Această carte ar trebui să fie prima pe care să o citească viitorii studenți la filosofie – și nu numai ei. Erudiția autoarei și stilul încântător îi permit să analizeze o cantitate impresionantă de informații de la grecii antici. Totuși, Annas reușește să strecoare și reflecții fascinante cu privire la modul în care grecii au influențat gândirea modernă și la cum a fost interpretat conceptul de filosofie în primele secole de civilizație.
Rosalind Hursthouse, Universitatea Oxford
Scrisă de un specialist recunoscut în domeniu, cartea introduce cititorul în filosofia antică într-un mod cu totul nou și original. Scriitura e vie și lipsită de un limbaj mult prea tehnic, astfel încât autoarea reușește să formuleze întrebări importante cu privire la gândirea antică și la modul în care oamenii înțeleg Antichitatea.
Christopher Gill, Universitatea Exeter
Capitolul 1
Oameni și animale: să ne înțelegem pe noi înșine
Răzbunarea Medeei
Medeea, fiica regelui din Colchida, și-a trădat țara și familia din iubire față de aventurierul grec Iason, care a adus-o înapoi în Grecia. Pierzându-și averea, Iason o părăsește pe Medeea și pe cei doi fii ai săi pentru a se căsători cu fiica regelui Corintului. Iason nu înțelege cauzele profunde ale furiei Medeei; sacrificiul și devotamentul acesteia nu înseamnă mare lucru pentru el. Medeea își dă seama că nu există decât o singură cale de a-l face pe Iason să îi înțeleagă devotamentul de care el a ales să își bată joc. Singura modalitate de a-l face să sufere cu aceeași intensitate este de a-i ucide copiii, lipsindu-l de urmași și transformându-i existența într-o viață pustie. Dar oare Medeea poate duce la bun sfârșit o asemenea faptă? Până la urmă, cei doi sunt și copiii ei.
În celebra piesă de teatru scrisă de Euripide și pusă în scenă în Atena în secolul al V‑lea î.Hr., Medeea decide să își ucidă copiii, dar începe să dea înapoi când aceștia se apropie de ea. Îi izgonește, dar găsește tăria de a-i ucide și pronunță următoarele cuvintele, care aveau să devină faimoase:
Știu că ceea ce am de gând să fac este rău, dar furia mă stăpânește, ea, care-i sursa marilor necazuri ale umanității.
Medeea recunoaște două lucruri în ea: planul de a-și ucide copiii și furia care o motivează (thumos). Medeea recunoaște și că furia este „stăpâna“ planurilor pe care aceasta a decis în mod rațional să le ducă la bun sfârșit. Ce se întâmplă, de fapt, aici? Am putea crede că nimic din povestea Medeei nu are legătură cu preocupările unui filosof. Avem pur și simplu de-a face cu o situație cu care ne întâlnim zilnic, dar care nu are o dimensiune atât de spectaculoasă. Cred că e mai bine pentru mine să fac A decât B, dar furia sau orice alte emoții mă împing să fac B.
Dar cum am putea înțelege ce se întâmplă? Cum aș putea să cred sincer că A este cea mai bună opțiune, dacă sfârșesc prin a face B? Cum poate furia, sau orice altă emoție, să acționeze împotriva deciziei raționale a unei persoane? Dacă nu înțelegem în mod sistematic acest fenomen, atât noi înșine, cât și felul în care acționăm rămân un mister. Desigur, foarte mulți oameni rămân un mister pentru ei înșiși, astfel că propriile lor acțiuni și modele comportamentale sunt de nedeslușit. Însă contextul social în care a fost creată piesa lui Euripide – care a devenit o capodoperă a literaturii clasice – a generat un anumit tip de gândire pe care îl numim gândire filosofică. Acest tip de gândire reflexivă și cercetătoare analizează situația Medeei dintr-o perspectivă pe care atât grecii antici, cât și noi, modernii, o recunoaștem cu ușurință ca fiind o perspectivă filosofică.
Așa cum am spus, elementele distinctive ale filosofiei antice și ale metodelor sale vor fi mai lesne de înțeles la sfârșitul acestei cărți. În continuare ne vom concentra pe o problemă care ne va ajuta să înțelegem cu ce se ocupau filosofii antici.
Stoicii: sufletul ca unitate
Există, oare, două lucruri diferite care acționează în ființa Medeei? Planurile sale și furia care o guvernează? Cum se raportează Medeea la sine, având în vedere că ne apare ca lucidă și conștientă de ce se întâmplă? Școala stoicilor avea să formuleze o viziune unică asupra Medeei, ca parte a eticii și psihologiei lor. Ei consideră că posibilitatea existenței a două forțe (sau motive) care o guvernează pe Medeea este pură iluzie. Ceea ce contează cu adevărat în această situație este însăși Medeea – persoana – și ar fi greșit să gândim în termenii unor părți distincte care o alcătuiesc. Până la urmă, ea este foarte clară în ce privește modul în care funcționează gândurile ei. Inițial, Medeea ia o decizie, apoi se răzgândește; cu toate acestea, ambele sunt hotărârile ei, decizii la care ajunge punând în balanță resentimentul, pe de o parte, și iubirea, de cealaltă.
