Dezinformare deplasată este sintagma utilizată recent de către doamna Doina Pană – ministru al Apelor şi Pădurilor – atunci când a fost interpelată de jurnalişti în legătură cu pădurile rase de pe faţa pământului în plină guvernare PSD (pe când era în opoziţie, acest partid a făcut mare caz de apărarea pădurilor în faţa prezumtivilor „defrişatori“, mai ales străini).
Sintagma sus pomenită îmi aminteşte de „perlele“ Agitprop-ului de după 1948, care au migrat dinspre documentele interne ale Direcţiei/Secţiei Propagandă-Agitaţie – organ suprem al Comitetului Central în plan cultural-ideologic – către textele oficiale, chiar publicistică şi reviste de cultură. Cred că expresia a aduce aportul aici s-a impus. Poate că şi accentuarea confuziei dintre din cauza şi datorită îşi are originile în influenţa Secţiei ideologice sus amintite şi a instituţiilor din subordine.