 fiului.
L-am cunoscut pe poetul Lilian Curevici în cadrul ACSR (Asociația Canadiană a scriitorilor români), în care este membru, la Cenaclul Eminescu din Montréal, ambele conduse de scriitorul Leonard I. Voicu, și, de la prima întâlnire, m-au atras frumusețea, fluiditatea și muzicalitatea poeziilor lui.
S-a născut la 27 octombrie 1970, în orașul Bender (actualmente Tighina) din Republica Moldova. Este unicul copil în familia părinților săi – Ion și Valentina, învățători la școala medie din comuna Hagimus, raionul Căușani.
Mama sa, Valentina, rămasă în țara natală, trăiește departe de fiul său. Dar iată, cele două talente se împreunează armonios într-o superbă carte de poezii.
Lilian a făcut studii superioare în domeniul radio-electronicii, are un doctorat în electronică și este posesor, la activul său, a unei bogate serii de articole și publicații științifice.
În 2008 a emigrat cu familia – soția și doi copii – în Canada, provincia Québec, stabilindu-se în orașul Longueuil (o suburbie a Montréalului). Despărțirea de țara natală i-a declanșat o imensă nostalgie. Actualmente, țara sa de baștină trece printr-o perioadă grea de convulsii politice și sociale, iar poetul își exprimă în vers, de departe, poziția sa civică.
A debutat cu primele sale poeme în cadrul cenaclului literar ,,Mihai Eminescu’’ din Montréal, la revista ,,Candela de Montréal’’, unde a publicat peste 170 de poeme din 2015 până în prezent. Pe parcurs și-a extins activitatea poetică în afara Canadei, la diverse reviste din România și în Republica Moldova, precum: ,,Dacia nemuritoare’’, București,,,Mesagerii cuvintelor’’, Drobeta Turnu-Severin; ,,Eroii neamului’’, Satu Mare; ,,Bravii cavaleri’’, Oradea, ,,Observatorul de nord’’, Soroca, și altele.
A publicat patru volume de poeme – Zbucium Basarabean ( 2019), Povestea copilăriei (2020), Rugina Codrului(2021), Adio (2023) și are în pregătire alte câteva.
Mărturisesc faptul că, deși iubesc poezia și sunt eu însămi autoarea câtorva cărți de versuri, nu știu să scriu o cronică literară despre o asemenea culegere. Mă pierd în emoția receptării mesajului poetic, pe care mi-e greu să-l explic în termeni de critică literară.
Când am avut în mână cartea celor doi poeți, am început lectura cu partea a doua, care conține poeziile de Lilian. N-aș putea descrie profunda vibrație pe care lectura lor mi-a produs-o. Sunt poezii care cântă și cuvântă simultan. Orice temă ar aborda, poeziile lui Lilian Curevici sunt fluvii de simțire poetică. În multe se simte durerea poetului în fața neglijării limbii române în Repubica Moldova, limbă pe care el o stăpânește, cântă și dăruiește –
Teoretic, ar trebui să mă distanțez de subiect și să ofer cititorilor o analiză obiectivă a poeziilor citite. Dar, când ajunge la mine creația poetică a lui Lilian, mi-e imposibil să fac acest lucru, pentru că aud o muzică infinită, un cuib cald într-o iarnă rece, o rugăciune șoptită într-o catedrală cu vitralii.
„E simplă mult dilema vieții-/ Voim mai sus, dar nu urcăm,/ neîntărind mereu pereții, / Sub casa neamului săpăm…// Și trecem astfel peste noapte/ Cu gândul nobil că-ntr-o zi/ cea viață-n rai va fi aproape/ cei adormiți – se vor trezi…//” (Dilemă).
Lilian nu profesează meseria în care e expert, inginer în electronică. El conduce camioane pe distanțe lungi. E singur cu natura, parcurgând imensitățile continentului nord-american. Poeziile sale au, la sfârșit, consemnate data și locul unde au fost scrise, fie în Statele Unite, fie în Canada. Aceste locuri și date ne indică nouă, dar și lui, locurile care l-au inspirat cel mai mult.
Parcurgând sute de kilometri pe șoselele care străbat natura, poetul o contemplă și o cântă: „Adesea mă-ntrebam: – De ce o frunză cade / În valsul solitar al codrului plângând? / De ce o stea, departe, în galaxii adoarme, / N-având nici o dorință de astră coborând? // Din ce miracol toamna, o fi ea plămădită,/ ce-mbată muritorii prin simțul său de-a fi? / De ce rugina frunzei îmi pare rătăcită, / Trecând cu ușurință prin codrii și prin vii? //” (Preludiu de toamnă).
Întâlnim în versurile poetului o bogată gamă de sentimente. Extrem de triste sunt trăirile sale la despărțirea de țara natală. „…Satul meu, copil orfan, / Cine te-o fi blestemat, / De te uită al tău neam, / De atâția am plecat? // Ce-ai făcut, prin ce-ai greșit, / De ne-ai înșirat prin lume? / Prea mulți pui te-au părăsit, / Unii nu-ți mai știu de nume…//” (Satul meu).
