„Când memoria a uitat, amintește-ți!”
Mylène Farmer, ”Souviens-toi du jour”
100 de ani de neîntreruptă școală…..jubileul Liceului „Iulia Hașdeu” mă poartă pe drumurile întoarcerii, în anii de demult ce mi se par atât de aproape…. Expresia lui Vergiliu din „Georgicele”, „fugit irreparabile tempus”, este o realitate, dar totuși Liceul „nostru” este tot acolo, „noi” împreună cu „profii” noștri suntem tot în clasă și „orele” continuă. „Sunt” din nou licean și îmi amintesc anii în care am trăit cu toții împreună perioada cea din urmă a unui regim dictatorial și zorii libertății. Am simțit încă de pe atunci că trăiam într-o citadelă doar în aparență a ordinii stricte, dar în înlăuntrul căreia învățam și o altfel de „carte”, fundamente care m-au ajutat mult pe parcursul următoarelor etape din devenirea mea umană și profesională. Profesorii anilor mei de liceu ne aminteau des de exemplul Iuliei Hașdeu: de valorile perene ale culturii naționale, de necesitatea dramatică de a învăța, de a rezista într-o lume care își trăia, fără ca noi să știm, ultimele clipe. Și, evident, de a ne pregăti pentru lumea care a urmat. Ne bucuram de școală, de năzdrăvăniile care astăzi ne fac să zâmbim îngăduitor, într-un cuvânt, unii de ceilalți. Evident, nu pot și nu putem uita inocența și sinceritatea prieteniilor, emoția majoratelor cu ale lor simpatii și intrigi adolescentine, tot ceea ce ne-a purtat de la 14 la 18 ani, între zidurile la prima vedere poate mai reci, dar atât de pline de viață, ale Liceului „Iulia Hașdeu”.
Anii au trecut însă prieteniile au rămas până astăzi și cu siguranță și de acum înainte. Îmi amintesc emoțiile examenelor de maturitate trecute cu bine, iar eu, mult mai târziu, aveam să înțeleg ce spunea Elif Shafak: „Punțile se ivesc în viața noastră doar atunci când suntem gata să le trecem”… Privind în urmă, realizez că sunt parte a unei istorii de 100 ani a Liceului „Iulia Hașdeu”, căreia îi datorez mult mai mult decât îmi imaginez. Și cred că sunt dator să nu uit profesorii și colegii deopotrivă, pentru că „mai importantă decât viața, mai importantă decât moartea, este memoria” (Varujan Vosganian). Aștept cu multă emoție luna mai a acestui an, când Liceul nostru va trece frontiera primilor 100 de ani de existență deoarece știu: va păși cu încredere mai departe, împreună cu vocația și misiunea sa educaționale neștirbite, pentru ca povestea sa să continue, peste oameni și timpuri. Și încă ceva: nu întâmplător ne vom reîntâlni laolaltă în simfonia naturii de mai, să serbăm „tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte” a Liceului „Iulia Hașdeu”… pentru că „asta face natura cu moartea, preschimbă sfârșiturile într-o mie de începuturi”. Viață lungă să ai, dragul meu Liceu „Iulia Hașdeu”!
