Istoricul Matei Cazacu a demonstrat în mod convingător că până şi renumita dreptate a lui Ţepeş Vodă este un simplu topos literar, creat de autorul naraţiunilor ruseşti despre Dracula voievod pentru conturarea unei imagini ideale a suveranului, care pare să-i fi servit drept model lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, la mijlocul secolului al XVI-lea. Din izvoare reiese limpede că toate măsurile radicale pe care le-a luat Vlad Ţepeş, multe dintre ele depăşind pragul cruzimii, nu au avut alt scop decât cel al consolidării domniei, cu alte cuvinte a făcut tot ce i-a stat în putinţă să rămână pe tron, ca de altfel toţi ceilalţi domni ai Ţării Româneşti din acele vremuri tulburi (spre deosebire de aceştia, însă, Dracula a beneficiat de un PR mai bun: povestirile germane şi slave despre grozăviile sale). Din contră chiar, caracterul autoritar al domnului şi regimul său care poate fi caracterizat ca o dictatură militară au dus la disensiuni cu boierimea munteană şi chiar la un mic război civil.
Amintim că Dracula şi-a sprijinit domnia pe o ceată de mercenari nemiloşi, cărora le-a cumpărat loialitatea cu averile rivalilor politici înlăturaţi. (…)
Succesele obţinute l-au determinat pe Vlad Ţepeş să rupă legăturile cu Înalta Poartă, sistând într-o primă fază tributul datorat, în anul 1459. Sperând să-l atragă pe Matia Corvinul într-un război cu Mahomed II, Vlad Ţepeş a întreprins un raid de jaf şi distrugere în Bulgaria otomană, în iarna anilor 1461–1462. 52 cruciadă împotriva lui ştefan cel mare
Inevitabil, această acţiune a atras răzbunarea sultanului Mahomed II, care în mai-iunie 1462 a întreprins o campanie sultanală împotriva Ţării Româneşti.