Profunda sa dragoste pentru limba română, pe care o consideră limba celor de peste Prut este prezentă în numeroase și impresionante versuri: „…E lungă sârma de la Prut / Și trupu-mi frânge pân-la os,/ de nu-l mai simt…, e mult durut, / Din greu mă țin, să nu cad jos… // E dură sârma, hăt depărte, / Lipsind un neam de vale, deal, / Să nu mai fim ca soră frate, / Cu cel din Iași sau din Ardeal // E lungă sârma de la Prut / Simbol de sumbră despărțire, / deja de-un veac și parcă-s mut, / dar vreau să strig cât pot: UNIRE!!! //” (E lungă sârma de la Prut).
O mare tristețe e trăită de poet la despărțirea de copiii care au crescut și au plecat de acasă:„…E mult prea grea despărțirea / Și-n suflet te apasă, / E tristă, grea plecarea / De la cei dragi, de-acasă.. // Privește plâsnă fiica / Și strâns mă-mbrățișează, Urcând privirea-n ceruri / Spre Domnul ce-mi …veghează…//” (Rugă… – dedicație pentru fiica Daniela).
Scriu aceste gânduri despre carte și, întorcându-mă la fragmentele citate, retrăiesc emoția primei lecturi. Fiind însă vorba de un spațiu limitat, deși tentația de a continua citatele e foarte mare, va trebui să le limitez, îndemnând cititorul să-și procure cartea, care poate fi citită la infinit, versurile lui Lilan Curevici curg, mângâie, încântă.
După lectura părții a doua din carte, aparținând lui Lilian, am trecut la poeziile scrise de mama lui, Valentina Curevici. Impresia după lectura lor fost la fel de puternică și stăruitoare ca și cea lăsată de cele scrise de fiul ei. Ba mai mult, aici, muzicalitatea poeziilor nu mai este o simplă senzație, Valentina a scris versurile pentru a fi cântate, căci altfel, cum s-ar explica faptul că în multe din ele găsesc strofele poeziilor despărțite de câte o strofă, numită REFREN, care se repetă exact ca într-un cântec?
Temele abordate de Valentina sunt asemănătoare cu ale lui Lilian. Să-i fi cântat ea aceste cântece care l-au impresionat pe copil? Senzația de transmitere a talentului muzical și poetic din mamă-n fiu este evident și frumusețea poeziilor, originală la fiecare dintre ei, este incontestabilă!
Valentina Curevici cântă: „Mă prinde gândul la părinții mei, / Îi tot apleacă anii cei mai grei / Și bine le mai stă cu păr de-argint, / Ei sunt, bătrâni n-ar fi nicicând. // Refren: „Anii noștri-s anii lor, / Timpul e numărător, /Timpul e secerător / Cu-n abac necruțător. // Mă prinde gîndul-n somn ul nedormit, // Părinții noștri-s drepți la împărțit / Din rodul muncii lor agonisit, / Ei pentru noi o viață au croit // Refren (același)??//” (Mă prinde gândul).
Lectura poeziilor Valentinei Curevici par a fi fost influențate de cântecele folclorice ale satului natal, iar temele sunt legate și de sentimentele față de mebrii familiei, dar și de aceeași durere pe care o întâlnim la fiul său, cea a despărțirii unui neam în două. „Nistrule, îți plânge valul, / Că și-au ars dușmanii malul, / Ți l-au ars, ți l-au furat / Făr-de scuze și-ntrebat. // Refren: Of, of, răule cu ape dulcii, / Multe vezi și multe știi, / Alergi între doi vecini / Ce se-nțeapă ca doi spini. / Of, of, râule, cu ape de leac, / Spune-mi cum să mi-i împac, / Dacă toți o apă beau, / S-aib-un sungur Dumnezeu. // Nistrule, apă din rouă / Te împart dușmani-n două / Și te-au croit cum au vrut / Să nu fii bun de băut. // Refren //” (Nistrule, îți plânge valul).
Voi încheia prezentarea de față cu un fragment din poemul-cântec intitulat „Oprește-te și nu pleca”, scris de această mamă copleșită de durerea hotărârii fiului de a-și părăsi țara natală pentru a emigra în Canada. „Ai ascultat povești, erori, / că prin străini mai sunt comori, / Eu în spital nu mai vreu zile / de când mi-ai spus, că pleci, copile,/ Că pleci departe și nu știi, / Dacă vre-odată-acasă vii / Și tata graiul și-a pierdut, / Nu poate plânge, moare mut. // Refren: Pământu-acesta te-a crescut, / Pământu-acesta te-a ținut, / Pământu-acesta te-a iubit, / Iar noi, părinții, ce-am greșit?/Auzi, te chem și-ți dau din mână, / neputincioasă și bătrână, / Oprește-te și nu pleca, / Rămâi, rămâi în țara ta!”//.
Fiul său este acum lângă noi, în Canada, cu inima și cântecul spre țara natală, părinți, copii, natură. El cântă cu dăruire și har dorul său nemărginit, alături de mama sa, în superba carte de versuri Transplant de dor.
Notă: articol apărut în revista Repere Literare 1 / 2026
Mulțumesc din suflet.