Ies pe terasă / Și privesc marea / Mama îmi interzice să merg pe terasă.
Ce vor spune vecinii?
Așa că îmi place să spăl rufele. / În felul ăsta / Le întind… /Vecinii nu spun nimic,
Mama e bucuroasă /Și eu / Visez cu marea.
Câteodată / E un pescăruș uriaș / Plin de pește / Încă viu în stomac
Și mă gîndesc la fratele meu / Și la atâția alți tineri / În calele vaselor / Căutând viitorul
De pe terasa mea / Privesc la celelalte terase / Și la rufele întinse.
A venit apă / Și la sfârșitul fiecărei lipse
Suntem așa de fericiți! / Și sunt atâtea lipsuri.
Nu ne lipsește doar apa
Ci și cafeaua, uleiul
Zahărul
Cartofii
Dragostea.
Mai ales dragostea…
Așa începe – cu acest poem vizual care cadrează minunat și subtil acțiunea ulterioară – un film mare, delicat, profund. Un film algerian.
Îl recomand cu toată căldura și responsabilitatea.
